FC Brașov, formație cu greutate în fotbalul românesc, a intrat în faliment. „Stegarii” se alătură, astfel, unui grup de cluburi importante care au dispărut de pe harta fotbalului românesc. Echipe ce au fost influente în prima ligă și-au încetat existența, lichidate de un management defectuos, sau în cel mai bun caz fac act de prezență prin diviziile inferoare.
FC Brașov a intrat în faliment, astăzi, pentru că planul de organizare al echipei a fost respins de Adunarea Generală a Creditorilor. Problemele pe care patronul Ioan Niculae le are cu legea se răsfrâng și asupra echipei de sub Tâmpa, una cu o veche tradiție în fotbalul autohton. Brașovenii au împlinit 80 de ani de existență, dar au șanse minime să mai sărbătorească și anul viitor. „Stegarii” au avut prezențe constante în prima divizie, iar la finalul sezonului trecut au retrogradat în eșalonul secund. Brașovenii au prins vremuri bune în fotbal și au avut ocazia să vadă în orașul lor meciuri de cupe europene.
Memorabilul meci cu Beșiktaș
În sezonul 1974-1975, echipa se numea Steagul Roșu și juca în Cupa UEFA. În primul tur, echipa de sub Tâmpa a dat peste turcii de la Beșiktaș. După o înfrângere suferită la Istanbul, scor 0-2, a urmat un retur incredibil pe „Tineretului”. „Stegarii” au deschis scorul în minutul 86, prin Petru Kadar, și-au dublat avantajul un minut mai târziu, gol – Gheorghe Șerbănoiu, pentru ca același fotbalist să realizeze „dubla” în minutul 89 și să aducă o calificare istorică.
Brașovul se alătură altor echipe din fotbalul românesc care au ajuns, la un moment dat, pe un drum înfrundat. Cel mai reprezentativ caz este cel al Universității Craiova. Echipă dispărută sub patronajul lui Adrian Mititelu, în 2013, după ce, în 2011, fusese dezafiliată de FRF. Oltenii au jucat o semifinală de Cupa UEFA, au triumfat de patru ori în campionat și de șase ori în Cupa României, dar au rămas doar cu amintirile. CS „U” Craiova, formația de astăzi, reprezintă fotbalul din oraș, dar nu are legătură cu vechii „juveți”.
Corvinul Hunedoara ce și-a trăit gloria în anii ’80, în mandatul lui Mircea Lucescu. Ardelenii au văzut și Europa, erau o nucă tare de spart în campionat și i-au dat fotbalului mare pe Mișa Klein, Ioan Andona sau Mircea Rednic. Tot la Corvinul a evolua și Romulus Gabor, un mare talent al fotbalului românesc, care n-a ajuns niciodată la formațiile mari din București. Decăderea industrială a Hunedoarei nu putea afecta și fotbalul, care s-a stins an de an. În 1998, clubul a fost dezafiliat și a încetat să existe.
În această lună, Sportul Studențesc a împlinit 100 de ani de existență. Aniversarea a fost tristă, pentru că „studenții” joacă în liga a IV-a și vremurile glorioase au apus de câțiva ani. În sezonul 20005-2006 echipa din Regie s-a luptat cu Steaua pentru câștigarea campionatului, iar după acea performanță a început căderea. Patronul Vasile Șiman și-a vândut bine vedetele, dar a rămas dator la cpitolul investiții. Deocamdată, echipa nu are nicio perspectivă de a reveni la nivelul de altădată.
În 2007 a dispărut din prim-plan și FC Național, un alt club de tradiție în fotbalul românesc. Fosta echipă Progresul joacă în liga a IV-a, tot fără mari idealuri, deși în urmă cu 14-15 ani se bătea pentru titlul din Liga I. În stagiunea 2001-2002, „bancarii” au ratat trofeul în ultima etapă, după un meci de pomină cu Universitatea Craiova. Atunci, campioană a devenit Dinamo București. Certificatul de deces al lui FC Național a fost semnat de Costi Iacov, dar omul de afaceri a acuzat conspirații venite dinspre FRF și LPF.
21 de ani a activat Gloria Bistrița în primul eșalon, în intervalul 1990-2011. Pitoreasca formație din Ardeal a făcut și a desfăcut multe în fotbalul românesc, în funcție de interesele lui Jean Pădureanu, poreclit „Lordul”. Bistrițenii au câștigat Cupa României, în 1994, scor 1-0 cu Universitatea Craiova, iar în 1996 au jucat „o dublă” cu Fiorentina (scor 1-1 și 0-1).
UTA a fost de șase ori campioana României. Arădenii au jucat ultima dată, în prima divizie, în stagiunea 2002-2003, apoi s-au chuinuit, ani de zile, în eșalonul secund. Anul trecut, clubul patronat de Adrian Marțian a fost dezafiliat de FRF, pentru că nu s-a mai înscris în nicio competiție. Și astăzi, UTA a rămas cel mai titrat club din provincie.
Poli Timișoara și-a schimbat structura atât de des în ultimii 15 ani, încât și fanii din Banat sunt dezorientați. Echipa „alb-violetă” a fost manageriată de Marian Iancu, iar după câteva sezoane în care a visat la titlul de campioană, a ajuns la „sapă de lemn”. În prezent, Timișoara este reprezentată în prima ligă de ACS Poli, dar suporterii nu recunosc această grupare și sunt atașați emoțional de ASU Politehnica, formație ce evoluează în ligile inferioare.
FC Argeș, reprezentanta unei zone care a dat mari fotbaliști, de la Nicolae Dobrin la Adrian Mutu, s-a desființat în 2013. Cornel Penescu a fost omul care a atras clubul într-un mare scandal de corupție, în 2009, ce a vizat arbitrajul. A fost începutul sfârșitului pentru piteșteni, campioni ai României în 1972 și 1979. În 2014, la inițiativa suporterilor, echipa a fost reînființată și a pornit de jos, din liga a IV-a.