Barnevernet, temutul Serviciu norvegian de Protecţie a Copilului, este implicat într-un alt caz dramatic soldat cu preluarea copilor unei familii mixte româno-norvigiană de surdo-muţi. Părinţii au câştigat în instanţă dreptul de a-şi recupera cei doi băieţei, dar – surpriză - “impecabila” Barnevernet, atât de ridicată în slăvi de o parte a presei care se vrea imparţială în cazul Bodnariu, micuţii Roberto şi Adrian nu sunt lăsaţi să se întoarcă lângă părinţii lor.
În dosarul deschis de Barnevert, părinţii au primit în cele din urmă câştig de cauză. Deşi, în 19 august 2014, prima instanţă a decis plasarea micuţilor la alte familii, Andreea şi Roberto Avrămescu Cruz au câştigat recursul, instanţa ultimă concluzionând, în 12 ianuarie 2015, că nu există motive pentru ca minorii Adrian şi Roberto să fie luaţi de lângă părinţii lor. Însă bucuria a fost scurtă. Chiar dacă oficial s-a stabilit că Barnevernet a greşit în acest caz, copiii şi părinţii se văd o singură dată pe lună şi petrec împreună doar trei ore. Digi 24 a prezentat pe larg acest caz.
Înainte să împlinească patru, respectiv cinci ani, cei doi copii ai familiei Avrămescu Cruz, sunt separaţi de părinţii lor, o româncă şi un cetăţean norvegian, apoi sunt separaţi şi unul de celălalt. După câteva luni, adică acum exact un an, părinţii câştigă în instanţă dreptul de a-şi recupera cei doi băieţei, dar, surpriză: Roberto şi Adrian nu sunt lăsaţi să se întoarcă la mama şi la tata pentru că Barnevernet, autoritatea de Protecţie a Copilului, nu a reuşit ca în intervalul în care au fost luaţi de acasă să le asigure o condiţie vitală – instruirea permanentă în limbajul mimico-gestual. Părinţii micuţilor sunt surdo-muţi şi îi învăţaseră să comunice prin semne. Barnevernet, instituţia în cauză, ar fi scăpat din vedere acest detaliu-cheie, aşa că soluţia pe care birocraţii au găsit-o a mai trimis o undă de şoc familiei: vor păstra în continuare copiii. Pe termen nedefinit…
Roberto şi Adrian s-au născut la un an şi o zi distanţă într-o familie mixtă din Norvegia. Mama, Andreea Avrămescu Cruz, este româncă, iar tatăl, Roberto Cruz, e cetăţean norvegian, cu origini spaniole şi argentiniene. Deşi sunt fraţi, Roberto şi Adrian trăiesc despărţiţi. În prima parte a lui 2014, statul i-a separat pe micuţi de părinţii lor, apoi i-a separat pe unul de celălalt. Ce înţeleg Roberto şi Adrian din ceea ce li se întâmplă, la cinci, respectiv şase ani, cât au în prezent, e dificil de stabilit. Ce urme lasă la vârsta asta un contact rezumat la întâlniri lunare cu mama şi cu tatăl naturali - a câte trei ore şi sub o strictă supraveghere a asistenţilor sociali - din nou, poate doar intuit.
Cert este, însă, că pentru custodia lor se duce de un an şi jumătate o luptă acerbă între părinţii biologici şi autoritatea norvegiană de Protecţie a Copilului.
„În 19 martie 2014, i-au luat de la grădiniţă, eu nu am ştiut. I-am dus la grădiniţă, eu am plecat la cumpărături şi m-am trezit cu vizita poliţiştilor la mine acasă, nu ştiam ce s-a întâmplat. Mi-au zis să mergem împreună pentru a povesti despre copii. Mi s-a adus un interpret”, a povestit mama echipei Digi 24, via Skype.
Tot ea a precizat că nu și-a bătut copiii. „Judecătoarea a spus că în ianuarie (anul trecut) îmi dă copiii şi s-a tot amânat, ni s-a spus să avem răbdare, să aşteptăm. Copiii ştiau limbajul semnelor, dar acum, pentru că nu am mai vorbit cu ei, nu îl mai ştiu aşa de bine”, a adăugat mama. Potrivit acesteia, părinții văd copiii timp de trei ore pe lună.
„Mă bucur să îmi văd copiii şi ei sunt bucuroşi, dar ei nu mai vorbesc prin semne, ci prin interpret. Copiii sunt separaţi, locuiesc la două familii, ei mă tot întreabă când se pot întoarce acasă. Este greu. După ce-i lăsăm, doamna care are grijă de ei mi-a spus că cei mici plâng pentru că ne iubesc. Le e dor şi unul de celălalt”, a mai declarat mama.
Conform variantei oficiale, susținută şi de avocata din Norvegia a soţilor Avrămescu Cruz, întreaga poveste a început în ziua în care, la grădiniţă fiind, copiii au spus că fuseseră bătuţi de părinţii lor. Declaraţia micuţilor (rămân neclare circumstanţele în care ea a fost luată de către personalul instituţiei de învăţământ) a făcut apoi obiectul unei examinări judiciare. Pas care, în final, a condus, potrivit explicaţiilor oferite de avocata Eva Frivold rudelor din România ale Andreei Avrămescu Cruz, la preluarea copiilor din sânul familiei, printr-o procedură de plasament de urgenţă. Decizia datează din 19 martie 2014.
Iar de aici încolo, situaţia s-a complicat şi mai mult, întrucât autorităţile norvegiene au decis deschiderea a două dosare – unul penal, iar celălalt legat de îngrijirea copiilor. Practic, Andreea şi Roberto Cruz au şanse să-şi mai vadă copiii acasă doar dacă reuşesc să câştige cele două procese distincte, unul cu Protecţia Copilului, iar celălalt cu poliţia.
Părinţii câştigă procesul, dar nu primesc copiii pentru că Barnevernet nu a reuşit să le conserve cunoştinţele despre limbajul semnelor
Povestea integrală o puteţi citi AICI.
Informaţiile oficiale de care dispun autoritățile române arată că în şapte familii, în care cel puţin unul dintre soţi este român, copiii au fost separaţi de părinţii biologici, minorii fiind preluaţi sub diferite motive de autorităţile norvegiene de Protecţie a Copilului. În total, la ora actuală ar fi vorba despre 16 minori aflaţi în evidenţele Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti. Alţi 10 copii din şase familii au trecut prin experienţe similare în ultimii cinci ani, cazurile fiind între timp închise, însă nu neapărat prin soluţii în favoarea părinților români.