Activistul Anatoli Berezikov, 40 de ani, a murit într-un centru special de detenție din oraşul Rostov-pe-Don pe 14 iunie, unde era încarcerat de o lună.
Conducerea penitenciarului a declarat că Berezikov s-a sinucis, în timp ce avocata sa, Irina Gak, sugerează că activistul a murit în timp ce era torturat.
Versiunea poliţiei
Anatoli Berezikov a fost reținut pentru prima dată pe 11 mai. Polițiștii l-au oprit la marginea orașului Rostov-pe-Don și i-au cerut să prezinte actele. Conform protocolului, Berezikov a refuzat, l-a împins pe unul dintre polițiști și a încercat să scape. După arestarea sa, împotriva lui a fost întocmit un proces verbal de nesupunere forţelor de ordine, iar Judecătoria sectorului Pervomaisky l-a arestat pe Berezikov pentru 10 zile.
După ce a părăsit centrul special de detenție, pe 21 mai, Berezikov a fost reţinut din nou. Poliţiştii l-au învinuit pe activist că, imediat cum a ieşit la libertate, a început să înjure și să molesteze trecătorii. În consecinţă, Judecătoria sectorului Leninsk l-a trimis pe Berezikov în arest pentru încă 10 zile.
Versiunea lui Berezikov
Deţinutul a reuşit să transmită un mesaj la libertatw în care a prezentat o altă versiune decât cea a poliţiei. În dimineața zilei de 11 mai, potrivit activistului, șase persoane în cagule negre au spart uşa apartamentului pe care îl închiria, l-au culcat la podea şi l-au bătut cu picioarele. Apartamentul a fost percheziționat, după care i-a fost întocmit un proces-verbal de nesupunere față de poliție.
Mai târziu, Berezikov a spus că un anchetator FSB l-a vizitat în detenţie şi i-a promis că această arestare nu va fi ultima.
Activistul a fost torturat
La 31 mai, când a expirat termenul pentru cea de-a doua arestare a lui Berezikov, avocata Irina Gak, activista Tatiana Sporişeva și alte două femei au venit la centrul special de detenție pentru nu admite ca bărbatul să fie reținut din nou. Ele au pichetat toate ieșirile din centrul de detenție. Sporişeva a spus că până la sosirea lor, un polițist a deja la una dintre ieșiri, însoţit de un bărbat în civil.
Văzând femeile, poliţistul a sunat pe cineva, iar la a doua ieșire a sosit o altă mașină. Când s-a apropiat momentul eliberării, ofițerul de serviciu a spus că Berezikov a fost deja eliberat.
Avocatul l-a găsit pe Berezikov câteva ore mai târziu la Judecătoria Leninski. „Era palid și extrem de speriat”, a spus Irina Gak. Activistul i-a povestit apărătoarei că a fost dus în afara orașului și torturat cu un pistol paralizant.
Şedinţa de judecată a durat câteva ore. Judecătorul a ignorat declarațiile apărării despre vizita anchetatorului FSB, amenințări și tortură. Berezikov a fost trimis sub arest pentru încă 15 zile - din nou în temeiul unui protocol privind huliganismul mărunt.
Sporişeva a spus că Berezikov a reușit să spună: „Mi-e teamă că voi dispărea cu totul. Mi-e teamă că mă vor ucide și nu voi trăi până la eliberare, nu voi ajunge până la 15 iunie”.
Ultima dată când Irina Gak l-a văzut pe Berezikov a fost în centrul de detenție, pe 13 iunie. Activistul era sigur că îi va fi deschis un dosar penal, dar a promis că nu va pleda vinovat, chiar dacă va fi torturat. La 14 iunie, Gak, împreună cu Sporişeva, au venit din nou la Berezikov, dar li s-a spus că acesta a murit. „Motivul nu a fost raportat exact, ei au spus fie un atac de cord, fie s-a sinucis. Adică nu este clar. Am chemat o ambulanță, am chemat poliția. Pur și simplu nu ne venea să credem. Ne-am gândit că poate era bolnav, poate era încă în viață, poate mai putea fi ajutat”, a spus Sporişeva.