În unele grădiniţe a devenit o practică izolarea copiilor care îndrăznesc să facă vreo boroboaţă sau umilirea lor în faţa colegilor de grupă.
O fetiţă de 4 ani din Bucureşti a îndrăznit să vorbească în timpul mesei. Pentru această cutezanţă a fost taxată cu o bandă de scotch pe gură de educatoare, dornică să dea un exemplu celorlalţi copii, care ar fi trebuit să înveţe astfel că faptele lor au consecinţe.
În plus, alţi prichindei au fost avertizaţi că, în cazul în care nu-şi pot stăpâni dorinţa de a povesti, li se va tăia limba cu foarfeca. Se întâmpla la începutul anului şcolar, la Grădiniţa nr. 192 din sectorul 4 al Capitalei. Mama micuţei de 4 ani, Raluca Dumitrică, a sunat la momentul respectiv la inspectoratul şcolar şi apoi şi-a retras copilul din unitatea de învăţământ.
Buline colorate versus bătaie
În replică, conducerea grădiniţei sus ţine acum că totul ar fi fost de fapt o joacă şi că educatoarea s-ar fi învăţat minte. Iar reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al sectorului 4 afirmă că nu ştiu nimic despre eveniment şi că aşteaptă o sesizare scrisă din partea mamei.
În situaţia Ralucăi Dumitrică se află însă şi alte femei ai căror micuţi au primit pedepse de neînchipuit: au fost închişi în debara, lă saţi să sufere de sete, daţi exemplu negativ în faţa tuturor sau chiar lăsaţi fără pantaloni în faţa colegilor.
Psihologii avertizează că aceste tratamente lasă urme adânci în dezvoltarea celor mici. În opinia acestora, metoda prin care li se dădeau buline colorate copiilor sau li se retrăgeau când făceau o boroboaţă rămâne eficientă. "Mulţi cred în continuare că bătaia e ruptă din Rai. Cea mai bună metodă pentru a potoli un copil care a făcut o obrăznicie este să-l ignori", explică, la rândul său, psihoterapeutul Diana Stănculeanu.
MAMA ÎNVĂŢĂTURII DE MINTE
Copiii obraznici, lăsaţi fără pantaloni în faţa clasei
Pedepsele pe care le primesc însă copiii în grădiniţe şi de care se miră pe forumuri zeci de mămici sunt de neînchipuit.
"Din ce mi-a povestit băieţelul sau am mai aflat de la ceilalţi părinţi, educatoarea aplică următoarele pedepse: pus la colţ, izolat în dormitor, scos pe hol, copilul pedepsit nu primeşte apă, genuflexiuni (un număr de maximum zece), dat pantalonii jos în faţa ce lorlalţi, dus pe la celelalte grupe şi prezentat ca exemplu negativ, mâinile sus, pus la masă separat de ceilalţi copii, panou cu pozele copiilor care sunt separaţi, în fiecare zi, în copii buni şi copii răi", povesteşte o mămică pe forumurile dedicate părinţilor.
Abuzat psihic în faţa colegilor
"Într-o seară, când se schimba în pijamale, cel mic defila în fundul gol prin casă. Eu i-am zis că nu-i frumos şi să-şi ia pantalonii pe el, iar el mi-a răspuns că a văzut popoul altui băieţel, că i-a dat doamna pantalonii jos în faţa lor. Şi de aici a început totul... L-am întrebat dacă a fost bătut, pedepsit sau certat şi a început să spună că el nu, dar ceilalţi copii răi da", mai povesteşte aceeaşi mămică.
Iar situaţia e cu atât mai gravă cu cât unii părinţi par să fie de acord cu aceste abuzuri. "Unii părinţi par că sunt de acord cu aceste pedepse umilitoare şi inumane. M-am mirat când am auzit replici de genul «da’ ce, doamnă, trebuie să-i calmeze şi educatoarea într-un fel, că sunt unii copii foarte răi în grupă». Oare nu conştientizează că numai faptul că ai noştri copii văd aşa ceva le face rău?", adaugă revoltată femeia.
Nici de bătaie nu sunt străine unele cadre didactice. "Fetiţa mea, Beatrice, a păţit-o. De atunci, face pe ea la grădi şi plânge că vrea acasă. Alte pedepse nu a primit, ci direct bătaie. Unii zic că nu-i strică, dar de ce să-mi bată un străin copilul!", povesteşte un alt părinte.
Ameninţările rămân pedeapsa preferată a altor educatoare: "Din primele zile au început problemele: Doamna: «E răsfăţat... Nu doarme... Nu desenează în contur, uitaţi-vă cum e colorată roşia asta... Se ridică de pe scaun... Vorbeşte...» Ajunsesem să exersăm în fiecare seară pe câte o pagină coloratul în contur, îl pedepseam din orice după modelul de la grădiniţă cu stat pe scăunel, că aşa ne învăţase Doamna. Într-o seară, la baie, mi-a spus că a luat o palmă la fund. (...) Apoi au urmat ameninţările: «Dacă mâine nu dormi, o să te duc în beci, jos, şi o să te las acolo, iar când vine mama să te ia nu te va găsi şi vei dormi singur în grădiniţă» sau celebra «Vine ţiganu’ şi te ia!»".
Soluţia: plângere la şcoală şi Inspectorat
Mămica susţine că acea educatoare nu s-a oprit însă doar la ameninţări. "Doamna începuse să facă şi alte «năzdrăvănii»: îi ţinea mâna pe ochi ca să adoarmă, le punea celor mici câte o mască veneţiană pe ochi când nu erau cuminţi sau îi închidea într-o dependinţă mică a clasei, pe întuneric", îşi aminteşte părintele.
Majoritatea mămicilor însă fie tac, lăsând cadrul didactic "să-şi facă treaba", de frica de a nu pierde locul şi-aşa greu de găsit într-o grădiniţă, fie îşi mută copilul la altă grădiniţă, fără vreun cuvânt. Lipsa atitudinii faţă de abuz nu este însă soluţia, potrivit specialiştilor.
"Soluţia de a retrage copilul poate duce la riscul de a da peste ceva similar la o altă grădiniţă. Fără a fi un spirit belicos, cred că cel mai bine e să se vor bească cu conducerea şcolii, cu inspectoratul şcolar. Pentru că, dacă pleacă, poate problema se rezolvă pentru copilul lor, dar lasă în urmă o problemă nerezolvată care-i va afecta pe ceilalţi", consideră psihologul Diana Stănculeanu. Dascălilor li se dau, ce-i drept, şi circumstanţe atenuante, dar asta nu scuză abuzurile.
"Poate apărea fenomenul de burn out, de epuizare psihică, iar dacă dascălii nu au mecanisme de stimulare, concedii ori salarii mai mari, entuziasmul lor, dacă a fost vreodată, va scădea glorios. Dar asta nu scuză abuzurile. Dacă ne mai gândim şi că un educator trebuie să acorde atenţie unei grupe de 20-30 sau chiar 40 de copii, atunci e chiar imposibil. Am văzut însă şi educatori cu cinci copii la grupă, la grădiniţele particulare, care aveau astfel de comportamente, nu este o regulă", adaugă psihoterapeutul.
Şi Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), spune că, pentru a putea lua măsuri disciplinare împotriva cadrelor didactice, trebuie ca părinţii să-şi înfrângă teama şi să reclame abuzurile. "Este foarte grav ce s-a întâmplat, dacă se dovedeşte adevărat, educatoarea respectivă poate fi dată afară. Este inadmisibil! Este necesar ca părinţii să facă o plângere scrisă la inspectorat şi de acolo ne ocupăm noi", a explicat Banu.
Purtătorul de cuvânt al ISMB asigură că astfel de comportamente nu au ce căuta la catedră, în ciuda deficitului de educatori în Capitală. AMENINŢĂRI
Vorbăreţilor de la grupa mică li se taie limba cu foarfeca
Se întâmpla în primele zile ale anului şcolar 2010-2011. Raluca Dumitrică stătea la masă cu fetiţele ei. "Am întrebat-o pe fetiţa mea cea mare, de 4 ani şi 3 luni, cum a fost la grădiniţă. Fetiţa mi-a povestit că doamna i-a lipit gura cu scotch, pe motiv că nu s-a putut abţine şi a vorbit în timpul mesei. După care, i l-a smuls - şi fetiţa a zis că a durut-o un pic - şi le-a spus tuturor că acelora care nu tac la masă li se va tăia limba cu foarfeca", spune mă mica.
Promisiuni că nu se va mai întâmpla
"Când am dus-o a doua zi la grădiniţă, era cealaltă educatoare şi am aflat că «doamna» i-ar fi lipit gura fetiţei «în joacă», doar ca să le arate celorlalţi copii cum e. Am sunat la Inspectoratul sectorului 4, care a luat legătura cu directoarea grădiniţei. Aceasta m-a sunat şi mi-a spus că educatoarea nu şi-a dat seama, că e la începutul carierei. Eu am întrebat: «Cum se poate să nu-şi dea seama, nu avea discernământ? Ne-am hotărât apoi să ne retragem fetiţa de la grădiniţă şi ştim că educatoarea vinovată nu a păţit nimic", adaugă mămica.
Educatoarea "s-a jucat cu fetiţa"
Iar directoarea unităţii preşcolare, Iuliana Dincă, susţine în continuare că lucrurile ar fi fost puţin "înflorite".
"Nu a fost chiar aşa. S-au jucat, nu că i-ar fi legat gura cu scotch. Era un copil nou, şi educatoarea era nouă. Erau o foarfecă şi scotch pe masă, şi fetiţa şi-a pus singură scotch la gură, iar educatoarea doar i l-a dat jos. Este vorba despre o educatoare la început de carieră, a dat notă explicativă cu ce s-a întâmplat şi nu va mai face niciodată aşa ceva", explică directoarea. Între timp, inspectorul şcolar al sectorului 4 a fost schimbat. Gabriela Postescu, noua inspectoare, susţine că fapta educatoarei este incalificabilă, dar, pentru a lua măsuri, trebuie ca părintele să depună o plângere în scris. "Am vorbit cu doamna directoare şi mi-a spus că nu s-a întâmplat un astfel de eveniment", a explicat apoi Gabriela Postescu după ce s-a interesat de caz.
"Fetiţele mele sunt acasă şi mă gândesc să le dau la o grădiniţă particulară. Din ce-am vor bit cu alte mămici, se pare însă că, în astfel de cazuri, rişti să dai din rău în mai rău. Iar fetiţa mea a fost doar două zile la grădiniţă şi îşi mai aminteşte şi acum că educatoarele ţipau la copii. Este revoltător!", mai spune mămica. Aceasta s-a hotărât, între timp, să depună şi o plângere la inspectorat, mai ales că de atunci a primit şi un mesaj pe telefon cu blesteme de la educatoarea în cauză.
30 de copii la o grupă de grădiniţă este prea mult pentru o singură educatoare, fără a fi însă o scuză pentru abuzurile comise
EXEMPLE DE EDUCARE
"I-am zis băieţelului meu să-şi ia pantalonii pe el, iar el mi-a răspuns că a văzut popoul altui băieţel, că i-a dat doamna pantalonii jos în faţa lor.“, MAMĂ
"Fetiţa mi-a povestit că doamna i-a lipit gura cu scotch, că nu s-a putut abţine şi a vorbit în timpul mesei. După care, i l-a smuls şi a zis că a durut-o un pic.“, RALUCA DUMITRICĂ, mamă