Alin Pânzaru, tehnicianul formației Dacia Unirea Brăila, a făcut declarații incredibilă, după eșecul suferit în fața celor de la Știința Miroslava (1-4).
Dacia Unirea Brăila a pierdut, sâmbătă, confruntarea disputată, acasă, cu Știința Miroslava (1-4), în etapa a 21-a a ligii secunde. După acest eșec, brăilenii se află pe locul al 19-lea, penultimul al clasamentului, iar antrenorul Alin Pânzaru a făcut declarații incredibile.
„Au fost jucători care au avut tot felul de preocupări, orice altceva decât fotbal. Au fost unii care au început să vândă meciurile, precum Roșu și Iosofache. Au fost niște ordinari blatiști, nenorociți! Au vândut meciuri în draci! Cei care au rămas nu s-au complăcut, dar au acceptat astfel de jucători lângă ei, care le-au cerut să joace la 1 pauză / 2 final. Din păcate, am aflat târziu și jucătorii nu ne-au informat. O să jucăm cu sabia deasupra capului, dar trebuie să aducem caractere, nu blatiști ordinari. S-au apucat de vândut meciuri, pentru că n-au avut bani. Lumea nu e proastă și de aia îi înjură. Roșu a fost vânzătorul echipei, nu un golgheter! Probabil că merităm asta, din moment ce i-am acceptat aici", a spus tehnicianul, conform Digi 24.