O femeie care lucra într-o fabrică cu sute de angajați a fost diagnosticată cu Coronavirus abia după ce a făcut trei drumuri între casă și spital. Incidentul grav a fost favorizat și de faptul că bolnava nu a declarat că intrase în contact cu un membru al familiei, întors din Italia.
Episod dramatic în județul Argeș, lângă Câmpulung Muscel. O femeie, de 52 de ani, a fost internată, luni, la Institutul „Matei Balș”, din București, după ce a fost confirmată cu Coronavirus. Cazul i-a băgat în sperieți pe colegii de muncă de la fabrica unde lucra și unde se efectuează o anchtă epidimiologică de către DSP, dar și pe rude, pe apropiați și pe medicii de la Ambulanță și de la Spitalul din Câmpulung. Asta deoarece, până să fie diagnosticată, femeia a făcut trei drumuri între casă și spital, cu un autoturism și cu o ambulanță, transmite Evenimentul Muscelean.
Mai mult, în dimineaţa zilei de marţi, 31 martie, Salvarea l-a adus de acasă, din satul Coteşti, comuna Godeni, la Câmpulung, la Secţia Boli Infecţioase, pe soţul bolnavei, care a acuzat stări de rău asemănătoare cu cele ale soţiei, având dificultăţi în respiraţie. La fel ca aceasta, şi bărbatul a negat contactul cu ruda apropiată revenită din nordul Italiei, zonă cel mai rău afectată de pandemie. Mai mult, a pus îmbolnăvirea soţiei pe seama serviciului de la fabrica Lear, unde ar fi contractat virusul.
Jurnaliștii musceleni au relatat că femeia a fost luată de trei ori de acasă, de o maşină normală a Salvării, fără dotări speciale de protecţie a echipajului, a fost văzută de trei medici de gardă, pe ture diferite, situaţie care poate pune în pericol funcţionarea UPU Câmpulung, dacă aceştia intră în izolare.
Femeia ar fi minţit că un membru al familiei s-a întors din Italia, din „zona roşie”.
Prima oară, bolnava a ajuns, miercuri, 25 martie, la Spitalul Municipal Câmpulung. A fost preluată de o maşină a Salvării, alertată de starea de rău a bolnavei, şi adusă la Spitalul Municipal. Medicul de gardă care a evaluat-o i-a dat drumul acasă.
A doua zi, joi, 26 martie, întrucât condiţia suferindei nu se ameliora, a fost adusă la spital de soţul acesteia, de unde, pentru a doua oară, este trimisă acasă.
Sâmbătă, 28 martie, familia bolnavei a chemat din nou Salvarea, iar un echipaj al Ambulanţei Câmpulung a transportat-o, din nou, la spital. Abia atunci i s-au luat probe pentru virusul SARS-COV-2, cel care conduce la îmbonăvirea cu COVID-19.. În dimineaţa de luni, 30 martie, diagnosticul a fost confirmat. În după amiaza aceleiaşi zile, după ore bune de aşteptare, pacienta infectată a fost trimisă la Spitalul Judeţean Pitești, la Secţia Boli Infecţioase, tot cu o maşină a Ambulanţei Câmpulung, nu cu o izoletă SMURD.
Din cele relatate de presa locală, nu există decât o singură izoletă, de care depind două judeţe, Argeş şi Vâlcea, şi nici aceea nu funcţionează, din cauza filtrelor. Asta deși, până la năucitoarea poveste a femeii, de la Câmpulung, doar SMURD-ul a transportat cu izoleta toţi suspecţii. SMURD ar fi refuzat să intervină fără izoletă, iar beleaua a picat pe Serviciul de Ambulanţă.
Jurnalișii de la Evenimentul Muscelean susțin că abia atunci când musceleanca a fost trimisă la Piteşti, oamenii salvării au fost echipaţi, dar nu cu combinezoane şi viziere de calitate, cum deţine SMURD-ul, ci cu unele slabe calitativ, care, la îmbrăcare, s-au şi rupt.
În legătură cu acest caz, un lucrător de pe ambulanță a transmis, pe Facebook, că bolnava s-a prezentat la spital de două ori cu mijloc propriu si o singură dată a fost adusă cu ambulanța.
„Sunt sigur ce spun, lucrez la ambulanta si sunt asistent coordonator. Un singur echipaj a preluat bolnava. Și acel echipaj a fost echipat corespunzător. Ambulanța a fost dezinfectată după aceea deoarece asa este protocolul”, susține ambulanțierul.
Femeia ar fi recunoscut abia la Piteşti că a intrat în contact cu un membru al familiei, întors din Italia.
Din Pitești, ea a fost transportată, tot cu o ambulanță normală, la Spitalul „Matei Balș”, din Capitală.
Sursa citată mai arată că, în ziua în care Ambulanţa a transportat-o pe bolnavă la Piteşti, echipajul a dus şi două probe recoltate, se pare, una de la o doctoriţă de la Spitalul Municipal Câmpulung şi alta de la o pacientă septuagenară, rezultatul fiind, însă, negativ. De asemenea, membrilor echipajelor Salvării li s-au recoltat probe, iar oamenii, sunt, momentan, izolaţi.