Uluitor: Doi medici ieşeni fac operaţii "pe viu" direct pe creier

Un cateter cât un fir de păr e introdus în corp prin vena femurală, ajungând până la creier. Pacientul e conştient şi discută cu medicii în timp ce este operat.

Prima informaţie surprinzătoare: operaţie pe creier realizată prin picior. A doua surpriză: pacientul operat pe creier este conştient pe toată durata intervenţiei şi discută permanent cu medicul.

Întins pe masă, pacientul poate urmări întreaga intervenţie pe un monitor, ca şi cum s-ar uita la televizor.

Doi medici ieşeni, Nicolaie Dobrin (40 de ani) şi Alexandru Chiriac (35 de ani), de la Spitalul de Neurochirurgie, sunt printre puţinii din ţară care fac astfel de operaţii.

Prin artera femurală se "transportă" la locul leziunii din creier pulbere, gel, balonaşe sau chiar firişoare de platină. "Transportul" se realizează cu ajutorul unui fir de grosimea celui de păr, numai că acesta este din plastic.

Dispozitiv mai mic de un milimetru

Pacienţii care suferă de malformaţii, anevrisme, hemoragii cerebrale sau fistule carotidocavernoase sunt operaţi cu ajutorul tehnologiei moderne, denumită tehnica de cateterizare a vaselor din creier sau embolizare.

Totul se face prin artera femurală. Pe aici se introduce un dispozitiv de dimensiuni mai mici de un milimetru denumit microcateter. Acest dispozitiv este condus prin vasul de sânge şi ghidat până la nivelul unei emisfere din creier. Odată ajuns în creier, începe să caute problema vasculară pentru a putea interveni chiar în acel loc.

"Metoda se foloseşte atât ca procedură de diagnosticare cât şi pentru tratament. Instrumentele folosite sunt de mare fineţe pentru a putea fi ghidate până la locul leziunii din creier", a explicat dr. Nicolaie Dobrin, medic primar neurochirurg în cadrul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.

Toate mişcările prin creier sunt transmise pe un ecran cu ajutorul razelor X, aparatul fiind poziţionat deasupra pacientului. Substanţele de constrast introduse în creier prin firul de plastic ajută echipamentele să filmeze în interiorul creierului.

De la picior la creier, într-un minut

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost internat în spital cu simptome care indicau o afecţiune neurocerebrală. Pacientul a fost culcat pe masa de operaţie şi conectat cardiovascular la aparate de monitorizare.

Cei doi medici, Nicolaie Dobrin şi Alexandru Chiriac, împreună cu un asistent, s-au pregătit de angiografia de diagnostic. Gata echipaţi, au sterilizat locul unde se va intra în organism prin artera femurală dreaptă. Nicolaie Dobrin a introdus în arteră vârful dispozitivului şi, încet, încet, a pătruns în corpul bărbatului.

În mai puţin de un minut, firul, realizat dintr-un aliaj de plastic, trece prin partea toracică, umeri, gât şi ajunge în emisfera stângă a creierului bărbatului.

Pacientul vede pe ecran ce face medicul

După ce a fost transportat dispozitivul de diagnostic, medicul zăboveşte puţin în zona creierului şi priveşte pe ecran traspunerea imaginii cu ajutorul Razelor X. "Sunteţi fumător? E totul în regulă?", l-a întrebat medicul pe pacient. Bărbatul i-a răspuns şi a privit şi el odată cu medicul cum se vede creierul lui pe ecran.

Pacientul trebuie să stea cu capul nemişcat, în poziţia cerută de medici. El nu simte absolut nimic deoarece a fost anesteziat local. După ce au stocat filmul şi imaginile din partea stângă, medicii încep să analizeze partea dreaptă a creierului. Toată intervenţia a durat aproximativ 20 de minute. Singura urmă este înţepătura în artera femurală dreaptă. După aproximativ 10 minute, pacientul este mutat din nou în salon. "Nu am simţit nimic", a afirmat bărbatul în timp ce era transportat.

Balonaşe umflate

Una dintre cele mai rare intervenţii realizate de cei doi medici specializaţi în operaţii neurochirurgicale endovasculare a fost cea de reparare a carotidei. Era o pacientă care suferise traumatisme craniene după ce a fost izbită de asfalt de un tânăr cu bicicleta. Leziunea îi producea femeii acel aspect de ochi bulbucaţi şi era vitală intervenţia în cel mult 24 de ore.

"Este vorba despre fistula carotido-cavernoasă. Artera carotidă a fost ruptă şi introduce sânge cu presiune foarte mare în vene. Tratamentul în acest caz este numai endovascular, altfel nu este eficient", a relatat medicul Dobrin.

Aici a fost necesară micşorarea presiunii arteriale prin introducerea unui balon în zona afectată. "Avem un reper în vârful microcateterului care ne arată că balonul este introdus corect la nivelul leziunii. Scopul este să închidem această breşă. Microbalonaşul se umple cu o substanţă de contrast. Odată balonaşul umflat, vedem că nu mai avem acelaşi reflux în vene", a explicat medicul Nicolaie Dobrin. Femeia s-a recuperat complet în câteva zile şi apoi a putut fi externată din spital.

SPECIALIZARE ÎN STRĂINĂTATE

Costurile acestor operaţii sunt foarte mari

Costurile intervenţiilor pe creier prin picior sunt extrem de mari:

  • Angiografie de diagnosticare - 200 de euro
  • O spirală din platină - 2.000 de euro
  • Embolizare a malformaţiei - 5.000 de euro

"Noi comparăm aceste intervenţii cu nişte maşini de lux. Sunt dispozitive foarte scumpe. Din fericire suntem incluşi în programul naţional de chirurgie endovasculară, program care ne acoperă costurile atât a materialelor utilizate cât şi a procedurii în sine", a explicat dr. Nicolaie Dobrin.

Cei doi medici s-au pregătit mai bine de zece ani pentru a putea practica aceste tipuri de operaţii pe creier.

Medicul Alexandru Chiriac are 35 de ani şi după anii de studiu din România a parcurs mai multe etape de pregătire în Franţa şi Belgia. Doctorul Nicolaie Dobrin are 40 de ani. S-a specializat pe acest tip de intervenţie la Institutul din Caen, Franţa.