Ultimul proiect de lege privind 5G generează costuri uriașe operatorilor telecom!

Businesswoman clicks on the 5g symbol on a blue background.

Ultima versiune a Proiectului de lege privind tehnologia 5G generează costuri seminficative în sarcina operatorilor telecom, a transmis Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR) , care are ca membri companiile Orange, Vodafone şi Telekom.

Asociația Operatorilor Mobili din România precizează: “Interesul major suscitat de acest proiect (n.r. proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G) a fost evident prin numeroasele puncte de vedere transmise către minister de către principalii factori vizați de acest proiect de lege, iar o dezbatere atentă a prevederilor și implicațiilor acestei legi rămâne o cerință fundamentală pentru viitorul comunicațiilor electronice din România și alinierea la principalele tendințe europene în domeniu. Am constatat că în această ultimă versiune a proiectului a fost preluată o mică parte din propunerile noastre. Observăm că obiecțiile noastre de fond nu se regăsesc în această versiune”.

Potrivit AOMR, proiectul de lege generează costuri semnficative în sarcina operatorilor telecom: “Ne referim aici la costul înlocuirii forțate a echipamentelor, tehnologiilor și programelor software aflate în uz la momentul intrării în vigoare a legii, în cazul în care unul dintre producătorii acestora nu va fi autorizat. Se vor adăuga apoi costurile mai ridicate de achiziționare a echipamentelor, tehnologiilor și programelor software, în condițiile scăderii numărului de producători. Având în vedere că aceste costuri sunt efectul direct al legii, considerăm ncesar ca proiectul de lege să includă și modalitatea de compensare a lor prin scheme de ajutor de stat clar identificate.

Subliniem totodată faptul că proiectul de lege creează incertitudine cu privire la posibilitatea de a continua utilizarea tehnologiilor, echipamentelor și programelor software aflate în uz la momentul intrării în vigoare a legii, dar și cu privire la durata de utilizare a echipamentelor ce vor fi achiziționate pe termen mediu și lung, ca urmare a posibilității de retragere a autorizărilor deja acordate producătorilor. În absența unui mecanism clar de compensare totală a costurilor, incertitudinea va purta asupra tuturor investițiilor viitoare și va constitui un element de risc, parte din analiza cu privire la eficiența și rentabilitatea investiției. De remarcat faptul că această lipsă de predictibilitate se manifestă în momentul cheie al dezvoltării rețelelelor 5G și va afecta procesul de digitalizare a României.

În altă ordine de idei, observăm că proiectul de lege continuă să fie centrat pe identificarea producătorilor de echipamente care respectă criterii non-tehnice, în loc să fie centrat pe idenficarea riscurilor de securitate, independent de producătorul echipamentelor, abordare susținută la nivelul UE. Procedura de autorizare a producătorilor este bazată pe criterii nontehnice, foarte largi și ambigue, necorelate cu măsurile strategice prevăzute în setul de instrumente UE pentru securitatea rețelelor 5G”.

Conform AOMR, proiectul de lege propus necesită o reevaluare structurală în scopul de a reduce riscurile investiționale si în scopul creării unui cadru legislativ unitar la nivelul UE, prin raportare la măsurile propuse în Setul de Instrumente UE 5G.

SURSA