Neagu Djuvara s-a stins din viață la 101 ani. Dialogul de mai jos, cu care distinsul profesor a onorat „Evenimentul zilei” în toamna anului 2015, devine astfel unul istoric, mai ales că fostul diplomat nu și-a mai deschis de atunci inima pentru presa scrisă.
Și nu pentru că n-ar mai fi avut energie s-o facă, ci, așa cum ne dezvăluia chiar Neagu Djuvara anul trecut, alesese să-și canalizeze forțele pentru crearea unei ultime cărți, o carte-testament.
&bdq
Finalizată sau nu, ultima carte marca Djuvara va apărea, cel mai probabil, anul acesta. Până atunci, însă, recitiți lecția de istorie de mai jos! O lecție când lucidă, vizionară, dură, când delicată, emoționantă, sinceră.
- Dan Andronic: Ați împlinit 99, ați intrat în o sută de ani. Cum se vede istoria, după 100 de ani de viață?
- Neagu Djuvara: Asta depinde de, cum să spun, de dragostea pe care o ai pentru istorie sau nu. Majoritatea oamenilor, asta o spun din experiență, nu au simțul istoriei. - Adică trăiesc în prezent. Trăiesc în prezent și nu se mai gândesc că, dacă el este cum este, este pentru că a fost fabricat de generații de oameni întregi. Când ai mania istoriei, simțul istoriei, adică vrei să cunoști ce a făcut tatăl, ce a făcut bunicul, ce a făcut străbunica... intri într-o lume din care ieși, ca să zic așa, adică al cărei rezultat ești. În cazul meu, din partea mamei, că din partea tatălui...
- Când v-ați îndrăgostit de istorie?
- De când aveam 9-10 ani. Îmi aduc aminte de când eram copil, eu am fost franco-român.
În Alpi, la schi, într-o superbă vestă cu motive tradiționale
- Adică știați ambele limbi.
- Da. Am trăit, copil fiind, în Elveția, în Belgia, și chiar cred că la vârsta de doi ani am învățat mai întâi franțuzește, în Belgia, și, la 4 ani, când am venit în România, bunicul meu, Trandafir Djuvara, a fost furios, m-a certat: cum adică, tu vorbești franțuzește acasă? Și atunci m-a românizat din nou. Franceza, din punct de vedere cronologic, a fost prima mea limbă.
- A fost un accident sau ați primit o educație...
- A fost un accident, în sensul că făceam parte dintro familie foarte intelectuală, aveam fel de fel de cărți, vorbeam și românește și franțuzește. Cred că primele cărți de care m-am îndrăgostit erau în limba franceză și erau de istorie, când aveam 10 ani.
- Am văzut că sunteți un admirator al lui Napoleon al III-lea!
- Da, bine, pentru că am învățat la noi - noi, românii, suntem singurii care-l apreciază - francezii îl detestă pe Napoleon al III-lea și nu au dreptate pentru că a fost, cum să spun, un domnitor puternic...
- Da, dar războiul franco-prusac a pus capac Franței...
- Francezii își închipuie că totul a fost rău pe vremea lui, dar nu e adevărat deloc. Franța, din punct de vedere economic, a cunoscut o perioadă de înflorire în perioada lui Napoleon al III-lea. Au intervenit și câțiva intelectuali la modă în vremea aceea, care au dus (la o percepție negativă – n.r.), cum a fost Victor Hugo. Eu nu pot să-l suport pe Victor Hugo!
Neagu Djuvara, iubitor de animale
- A scris foarte mult, în primul rând!
- A scris prea mult și a rămas de la el doar operele în proză. A scris lucruri foarte interesante, despre Parisul din Evul Mediu, dar poezia lui este nulă. Poezia franceză începe mult după el, la 50 de ani după Victor Hugo, la sfârșitul secolului XIX. Bine, asta nu ne privește pe noi, românii.
- Dar Napoleon al III-lea?
- Napoleon al III-lea a fost un fel de naș, ca să zic așa, al nașterii României și chiar putem spune că fără intervenția lui nu s-ar fi desfășurat viitorul Principatelor române. Unirea Principatelor, toate astea, s-au făcut sub protecția, ca să spun așa, a lui Napoleon al IIIlea. A fost ultimul moment când Franța, din punct de vedere militar, a rămas foarte puternică. Gândiți-vă că Războiul din Crimeea (1883-1886 - n.r.) a fost făcut de alianța dintre Franța și Anglia.(…)
- Aici sunteți alături de cei care consideră că Putin își impinge țara spre o prăpastie.
- Să vă spun ceva, de la Vistula (râu de la marginea Poloniei, n.r.) și până la Vladivostok (oraș de la marginea de Est a Rusiei, de la granița cu China și Coreea de Nord, n.r), imensitatea rusească din Siberia este o întindere unde rușii-ruși, care conduc din punct de vedere intelectual și politic, sunt o minoritate, o mică minoritate, adică un sfert din populația dintre Vistula și Vladivostoc. Sunt un fel de fel de lifte păgâne fără niciun fel de interes intelectual, pentru noi. Ei nu mai reprezintă niciun pericol, nici pentru Europa, nici pentru români.
Cei doi frați Djuvara - Răzvan (stanga) și Neagu - au fost crescuți doar de mama, Tinca. Tatăl, Marcel Djuvara, s-a prăpadit în 1918, pradă gripei spaniole
- Și atunci de unde această teamă permanentă a românilor față de Rusia?
- Este o amintire din veacurile trecute.
- Este o traumă.
- Da. Dar, în fond, Rusia nu mai reprezintă niciun pericol. Vă spun, în imensitatea de la Vistula la Oceanul Pacific, rușii sunt o minoritate și nu mai au vlagă.
- Dar, într-un fel sau altul, România este la confluența dintre Occident și Orient. De data aceasta într-o postură ușor mai favorabilă pentru că facem parte din Uniunea Europeană și din NATO. Pentru prima dată, nu mai suntem doar o intersecție.
- Absolut. O singură putere pe lume este în momentul de față, Statele Unite. Este o situație pe care noi nu o conștientizăm, este similară cu epoca romană, americanii sunt stăpânii lumii, peste tot. Din America până la Vladivostok, nu se întâmplă nimic în lume fără intervenția lor. Fie că se se întâmplă în Iugoslavia, fie că se întâmplă în Coreea, până nu intervine americanul, nu se termină povestea.
Neagu Djuvara la Sinaia, în 1936, citind din mers presa vremii
- Atunci, România a optat corect, manifestându-se ca aliat al Statelor Unite.
- Da! Dacă suntem aliați cu Statele Unite, suntem liniștiți pe viață. Este un lucru pe care nu-l resimte suficient românul de azi și anume că atotputerea americană pe glob ne asigură nouă, care suntem în termeni buni cu ei, ne asigură o siguranță totală.
- Și de unde acest complex al europenilor față de puterea americanilor? E exact, dacă vreți, fratele mai mare, fratele mai mic!
- Da, să știți că este o repetiție istorică foarte interesantă pe care mi-am inchipuit- o eu. Dacă se citesc anumite lucrări politice ale venețienilor din secolul al XVII-lea, epoca lui Ludovic al XIV-lea, Regele Franței. Este adevărat că Ludovic al XIV-lea este un domnitor stăpân pe toată Europa și era cunoscut în lumea întreagă. De exemplu când din Siam, Thailanda se numea Siam pe vremea accea, când regele Siamului aflase despre Europa și că în Europa ăl mai mare rege era regele Franței a făcut o vizită la Verseilles ca să vadă cine este stăpânul Europei. Ludovic al XIV-lea era un mare regizor de teatru (…)
- Să știți că eu am citit niște dialoguri între Ceaușescu și De Gaulle (președintele Franței între 1958 și 1969, n.r.), între el și Ford (Gerald Ford, președinte SUA între 1974-1977, n.r.), între el și vicepreședintele pe acea vreme al Statelor Unite, George H. Bush (viitorul președinte din perioada 1989-1993 și tatăl lui George W. Bush, președintele SUA dintre 2001 și 2009) în care, eu nu știu dacă s-a umblat pe text, dar dacă nu a umblat nimeni...
- Nu era prost!
- Era extrem de abil.
- Da.
- Nu spun inteligent, că este mult.
- Da, era abil! Asta ar dovedi că în politică că nu ai nevoie să fii inteligent. Se întâmplă să ai niște stăpâni pe lume care sunt cretin profunzi, dar sunt șmecheri.
Neagu și France s-au căsătorit în Franța, monsenioul Vladimir Ghika efectuând slujba religioasă
- Comunismul a adus ceva bun în România? Să vorbim de Nicolae Ceaușescu...
- Eu am impresia, totuși, că comunismul..., să știți ceva..., e o fericire pentru mine, personală, că m-am aflat 45 de ani în străinătate. Și în visele mele, când eram în Africa sau nu știu unde, eu credeam că, sau așa mi-i imaginam eu pe români – interpretând istoria noastră de o mie de ani – că românul știe să plece capul și alunecă peste el nu știu ce și se ridică după ce trece valul. Vă spun drept, când m-am întors în țară și am văzut cum este românul din 1991, când am venit aci, miam zis, nu se poate dom’le... Adică nu a alunecat comunismul pe spinarea românului ca pe o mușama, cum îmi imaginam. L-a pătruns în adâncime și l-a schimbat. Adică, românul pe care l-am regăsit eu în 1991 nu mai era românul țăran sau orășean pe care l-am cunoscut în copilăria mea! Era alt om!. Mai întâi, să știți că, chiar la vedere, era alt om! În loc de țăranul pe care l-am părăsit în o mie de ani… (…)
- Hai să revenim puțin la ceea ce se întâmplă din punct de vedere istoric. Spuneți că istoria nu se repetă. Vladimir Putin și Rusia n-ar trebui să ne îngrijoreze, spuneți dumneavoastră, din punct de vedere istoric. Strategic și militar este o altă discuție. Dar apariția califatului, a ISIS, în Orientul Mijlociu?
- Eu cred că am și scris asta undeva sau, în orice caz, am trăit-o în gând, musulmanii prezintă o primejdie. E cea mai mare primejdie a omenirii întregi!
- De ce sunt o primejdie?
- Pentru că au de gând să impună credința lor omenirii întregi. Așa că sunt un pericol. Că peste tot unde intră nu intră ca să se asimilieze cu locul de acolo, ci ca să mănânce țara aceea! În sensul ăsta sunt foarte pesimist pentru viitor.
- Există niște studii care spun că, până în 2050, numărul de musulmani va fi egal cu numărul de creștini, la nivelul globului. La nivelul Europei vor fi undeva la 10%. Toate aceste estimări au fost făcute înainte de acest fenomen de migrație masivă, acestei invazii, că nici nu știu cum să-i spun. De refugiați, că se folosesc tot felul de titulaturi în funcție de cel care le definește. Spuneți că lucrurile astea ar trebui stopate... Pe de altă parte...
- Nu se poate face asta! Nu poți să stopezi mișcările astea populare! E ca și cum ai face un mal de pământ și valul apei îl distruge! Degeaba spui că vrei să faci contingente pentru țara cutare... C’est n’existe pas! O să se dărâme.. Eu sunt foarte pesimist. Intră un val de populații..., da’ este mai grav decât ce s-a întâmplat în Evul Mediu după căderea Romei. De ce? Pentru că populațiile care au intrat peste Imperiul Roman erau totuși din aceeași familie. Indo-europeni! Populațiile germane care au reprezentat , într-un fel..., francii, longobarzii, care au creat statele noi din Evul Mediu, făceau totuși parte din aceeași familie. Or, în momentul de față, ăștia care ne invadează, care năvălesc peste Europa sunt cu totul alte nații. Sunt arabi, turci, sunt kirkizi, sunt dracu’ să-i ia! Lifte păgâne! Deci înseamnă că se schimbă populația Europei! Peste o sută sau două de ani, cei care vor fi locuitorii Franței, Germaniei sau Angliei vor fi complet diferiți de cei de astăzi! Și asta mă îngrozește, încât spun bogdaproste că nu mai am decât un an sau doi de a trăi, la 99 de ani, să nu mai văd această calamitate. Adică să văd Europa pe jumătate turcă..., poate și chineză, că să știți că și aici e un pericol mare, cred...
Neagu Djuvara adora caii. Aici, într-o fotografie realizată în Africa (Niger)
- Domnule profesor, ce înseamnă istoria?
- Sentimentul că vrei să știi ce s-a întâmplat în trecutul tău nu îl are toată lumea, îl au puțini. În general, omul trăiește în prezent. De pildă, bunicul meu, Trandafir Djuvara, care a fost un om puternic, un creator, care a jucat un rol în România veacului al XIX-lea, care, printre altele, a lăsat o carte care e nelipsită din orice bibliografie a Imperiului Otoman - ”100 de proiecte de împărțire a Turciei” - care este un best seller ca să zic așa, o carte remarcabilă, publicată la Pris în 1913, bunicul meu care a fost un om remarcabil, istoric diplomat. (…)
- Dar metehnele politice și de comportament s-au schimbat?
- Nu cred. Dimpotrivă, au devenit și mai grele.
- Ne întoarcem la epoca fanariotă?
- În fond,a existat în veacul al XIX-lea o intenție a intelectualilor să diabolizeze veacul fanariot. Ca să arunce toată vina mizeriei, căci a fost aici o țară nenorocită în 1800 – 1820 și atunci toată vina era aruncată pe fanarioți, pe greci. Ceea ce nu era adevărat. Dintre domnitorii cei mai buni pe care i-a avut Moldova au fost unii greci. Mavrocordații au fost o dinastie foarte valabilă, frumoasă și iubitoare. Fanarioții nu au fost niște răi. Ultimii dintre ei, poate. Altfel, fanarioții ne-au adus, prin faptul că grecii aceștia erau mai învățați decât boierii noștri români, vorbeau franțuzește, studii superioare la Iași și la București. Sunt anumiți observatori francezi, germani sau britanici, care s-au mirat de gradul de cultură al stratului superior. Adică al boierimii și al burgheziei care s-a născut la începutul veacului al XIX-lea.
Neagu și France, împreună cu fetița lor
- Atunci metehnele au fost continuate și adâncite în comunism?
- Probabil. După părerea mea, comunismul ne-a făcut mai răi decât ce eram înainte. Sunt convins de lucrul acesta. În definitiv, înainte nu a fost așa de rău. Că țăranul era sărac, e cert, dar avea bucata de pământ. Știți un lucru care m-a mirat la un moment dat, de curând: termenul de rumân. Avea un sens social. Rumânul era țăranul fără pământ. Și dovadă că dacă cumva boierul îi dădea țăranului libertatea, îi răscumpăra pământul pe care-l lucra de generații, aceasta se chema că ”l-a iertat de rumânie”. Culmea e că numele acesta de rumânie, străinii l-au preluat pentru a da numele întregii națiunii. La origini era un termen social pentru cel mai de jos.
- Nu putem lega cumva acest teritoriu de fostul Imperiu Roman?
- Asta este o interpretare intelectuală foarte tardivă, abia din veacul al XIX-lea, când am început să învățăm istorie. Dar în viața neintelectuală a cuvintelor, rumân a însemnat țăran fără pământ. Ceea ce înseamnă că stăpânul era de origine slavă, sau mai grav. Era cuman, dintr- o națiune de limbă turcomană, tătară. Deci omul care a creat primul stat românesc era un cuman, Basarab.
O scrisoare trimisă de pe front mamei sale
- Istoria României este dominată tot timpul de ambiguitate, niciodată nu s-au spus lucrurile exact cum sunt, și totdeauna a existat un con de umbră. Dumneavoastră întotdeauna ați venit și ați pus degetul pe acea ambiguitate. Cât a fost caracter și lipsă de caracter în istoria poporului român?
- Nu știu dacă e o specificitate românească, Doamne ferește! Cred că în fiecare națiune sunt secțiuni întregi de oameni mai păcătoși. Cred că acestea sunt calificative care ne-au fost date de vecinii noștri care nu ne iubesc. Și noi, la rândul nostru, putem să-i acuzăm pe secui că sunt într-un fel, că rusul e mai știu cum, că bulgarul e prost. Pentru toți vecinii noștri avem un calificativ. Ungurul e trufaș, bulgarul e prost, avem un calificativ pentru mai toți, iar aceste calificative sunt false.
- Sunteți un om care ați străbătut două generații și jumătate. Din punct de vedere istoric, o generație se limitează la 40 de ani. Cum credeți că va arăta România în viitor?
- Liniștea mea sufletească este că nu mai există națiuni în Europa. Noi nu vom mai fi români, ungurii nu vor mai fi unguri, polonezii nu vor mai fi polonezi, toată lumea va fi european, și nu numai european, ci un european americanizat, fiindcă pecetea americană, științele moderne – internet, telefon - au măturat diferențele dintre popoare. Așa că nu mai am nicio îngrijorare că noi nu mai suntem români. Noi suntem europeni. Și niște europeni supuși influenței americane. Atâta vreme cât americanii sunt atât de puternici, putem fi liniștiți. Haosul care va fi peste 200 – 300 de ani când poate și puterea americană se va prăbuși - căci toate puterile din lume au o limită, cum a fost și Imperiul Roman, care a fost de o lungime excepțională, de 500 de ani. Ceea ce mă îngrozește este că Evul Mediu care ne așteaptă este cu populații care sunt neeuropene, care ne vin din Asia, Africa, de peste tot, așa că se va schimba populația Europei.
Neagu și soția France, tineri
- Ați spus că o singură carte ați scris-o pentru că ați vrut dumneavoastră, iar restul le-ați scris la îndemnul prietenilor. Și aveți o carte foarte frumoasă în care povestiți istoria pe înțelesul celor tineri. Care sunt momentele din istorie de care tinerii de astăzi ar trebui să fie mândri că sunt români?
- Cred că mândria noastră trebuie să fie că, cu toate că nu am fost o mare putere, că a riscat să ne copleșească și ungurul, și polonezul, și turcul și rusul, totuși ne-am păstrat limba, ne-am păstrat credința și e destul de extraordinar. De pildă, am fost supuși turcilor, dar am reușit să-i silim să nu facă moschei la noi. Iată o problemă actuală – acum o să facem o moschee în România. România slavă, în Evul Mediu, i-a împiedicat pe turci acest lucru. Nicio moschee nu a fost la nord de Dunăre. Noi am avut o tărie a credinței. Că era ortodoxă sau catolică, nu are importanță, era creștină. Noi suntem, în fond, foarte credincioși. Și cred că dacă și eu – eu sunt omul care nu mă rog numai dimineața, fiindcă de când eram copil miau spus că atunci se spune ”Tatăl nostru care ești în ceruri”, eu mă rog pe stradă, când umblu, și cred că avem o fibră de religiozitate, ceea ce este foarte important și a devenit o excepție în Europa de astăzi. Europa este foarte laică, de mai multe generații, și asta cred că este nesănătos. Românii avem spiritul de credință în Dumnezeu. O să mă întrebați ce dovadă ai că există Dumnezeu? În opinia mea, Cioran este de 200 de ani cel mai inteligent român pe care l-am fabricat în această țară.
- Ce carte vi se pare emblematică pentru el?
- Prima care l-a lansat, cea pe care a scris-o în limba franceză. Băgați de seamă ce merit avea acest ardelean, cu tradiție de popi – bunicul mi se pare că era preot, sau chiar cu un grad în ierarhia bisericii – vine la București cu o tradiție de la Sibiu, de limbă germană, și la București, la Universitate, se îndrăgește de Franța. Și îi cere directorului institutul francez, Dupont, să-i dea o bursa să plece la Paris. Și se îndrăgostește așa de mult de Franța și de limba franceză că devine un scriitor francez, de limbă franceză. Asta mi se pare extraordinar. A scris într- o limbă franceză din veacul al XVIII-lea, când se vorbea cea mai frumoasă franceză. Unii i-au reproșat că a scris o carte ”într-o limbă care nu se mai vorbește acum”, el a spus n-are importanță, ”am scris în limba franceză cea mai frumoasă”.
- Cum v-ați împrietenit?
- Mă întreb și eu. Ne-am întâlnit la Paris, cred, înainte de război. Mie-mi era cunoscut din reputație, că era din aceia care aruncă cu barda în Dumnezeu… (…) Știți legenda cu Logofătul Tăutu, care a mers la Istanbul cu însărcinări?
- Nu.
- Eh, se servește acolo cafea fierbinte, iar Tăutu, crezând că este vorba de vreo țuică, ceva, o dă pe gât dintr-o sorbitură…
- S-a împământenit ideea că turcii ar fi un popor leneș, dar, din contră, este chiar unul muncitor…
- Așa se spune și despre români, dar nu cred că este așa. Reputația aceasta au construit- o popoarele noastre vecine – bulgari, sârbi, unguri… E adevărat că țăranul nostru muncea mai mult vara, când strângea recolta, iar iarna mai lenevea. Ieșea din casă să mai dea o mână de mâncare la boi, la vite… Deci, în general, vecinii ne-au categorisit așa. Eu, de exemplu, am un mare respect pentru polonezi, dar ei sunt foarte ai dracului, ne disprețuiesc. Ei tot timpul au considerat Moldova drept o provincie a lor. Bine, e adevărat că, la începuturile Moldovei, în timpul lui Alexandru cel Bun, moldovenii erau vasalii Poloniei. Poate de acolo am păstrat, așa, un complex de inferioritate.
- Emil Cioran a spus, în Schimbarea la față a României, că orice popor mare trebuie să aibă niște războaie de cucerire, ori România n-a avut nici unul. Polonezii însă erau, la acea vreme, o mare putere militară a Europei…
- E adevărat. Și mai târziu, pe timpul lui Sobieski, polonezii au salvat Viena de asaltul turcilor. Se întâmpla în 1683. E clar, au fost o mare putere leșii, cum le spuneam noi, probabil după numele neamului lor.
- Să ne referim chiar la fanarioți, mai adânc în timp…
- A existat, la un moment dat, intenția de a denigra Epoca Fanariotă. Eram săraci, nenorociți, dar să știți că grecii n-au fost cei mai răi. Printre cei mai buni domni pe care i-a avut Moldova – Mavrocordații – o dinastie frumoasă, dar și Țara Românească, au fost greci. Poate ultimii dintre ei, un Șuțu, au fost mai răi. În general, grecii erau mai învățați decât boierii noștri. Ei au dezvoltat studiile superioare la Iași și la București. Vorbeau foarte bine franceza.
- Atunci metehnele au fost perpetuate în comunism?
- Probabil, cert e că ne-a făcut foarte mult rău. În definitiv, înainte n-a fost chiar așa de rău. Că țăranul era sărac, e cert, dar, totuși, își avea bucata de pământ… M-a mirat ceva de curând... Termenul de rumân avea un sens social. Era țăranul fără pământ. Dacă boierul îi dădea libertate, îl răscumpăra, se chema „l-a scăpat de rumânie”. Și, culmea!, la străini această expresie a trecut drept o etichetă ce definea, finalmente, o națiune.
- N-are nici o legătură cu Imperiul Roman?
- Bine, asta este o interpretare intelectuală foarte tardivă, din veacul 19, când am început să învățăm istorie. Dar în viața simplă, rumân însemna legătura românului de pământ. Mai mult, însemna că stăpânul era de origine slavă! Sau mai grav! De ce neam era Basarab Întemeietorul? Era cuman, de limbă türk deci. (…)
- Care sunt momentele din istorie cu care ar trebui să ne mândrim?
- Mândria noastră trebuie să fie că, cu toate că nu am fost o mare putere, fiind încălecați ba de unguri, ba de polonezi, ba de turci, am reușit să ne păstrăm limba și credința. Plus că, așa slabă cum era România în Evul Mediu, n-a permis turcilor să construiască nicio moschee la nord de Dunăre. Pe când acum, vor să ridice aici una dintre cele mai mari moschei. Am avut, deci, o putere a credinței. De altfel, și eu sunt omul care nu mă rog doar dimineața, ci mă rog și pe stradă, când merg… Avem o fibră de religiozitate. Europa e foarte laică și este foarte nesănătos… O să-mi spuneți ce dovadă aveți că există un Dumnezeu. Navem nici una. (…)
- Monarhia mai are vreo șansă în România?
- Mi-e teamă că nu. Dacă Mihai (n.r. – Regele Mihai) ar fi avut un băiat, era mai simplu. Dar așa… e greu să schimbi Constituția din 1926 doar pentru a putea moșteni femeile dreptul de a conduce. O constituție nu poate fi schimbată de un singur om, ci prin vot popular.
- Să schimbe o Constituție pe care, oricum, nu prea o mai recunoaștem…
- Practic, n-avem voie să schimbăm Constituția. Dar să știți că majoritatea țărilor care o duc bine – Anglia, Suedia, Olanda – sunt conduse de femei! Eu sunt foarte feminist. Femeile, de multe ori, sunt mult mai raționale în politică. Uitațivă în istorie, Ecaterina a II a, Elisabeta a Angliei… Au domnit zeci de ani…
...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)