Ultimul hop al „feroviarilor”

Dacă învinge astăzi la Timişoara, CFR Cluj îşi măreşte semnificativ şansele de a câştiga un nou titlu. Dintre echipele contracandidate, ardelenii mai au de jucat doar cu FC Vaslui.

FC Timişoara şi CFR Cluj se întâlnesc astăzi (ora 20.30, Antena 1) în ultimul meci din etapa a 28-a a Ligii I la fotbal. Pentru bănăţeni, victoria este singura variantă ca să continue lupta pentru câştigarea campionatului.

De partea cealaltă, clujenii au şi ei nevoie de puncte pentru a rămâne favoriţi la adjudecarea unui nou titlu. Dacă trec cu bine peste partida de la Timişoara, „feroviarii” din Gruia mai au de jucat doar cu o singură contracandidată la titlu, şi anume cu FC Vaslui, pe teren propriu, în etapa a 31-a. „Sunt convins că vom câştiga la Timişoara”

CFR n-a câştigat niciodată la Timişoara. Iuliu Mureşan, preşedintele grupării ardelene, este convins însă că jucătorii antrenaţi de Andrea Mandorlini vor sparge gheaţa astăzi. „Simt că vom câştiga şi campionatul, şi Cupa României. Sunt convins că vom învinge la Timişoara. Dacă batem, suntem în proporţie de 75 la sută campioni”, a spus şeful echipei ardelene.

Săptămâna premergătoare derby-ului cu CFR a fost tensionată pentru bănăţeni. Nemulţumit de rezultatele slabe înregistrate de trupa antrenată de Neluţu Sabău, preşedintele Marian Iancu era decis să treacă la măsuri radicale. S-a răzgândit, însă, pentru ca echipa să fie liniştită înaintea acestui meci.

„Simt că anul ăsta vom câştiga şi campionatul, şi Cupa României.“, IULIU MUREŞAN, preşedintele clubului CFR Cluj

LIGA I

TIMIŞOARA - CLUJ

Stadion: „Dan Păltinişanu” - Timişoara; Ora: 20.30, Antena 1

FC TIMIŞOARA: Taborda - Bonfim, Luchin, Cisovsky, Sepsi - Contra, Kozak, Bourceanu, Chiţu - Magera, D. Goga. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

CFR CLUJ: N. Claro - Panin, Cadu, Piccolo, Leonardo - E. Dică, G. Mureşan, Peralta, Culio - Traore, Bud. Antrenor: Andrea Mandorlini

Arbitri: Aug. Constantin - Ed. Dumitrescu, I. Onicaş