Ultimul an cu admitere computerizată la liceu

Pentru absolvenţii claselor a VIII-a care doresc să se înscrie la liceu au început deja emoţiile.

În aceste zile, dacă toate procedurile au decurs conform calendarului hotărât de Ministerul Educaţiei, copiii au văzut deja ofertele liceelor din judeţul în care locuiesc, iar părinţii au trecut prin instruirea referitoare la procedurile de admitere şi au consultat planul de şcolarizare. Este posibil totuşi ca 2009 să fie ultimul an în care admiterea la liceu se face computerizat. Liceele îşi aleg singure candidaţii din 2010

De mâine, părinţii şi copiii încep completarea fişelor de înscriere, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. Procedura va dura până pe 25 iunie. În perioada următoare, datele se vor introduce în computer, părinţii vor mai trece pe la şcoală, ca să vadă dacă nu s-a greşit ceva, apoi datele vor fi centralizate. Practic, pe parcursul întregii perioade de admitere a puştilor, părinţii trebuie să treacă pe la şcoală de cel puţin trei ori.   Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei, este hotărâtă însă să schimbe procedura. „Admiterea computerizată a fost bună pentru etapa în care a apărut. Acum, prin autonomia pe care o vor primi şcolile şi liceele, dar şi în urma evaluării, acestea vor decide singure modul în care îşi vor selecta candidaţii”, declara ministrul pentru EVZ, la două luni de la preluarea mandatului.

Andronescu preciza şi că tezele unice, ale căror rezultate cumulate contează în pro por ţie de 50% la admitere, nu sunt o modalitate potrivită de evaluare. „Mo dul în care se desfăşoară aceste teze în destule unităţi de învăţământ, nu doar că nu este cel mai corect, ci strică nejustificat ierarhiile de drept la nivel şcolar”, explica ministrul. Corecturi peste corecturi

Practic, media generală de admitere la liceu este media aritmetică între media generală obţinută la tezele cu subiect unic şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. Elevii care aleg licee vocaţionale sau bilingve sunt, în aceste zile (16-18 iunie), în focul probelor de aptitudini, respectiv de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, urmând ca vineri să obţină rezultatele.

Procedura de admitere se va încheia pe 6 iulie, după ce fişele de înscriere completate vor fi transmise computerizat la Centrul de Admitere al fiecărui liceu şi, de acolo, la Centrul Na ţi onal de Admitere, unde vor fi corectate din nou. Pe 4 iulie, şcolile din care provin copiii vor afişa listele cu absolvenţii repartizaţi la licee, în timp ce unităţile liceale vor face publice pe 6 iulie listele cu elevii admişi. Pentru cei cu medii mici, care nu se găsesc pe listele niciunui liceu, nebunia admiterii reîncepe în perioada 6-23 iulie. 

„Admiterea computerizată a fost bună pentru etapa în care a apărut. De acum, şcolile şi liceele vor decide singure modul în care îi vor selecta pe candidaţi.” Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei

WWW.EVZ.RO 

„Ani de liceu” Evz.ro a vrut să afle ce îi aşteaptă pe viitorii liceeni, fie că aleg învăţământul teoretic, tehnic sau vocaţional. Am aflat că ritmul alert al schimbărilor sociale a dus la modificarea specializărilor de studiu: accentul cade acum pe informatică, fizica a ieşit din schemă, iar dezbaterea des pre încălzirea globală a dus la „inventarea” elevului e cologist. Care sunt opţiunile educaţionale şi ce preferă adolescenţii de azi puteţi citi pe www.evz.ro , categoria „Ani de liceu”.