O paradă dezlânată, o festivitate obositoare, un dictator fără chef şi toate semnele că sfârşitul era aproape!
Ziua Naţională a României, 23 august 1989. "A fost o sărbătorire atipică şi destul de stranie", îşi aminteşte cineastul Pantelie Tuţuleasa, fost operator de film al familiei Ceauşescu.
"În acel august finalizasem «Ţara muncii»! Un lungmetraj cu dedicaţie pentru sărbătoarea naţională care, dacă îmi aduc bine aminte, atunci a căzut într-o zi de miercuri", îşi aminteşte Tuţuleasa. "În acea vară programul lui Ceauşescu fusese foarte încărcat, era mult «pe teren».
Ceea ce mi s-a părut destul de ciudat este că, pentru prima dată, parada comunistă de 23 August nu a mai avut loc în Piaţa Aviatorilor, ori pe Stadionul 23 August, ci pe Cheiul Dâmboviţei, ca să zic aşa! A fost improvizată o tribună la Casa Radio… Ştiţi, clădirea trebuia iniţial să găzduiască Muzeul Partidului Comunist, şi era supranumită «sora mai mică a Casei Poporului»".
Gorbaciov "îi stătea în coastă"
S-a dovedit a fi o festivitate vizibil obositoare pentru cuplul Ceauşescu şi mai scurtă decât altădată, după cum subliniază Tuţuleasa. "A fost un 23 August ciudat… Elena Ceauşescu părea foarte obosită, el părea fără chef şi nu a mai avut o cuvântare atât de lungă, parcă nici ovaţiile nu au mai avut amploarea celor de altă dată. Pot spune că, la acel 23 August din 89, el a avut pentru ultima oară rolul principal, la ultima paradă dedicată oamenilor muncii".
Ce se întâmplase cu Ceauşescu? El, căruia îi plăceau atât de mult manifestările de acest gen. "Era cu Gorbaciov în coastă! Gorbaciov îi luase cheful. Telegrama de felicitare pe care o primise Ceauşescu din Rusia cu ocazia Zilei noastre Naţionale nici măcar nu era semnată de către liderul sovietic!
În iulie '89, Gorbaciov efectuase o vizită oficială în România, iar îl bătuse la cap pe Ceauşescu cu perestroika, iar lui Ceauşescu nu îi convenea deloc. Se pare că a fost o întrevedere furtunoasă, conform unor zvonuri ve nite dinspre serviciul de pază", adaugă cineastul.
Ceea ce spune Tuţuleasa este "completat" de însuşi Mihail Gorbaciov, care declara într-un interviu pentru CNN: "Ceauşescu era un om complicat. Spunea că el are perestroika lui. Obişnuia să-mi dea sfaturi, o groază de sfaturi, aveam de-a face cu un oligarh care controla totul...".
"Mai uşor cu ce se ştie"
"De teama lui Gorbaciov, în acel an îmi aduc aminte că s-a mai renunţat oarecum la cultul personalităţii.
Oamenii care răs pundeau de propagandă primi seră ordine precise de la Ceauşescu să o lase mai uşor cu…ce se ştie! Să nu se mai vorbească atât despre meritele sale!". Mai aflăm că, după ce s-a încheiat festivitatea din 23 August 1989, cuplul Ceauşescu s-a retras în linişte la Snagov.
"S-a tot vorbit despre masa pantagruelică pe care a dat-o Ceauşescu la Snagov în acel ultim 23 August, despre cum s-a distrat lumea «de partid» acolo... Nu era ceva neobişnuit, neobişnuit era că existau toate semnele unui sfârşit neaşteptat pentru Ceauşescu...", încheie Tuţuleasa.
Dezlănţuit în Pravda
Pe 18 august 1989, Ceauşescu acorda un interviu reporterului Pravda, Boris Avercenko. Interviul era publicat de către presa românească chiar în ziua de 23 august. "Bineînţeles că Avercenko i-a adresat lui Ceauşescu întrebări legate de perestroika", spune Tuţuleasa. "Ceea ce este de reţinut este că Ceauşescu a insistat în interviu pe principiile deplinei egalităţi în drepturi, respectului independenţei, suveranităţii şi neamestecului în treburile interne!
În plus, a fost foarte categoric şi a declarat: «Nu admitem teza aşa-zisei «pieţe libere», pentru că aceasta înseamnă libertate pentru speculă!». Ceauşescu se dezlănţuia, îl contra pe Gorbaciov în Pravda, vă daţi seama!"
"Ceea ce mi s-a părut destul de ciudat este că, pentru prima dată, parada de 23 August s-a desfăşurat, în 1989, pe Cheiul Dâmboviţei!"
<iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/pdZgrcBH4mQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
PANTELIE TUŢULEASA, cineast
Omagiu conducătorului iubit
Iată cum îşi "ilustra" România Liberă prima pagină în 1989:
"În zi de August, ţara înalţă imn de slavă Spre a-şi cinsti viteazul Erou Conducător: TRĂIASCĂ TRICOLORUL ŞI COMUNISTA ERĂ! TRĂIASCĂ CEAUŞESCU ŞI-AL ŢĂRII VIITOR!".