Opinii EVZ
Ultimele soluții ale băncilor pentru creditele în franci și un sfat pentru clienți: atenție să nu vă ardeți mai rău
Sub impulsul șocului creșterii explozive a francului elvețian, odată ce Banca Națională a Elveției a abandonat pragul de 1.2 franci per euro pe care îl apăra, unele bănci de la doi s-au grăbit să sară în sprijinul clienților, e drept, temporar.
Dintre primele soluții anuțate, de departe salutară mi se pare cea a Volksbank, care pur și simplu a anunțat că va anula creșterea de curs pentru trei luni. Concret, cine are credite în franci și schimbă leii în franci, pentru plata ratei, la oficiile băncii, nu va face schimbul la 4,5 sau 4,15 lei pentru un franc, cotații între care am văzut fluctuînd francul în ultimele trei săptămâni, ci la 3,7 lei/franc, cât era în decembrie.
Salutară este și soluția OTP, care, pentru trei luni, scade dobanda cu 1,5 puncte, cu un impact consistent în rată.
Apoi am văzut soluțiile de „oportunitate”. Bancpost a anunțat că va scădea pentru tot portofoliul de clienți cu credite în franci dobânda, cu 0,8%, până la următorul termen de revizuire a dobânzii. Pentru cine nu știe, dobânda variabilă a creditelor în franci elvețieni este formată din indicele Libor, care flutuează în funcție de condițiile pieței, și o marjă fixă, marja de câștig a băncii.
Când, în sfârșit, și Credit Europe, una din băncile cu cea mai agresivă politică de creditare înainte de criză a anunțat că scade la rândul său cu 0,8% dobânda creditelor, am aflat și cum a fost ales procentul, care revenea și în oferta Bancpost. În realitate, indicele variabil în funcție de care variază dobânda creditelor în franci, Libor, scăzuse chiar cu 0,8 puncte în ultimul timp, așa încât ceea ce au oferit ambele bănci drept facilitate clienților nu a fost neapărat o diminuare de cost pe care o vor suporta, ci una pe care le-au permis-o condițiile pieței.
În fine, la baza de jos a ierarhiei soluțiilor propuse de bănci mi se par ale creditorilor care au anunțat că vor negocia individual cu clienții. Am aflat și prima ofertă făcută unui client. În zilele în care cotația francului față de leu scădea accelerat, cu câte zece bani pe zi, Piraeus a sfătuit un client să convertească creditul în lei, la cursul din ziua respectivă, adică 4,42 lei/franc, la care se acad trei bani. Hello, acum cursul este deja cu 5% mai mic. Nu credeți că un client care și-ar fi transformat creditul din unul în franci în unul în lei, când francul era la apogeu, și s-ar fi trezit cu un ditamai soldul de plătit în lei, ar fi avut de-a dreptul motive de ură împotriva băncii. Înțeleg că băncile se spală pe mâini și că, deși jucau rolul Mafaldei când și-au vândut francii, prezentându-i drept o monedă „stabilă”, acum spun că era un risc asumat de client, dar încă o gafă de genul conversiei la un curs păgubos i-ar putea înfuria rău pe clienți.
Cred că băncile, deja, prin ofertele extrem de diverse pe care le-au făcut clienților, au arătat că există spațiu mare de manevră. Acum că am aflat și cât de „ofertante” sunt când vine vorba de o „soluție individuală” s-ar putea ca nu aceasta să fie cea mai bună cale de urmat. Mai ales că, în sfârșit, s-a trezit și BNR, care pledează de asemenea pentru o conversie a creditelor, dar cu un discount oferit clientului, ceea ce înseamnă fie un curs avantajos, fie o scădere de sold.
O soluție instituțională, în care specialiștii să pună în balanță pierderile clienților și ale băncilor, sau alternative lăsate la dispoziția băncilor, la care să apeleze în funcție de cât le permite starea financiară actuală, ar putea fi una mai avantajoasă pentru clienți decât una propusă de bancă. Dar poate că nu se va ajunge atât de departe.
Dacă se va merge pe soluții individuale, atunci, pentru clienții bun-platnici, cea mai oportună mi se pare scăderea dobânzii cu păstrarea perioadei de creditare. Băncile fac oferta aceasta clienților bun-planici de regulă, după câțiva ani de derulare a creditului, darmite atunci când s-a suprapus și un șoc valutar.
Recomandările noastre
