Încă de la începutul anchetei, procurorii au văzut că în curtea criminalului Gheorghe Dincă sunt foarte multe gropi acoperite cu ciment şi trebuie văzut ce conţin acestea.
Potrivit unor surse din anchetă, aceste gropi vor fi scanate cu un aparat special pentru a se vedea ce este înăuntrul acestora. Azi, 12 august, a fost verificată fântâna din curtea criminalului Dincă.
Un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență a fost trimis acolo cu o cameră specială pe care au introdus-o în fântână. Au scanat-o în detaliu, dar nu au găsit nimic.
Marți va fi adus un aparat special ca terenul să fie scanat. În urma acestei scanări, dacă anchetatorii vor vedea dacă ceva nu este în regulă vor sparge cimentul, potrivit antena3.ro