Pe 25 aprilie 1945, visul lui Mussolini de a reface Imperiul Roman se spulberase definitiv.
Cu Aliații apropiindu-se dinspre sud și cu partizanii antifasciști ocupând oraș după oraș în nordul Italiei, puterea Ducelui se risipea văzând cu ochii.
Dictatorul de 61 de ani, care visa să devină un Iulius Cezar modern, venise la putere cu mai mult de două decenii în urmă, în 1922, când devenise prim-ministru.
Mussolini s-a aliat cu Hitler, colegul său de visuri cotropitoare, în Al Doilea Război Mondial, însă, spre deosebire de armata germană, cea italiană era îmbătrânită și depășită din punct de vedere tehnic.
În iulie 1943, debarcarea Aliată în Sicilia și bombardarea Romei au determinat Marele Stat Major și pe regele Victor Emmanuel al III-lea să îl răstoarne de la putere pe Mussolini și să îl plaseze în arest la domiciliu.
În septembrie 1943, un comando temerar de parașutiști germani l-a salvat pe Mussolini din adăpostul unde fusese dus, în Munții Apenini.
Hitler l-a instalat pe Mussolini ca lider al Republicii Sociale a Italiei (cunoscută și ca Republica de la Salo), un stat-marionetă în nordul Italiei ocupat de germani.
Totuși, pe 25 aprilie 1945, puterea celui de-Al Treilea Reich în nordul Italiei slăbise mult. În condițiile în care bastionul său, Milano, se clătina, Mussolini a acceptat să se întâlnească cu o delegație de partizani în palatul cardinalului Alfredo Schuster.
Cu această ocazie, Ducele a aflat că nemții începuseră negocierile pentru o capitulare necondiționată.