Luna de miere a lui Gică Hagi la Galatasaray pare să se fi încheiat, după ce gruparea Cim Bom Bom a pierdut, la sfârşitul săptămânii trecute, partida de acasă cu Manisaspor, scor 0-2.
După ce a fost criticat de presă, "Regele" a intrat acum şi în gura fanilor.
"UltrAslan", cea mai importantă facţiune a ultraşilor Galatei, i-a avertizat atât pe jucători, cât şi pe antrenori şi pe conducători că vor trece la proteste dure în cazul în care rezultatele echipei nu se vor îmbunătăţi în viitorul apropiat.