Ultima zi pentru subvenţii agricole

Fermierii mai pot depune, doar astăzi, cereri pentru subvenţia la hectar din fonduri UE aferentă anului 2008, la centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Campania de accesare a fondurilor europene a început pe 3 martie, iar o primă etapă s-a încheiat pe 15 mai. Pentru fermierii care nu au solicitat subvenţiile în acest interval mai există varinta depunerii cererii în perioada 16 mai-9 iunie, dar cu o penalizare de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere faţă de termenul iniţial de 15 mai.

"Din data de 10 iunie 2008 cererile de sprijin depuse de către fermier la sediul APIA nu mai sunt acceptate la plată în cadrul campaniei 2008-2009, dar vor fi primite de funcţionarul APIA şi înregistrate în Registrul manual de înregistrare a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă şi în baza de date", se arată în ghidul fermierului, elaborat de agenţie.

Potrivit celor mai recente date ale APIA, până joia trecută, numărul agricultorilor care au cerut subvenţii este de 1,11 milioane, pentru o suprafaţă de 9,2 milioane de hectare. Numărul cererilor depuse în intervalul cu penalizări depăşeşte 67.500. 

(11:00)