Ultima zi în care vă puteţi declara veniturile la Fisc

Cei care nu se vor încadra în termenul legal cu depunerea formularului 200 la administraţia financiară vor fi nevoiţi să achite o penalizare cuprinsă între 10 şi 100 de lei.

Astăzi este ultima zi în care puteţi depune la Fisc declaraţia de venit pe anul trecut fără să plătiţi amendă. Dacă depăşiţi termenul-limită de 17 mai, veţi achita o amendă cuprinsă între 10 şi 100 de lei. Trebuie să transmită la administraţia financiară de care aparţin formularul 200 persoanele care au obţinut, în 2009, venituri din activităţi independente, cuprinzând profesiunile libere, activităţile comerciale şi drepturile de proprietate intelectuală.

În aceeaşi situaţie se află şi cei care au realizat venituri din chirii şi arendă, precum şi cei care au câştigat din operaţiuni de valută la termen şi din vânzarea acţiunilor. Totodată, au obligaţia depunerii formularului 200 şi cei care au avut venituri din unele activităţi agricole precum cultivarea florilor, a legumelor în sere sau în pepiniere.

Cum se declară veniturile în natură

În cazul în care aţi primit venituri în natură, de exemplu, în contul arendei, trebuie să le declaraţi şi pe acestea trecând în formular echivalentul în lei. Evaluarea în lei a arendei exprimate în natură se face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, care se stabilesc prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi ale Consiliului General al Capitalei, la propunerea direcţiilor Ministerului Agriculturii.

Găsiţi preţurile medii pe baza cărora puteţi calcula suma pe care trebuie să o declaraţi pe pe site-ul Fiscului www.anaf.ro, la secţiunea „Asistenţă contribuabili”.

Trei soluţii pentru depunerea declaraţiei

Aveţi la dispoziţie trei modalităţi de depunere a formularului 200. Fie mergeţi personal la administraţia financiară cu declaraţia completată în dublu exemplar şi îl lăsaţi la unul din ghişee, fie îl transmiteţi prin poştă printr- o scrisoare recomandată.

A treia soluţie este să îl depuneţi on-line. Deşi este cea mai comodă, ultima variantă este şi cea mai costisitoare. Certificatul digital, un dispozitiv care emite semnătura electronică fără de care declaraţia nu va fi luată în considerare, costă circa 60 de euro plus alţi 30 de euro anual pentru reînnoire. Dispozitivul trebuie achiziţionat de la una dintre cele trei firme acreditate: CertSIGN, DigiSign şi Trans Sped.

Din ce în ce mai mulţi români îşi depun declaraţiile în termenul legal. Deşi anul trecut mai puţini români şi-au depus declaraţii de venit faţă de anul precedent, numărul celor care şi-au depus formularele în termen a fost cu 15% mai mare faţă de anul 2008, potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

FACILITATE

Cum puteţi dona 2% din impozit

La fel ca în cazul veniturilor din salarii, puteţi direcţiona 2% din impozitul pe veniturile declarate către o entitate nonprofit. În acest caz, completaţi rubrica specială din a patra pagină a declaraţiei 200 cu datele de identificare ale organizaţiei către care donaţi banii: denumirea completă, codul de identificare fiscală şi contul bancar (IBAN).

Astăzi este termenul-limită şi pentru depunerea formularului 230 prin care puteţi direcţiona 2% din impozitul pe salariu către o bursă privată sau o instituţie nonprofit.

Potrivit unui studiu al GfK România, 23% dintre cei care vor să direcţioneze 2% din impozitul pe venit către o entitate nonprofit o vor face către biserică. 14% dintre ei vor da banii la Salvaţi Copiii, iar 13% - la SMURD.