Ultima zi din viaţa centrului „Gavroche”

Singurul centru în care se acordă asistenţă copiilor-victime ale traficului va fi evacuat mâine, deşi procesul privind proprietatea imobilului nu s-a încheiat.

Insensibili la semnalele societăţii civile, dar şi la soarta celor câtorva zeci de copii-victime ale traficului de persoane găzduţi în centrul „Gavroche”, din Capitală, administratorii societăţii Bucur Obor promit că mâine vor evacua imobilul. Asta, deşi procesul prin care ar urma ca mai-marii firmei bucureştene să fie declaraţi proprietari de drept ai imobilului nu s-a încheiat.

Pus în imposibilitatea de a riposta, edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, speră să găsească astăzi un nou imobil în care centrul să funcţioneze mai departe.

„Noi avem un titlu de executare silită”

„Curtea de Apel a decis, marţi, să amâne pentru luna mai judecarea recursului făcut de Direcţia pentru Protecţia Copilului împotriva hotărârii tribunalului care ne dădea câştig de cauză. (...) Cu toate acestea, noi avem un titlu de executare silită şi-i vom evacua vineri (mâine - n.r.). Dacă în mai se va casa din nou sentinţa tribunalului sau pierdem procesul, vom merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Asta, pentru că imobilul a fost al societăţii noastre de când aceasta aparţinea statului”, a explicat Gelu Manea, directorul societăţii Bucur Obor.

În plus, acesta susţine că a făcut deja demersuri pentru ca micuţii asistaţi la „Gavroche” să fie găzduiţi temporar în centre ale unor organizaţii nonguvernamentale, pe cheltuiala firmei.

Ce se va întâmpla însă cu copiii ce urmează să fie repatriaţi în perioada următoare din state vesteuropene, unde au fost trimişi la cerşit, folosiţi la comiterea de infracţiuni sau abuzaţi sexual, e problema autorităţilor.

„Am încercat să găsim soluţii pentru aceşti copii. De altfel, am primit deja răspunsuri pozitive de la mai multe asociaţii care au acceptat să-i preia. Evident, pe cheltuiala noastră”, a conchis Manea.

„Vom angaja şi noi un executor şi vom evacua firma”

„Au o decizie a tribunalului care le dă voie să ne execute silit, deşi pe rolul instanţei există un proces de contestare a dreptului de proprietate. (...) În acest moment nu avem încă o soluţie, dar încercăm să găsim una până vineri”, a explicat primarul Neculai Onţanu.

Ceva mai hotărâtă, şefa Direcţiei pentru Protecţia Copilului a Sectorului 2, Izabela Hurjui, ameninţă la rândul ei so cietatea Bucur Obor cu evacuarea: „Dacă la recursul care se va judeca în mai, instanţa ne va da câştig de cauză vom angaja şi noi un executor judecătoresc, îi vom evacua silit şi ne vom întoarce în clădire”.

La rândul lor, oficialii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) aşteaptă încă „undă verde” din partea Primăriei Sectorului 2 pentru a putea cere ajutorul edililor celorlalte sectoare.

„Aşteptăm răspunsul Primăriei Sectorului 2. În cazul în care acesta este negativ, va trebui să identificăm un nou sediu în Capitală. Suntem condiţionaţi în acest sens şi de autorităţile statelor care ne repatriază copiii”, au explicat reprezentanţii ANPDC.   

ISTORIC

„Gavroche”, funcţional de şase ani Centrul „Gavroche” - în care au primit asistenţă sute de copii mal trataţi şi vânduţi traficanţilor de carne vie de propriii părinţi - funcţionează din 2004 în imobilul situat pe şoseaua Colentina, din sectorul 2 al Capitalei, care găzduise până atunci un centru pentru copiii străzii.

Pentru a-l ridica la standarde europene, statul a investit sume considerabile în reabilitarea şi dotarea acestuia. „E folosit drept centru de tranzit, în situaţia în care reprezentanţii direcţiilor judeţene pentru protecţia copilului din zone îndepărtate, precum Suceava sau Maramureş, nu pot ajunge să-i preia la timp pe aceşti copii de la Otopeni, unde sunt repatriaţi”, au explicat oficialii ANPDC.