Ultima strigare pentru super-oferte de Paşte la trei stele

Operatorii de turism lansează pachetele de Paşte în luna ianuarie. Din februarie, tarifele încep să crească, astfel că turiştii care fac plata integral din timp beneficiază de discounturi mai mari.

Românii preferă să petreacă sărbătorile pascale acasă sau în vacanţe scurte, de două-trei zile, alegând pentru acestea mai ales destinaţiile interne. Cei care optează pentru o minivacanţă departe de casă pot beneficia de reducerile de 30-35%, operate de companiile aeriene, mai ales în primele două luni ale anului.

Totodată, agenţiile de turism afişează tarife cu 10-15% pentru clienţii care îşi rezervă acum vacanţele, în cazul pachetelor care presupun transport cu avionul, şi cu circa 10%, pentru pachetele care includ transportul cu autocarul. De aceea, spune consultantul în turism Ciprian Enea, turiştii ar trebui să profite de discounturi, pentru că, din februarie, tarifele încep să crească. Bulgarii vin cu super-preţuri Pentru hotelierii români, bulgarii rămân principalii concurenţi. La sud de Dunăre, reducerile pot ajunge la 20% din tariful standard.

"Ianuarie este luna lansării ofertelor pentru Paşte, care este o perioadă de vârf, aşa că reducerile nu sunt foarte însemnate comparativ cu alte perioade ale anului. În plus, vorbim despre sejururi scurte, astfel că nu pot fi operate discounturi semnificative. Discounturile variază în jurul a 10%. Pentru unele destinaţii, cum ar fi Bulgaria, reducerile pot ajunge şi la 20%'', explică Traian Bădulescu, consultant în turism.

De exemplu, tariful pentru cazarea la hotelul Dana Palace Park, cotat la trei stele, din staţiunea Nisipurile de Aur porneşte de la 15 euro/persoană/ noapte, cu mic dejun. Cei care îşi rezervă şi îşi achită integral vacanţa până la 1 aprilie beneficiază de reducerea de early booking de 10%. Oferta este valabilă în perioada 22 aprilie - 10 mai 2011.

Tot în Bulgaria, la Balcic, tarifele afişate de administraţia hotelului Lotos, care etalează trei stele, pornesc de la 52 de euro/persoană/pachet. Acesta include două nopţi de cazare cu demipensiune şi cina festivă de Paşte.

În Albena, la hotelul Dobrudja, cotat la trei stele, tarifele pornesc de la 29 euro/persoană/zi, all inclusive. Cine îşi rezervă vacanţa până la finele lui februarie beneficiază de reducere de 10%. Tarifele pentru cazarea într-un hotel de patru stele, în cameră dublă, încep de la 30 de euro/persoană, iar în unul de cinci stele de la 50 de euro/persoană.

Să nu te fereşti de greci dacă îţi fac daruri pe timp de criză

Afectaţi de reducerea numărului de turişti ca urmare a crizei financiare şi a deselor greve, operatorii greci de turism au oferte mai bune anul acesta. Media reducerilor este de 15%, potrivit lui Traian Bădulescu.

Un sejur de şase nopţi de cazare cu mic dejun la hotelul de trei stele City Center din Rhodos, transport cu avionul, transferuri şi asistenţă turistică costă de la 346 de euro/persoană. Oferta include şi reducerea de early booking şi expiră astăzi.

Pe lângă aceşti bani, turişti trebuie să mai pregătească 95 de euro, cât este taxa de aeroport.

Arborând acelaşi număr de stele, hotelul Girnis din Paralia Katerini, afişează tarife de la 240 de euro/persoană. În această sumă este inclusă cazarea timp de patru nopţi cu mic dejun, transportul cu autocarul, un tur panoramic al oraşului Salonic, precum şi asitenţă turistică.

Nici hotelierii turci nu vor să rateze Paştele creştin, astfel că pun la bătaie tarife reduse. De exemplu, la hotelul Albatros din Kusadasi, pentru o noapte de cazare cu demipensiune turiştii trebuie să achite preţuri începând de la 18 euro/persoană.

În staţiunea Kemer de pe coasta mediteraneană a Turciei, la hotelul de patru stele Asdem, clienţii se pot caza timp de patru nopţi, cu servicii all inclusive. Tarifele pornesc de la 320 de euro/persoană şi acoperă şi transportul cu avionul sau transferurile.