Doi copii din Fetești, care au fost diagnosticați cu Sindromul Hemolitic Uremic, au fost internați, vineri seara la Spitalul de Urgență pentru Copii ”Marie Curie” din Capitală, anunță Ministerul Sănătății.
”Este vorba despre un copil de șase luni care a fost transferat de la Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului 'Alfred Rusescu' și care are o formă incompletă de SHU. Copilului i s-a depistat verotoxină pozitivă și este confirmat cu E-Coli O26, dar nu necesită dializă peritoneală. Celălalt copil este în vârstă de șapte luni, cu o formă severă de SHU și va începe în cursul zilei de astăzi procedura de dializă peritoneală”, precizează Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.
Totodată, pe secția de nefrologie rămâne internat și copilul din Mioveni, a cărui stare de sănătate evloluează favorabil. El se află sub tratament de specialitate și observație medicală și nu mai necesită dializă peritoneală.
În prezent, la Spitalul ”Marie Curie” din București sunt internați 3 copii cu Sindromul Hemolitic Uremic.
Ministerul face apel la respectarea igenei personale, aceasta fiind o măsură de prevenție foarte importantă. Totodată, autoritățile mai reamintesc că alimentele trebuie procurate din surse autorizate, care au fost ambalate corespunzător.
Specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății recomandă cumpărarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar-veterinar, și săpălare corespunzătoare a fructelor și legumelor, dar și fierberea alimentelor atunci când se impune.