Accident pe calea ferată.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca circulaţia feroviara este întrerupta pe magistrala 900, la kilometrul feroviar 348+150 de metri, la intrarea în staţia CFR Valea Alba (între localitaţile Strehaia şi Drobeta-Turnu Severin), judeţul Mehedinţi, dupa ce un tren de marfa, care circula pe relaţia Ploieşti Vest-Arad, compus din 25 de vagoane încarcate cu produse petroliere (motorina), a deraiat cu penultimul vagon în linie curenta.
Nu sunt scurgeri din conţinutul vagoanelor, nu sunt persoane ranite.
Se acţioneaza pentru ridicarea vagonului. Au fost afectate şase trenuri de calatori (doua au fost direcţionate pe rute ocolitoare, iar calatorii din celelalte patru trenuri au fost transbordaţi cu mijloace auto).