La acest moment se circulă pe toate magistralele feroviare. Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 48 de trenuri
La acest moment se circulă pe toate magistralele feroviare. Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 48 de trenuri (ora 7 dimineața) pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri și pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții. Măsurile operative care se iau au ca PRIORITATE siguranța oamenilor și asigurarea legaturilor pe magistrale, între marile orașe. Acolo unde va fi necesar ne organizăm astfel încât pasagerii să primească ceai cald, cafea, sandvisuri, în funcție de posibilitățile din teren.
Circulația este adaptată conditiilor meteo nefavorabile cu temperaturi extrem de scazute pe raza a 4 regionale: București, Craiova, Galați, Constanța. Unele curse pot înregistra întârzieri la destinație, determinate de necesitatea atașării locomotivelor Diesel pe anumite intervale de stații din jumătatea de sud a țării, de reducerea vitezei de circulație sau de intervenția cu pluguri. Se intervine constant cu utilaje și echipaje feroviare.
În cursul acestei zile legătura pe calea ferată între București și Constanța și retur este asigurată cu mai multe trenuri. IR 1583 este primul tren care pleaca la ora 9h30 din București cu destinația Constanța, iar trenul IR 1636 primul care a plecat în această dimineață, la ora 05:30 din Constanța spre Capitală.
LISTA trenuri anulate