Ultima cursă a submarinului U-666B. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 15 octombrie 2019, 06:01
U-666B era un submarin de aprovizionare, cu un echipaj din quakeri, pacifiști prin convingere religioasă. Căpitan, Kapitänleutnant Peter, numele de familie a fost cenzurat în documente. Quaker, ca mai tot echipajul, numai formația de tunari nu erau quakeri, ei erau calvini, protestanți. Ei trebuiau să tragă cu tunurile AA, să apere submarinul, ceea ce nu le era permis quakerilor, adică să folosească o armă, chiar în legitimă apărare.
15 octombrie
Ultima cursă a submarinului U-666B. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 15 octombrie s-au născut Vergiliu, Friedrich Nietzsche, Oscar Wilde, Mario Puzzo, Evangelista Torricelli, Carol al II-lea, Constantin Parhon, Sandu Sticlaru.
Nimic în “kalendar” iar în calendarul creştin sunt Sfinţii: Luchian, Savin, Vars, Eftimie cel Nou. Ziua, de ieri, a Sf. Parascheva de la Iaşi nu a fost suprapusă peste o sărbătoare dacică, care după cum ştim, dura trei zile. Pur şi simplu o pomenire creştină.
Acum 97 de ani, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia găzduia, între zidurile ei sfinte, încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. 15 octombrie 1922, dată care a marcat începutul unui timp al schimbării și al creșterii economice și culturale.
Vă invit să vedeți filmul artistic românesc "Maria, Regina României", într-o versiune emoționantă și plină de adevăr, din 8 noiembrie în cinematografe. O să vă povestesc, în curând, cronica unui film care nu a avut încă premieră, filmul mi-a trecut prin suflet, minte și inimă.
"Evenimentul Zilei" din 15 octombrie 1964, acum exact 55 de ani, a fost că Primul Secretar al PCUS, Nikita Sergheevici Hruşciov a fost demis şi înlocuit cu Leonid Breşnev. Hruşciov era în concediu la Soci, pe malul Mării Negre. Evident, o măsură ilegală, nimeni nu poate fi scos din serviciu, armată, partid etc când este în concediu. Dar au făcut ruşii ceva legal, vreodată? A fost, mai curând, o lovitură de stat!
După ce, cu un an mai înainte, John Kennedy fusese scos din circulaţie, la propriu, prin tirul a mai multor trăgători de elită, la Dallas. Aşa spune teoria conspiraţiei!
Astfel a picat, din nenorocire pentru mine şi încă câteva miliarde de oameni, prima încercare de destindere dintre blocurile politice, pusă la cale de cei doi, la ONU. Îmi amintesc că în vara lui 1963 circulau zvonuri în Bucureşti cum că “ruşii s-au înţeles cu americanii”! Şi că o să fie pace, o să se dezarmeze şi or să se deschidă frontierele. Era epoca cortinei de fier şi a terorii nucleare, nu aveţi cum să înţelegeţi, cei mai tineri, decât cei care au trecut prin asta!
Pentru România, atunci, a început o perioadă şi mai neagră, Brejnev, cel cu sprâncene de călău moscovit, avea să ordone asasinarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, se pare, un an mai târziu, punând capăt încercării de destindere către Vest începută de român. Probabil că a fost otrăvit cu thallium, ca şi Palmiro Togliatti. Există mărturii, fără posibilitate de îndoială. Şi trei dintre gărzile lui personale, bărbaţi tineri, în putere, au murit de acelaşi “cancer galopant”. Este şi părerea generalului Pacepa, un om pe care-l stimez în mod deosebit pentru curajul şi inteligenţa sa.
Să ne amintim că Gheorghiu-Dej trimisese acasă trupele sovietice, raliase România la mai multe organisme internaţionale economice, de comerţ şi bancare şi chiar începuse un timid demers de deschidere către Vest.
Interesant de observat că cei doi conducători ai României din perioada supremaţiei sovietice nu au murit de moarte bună, se pare, se spune, se şopteşte, se zvoneşte că au fost asasinaţi de... ruşi! Cum făceau turcii cu domnii pământeni. Obiceiuri asiatice!
Este o direcţie fascinantă de cercetare pentru istoricii prezentului și ai viitorului. Sigur, dacă or să mai ştie ceea ce ştim noi, pentru că mărturiile scrise, după care se ghidează istoricii, sunt adesea falsificate, prin distorsionarea adevărului, sau excluderea din relatare a unor fapte, gesturi şi oameni.
Vedeți, dragi lupi, padawani și hobbiți ce greu se reconstituie trecutul, ce dificil se scrie istoria. Dacă ar fi să te iei după presă, care este aproape numai ”fake news” unde s-ar ajunge? Ceea ce vă istorisesc în continuare, este rodul muncii a aproape o duzină de cercetători germani, americani și britanici pe care i-am pus în acțiune, întrebând la Muzeul Submarinelor despre soarta submarinului german U-666. Aceștia nu au consultat ziare și reviste, ci numai documente militare de epoca și unele dintre scrisorile marinarilor, retinute de cenzura. Cercetarea nu a fost făcută de dragul meu, ci a fost un subiect de studiu, bine plătit de fundațiile donatoare. Toată lumea a fost mulțumită, eu am un subiect în exclusivitate, cercetătorii o să scrie, probabil o carte, U-666B!
Soarta submarinului U-666B, un prototip dotat cu multe tehnologii revoluționare, este pilduitoare, o să vedeți de ce.
U-666B era un submarin de aprovizionare, cu un echipaj din quakeri, pacifiști prin convingere religioasă. Căpitan, Kapitänleutnant Peter, numele de familie a fost cenzurat în documente. Quaker, ca mai tot echipajul, numai formația de tunari nu erau quakeri, ei erau calvini, protestanți. Ei trebuiau să tragă cu tunurile AA, să apere submarinul, ceea ce nu le era permis quakerilor, adică să folosească o armă, chiar în legitimă apărare.
Misiunile lui U-666B
Ieri v-am povestit o parte din istoria excepțională, de mare mirare a submarinului U-666B. Am rămas în iarna lui 1943-1944. În a doua jumătate a luni ianuarie și în luna februarie, U-666B face două curse misterioase la Polul Sud, unde duce oameni și materiale. Acolo era vară, cât de vară poate fi în Antarctida.
În martie 1944, de echinocțiu, U-666B, se întoarce la una dintre bazele lui, la St. Nazaire. Căpitanul și echipajul au o scurtă permisie de refacere de două săptămâni.
În aprilie 1944, submarinul U-666B își reia slujba de aprovizionare a flotei submarinelor de atac. Era o încântare să te întâlnești cu Peter, spune un căpitan de pe un submarin de atac. U-666B avea cuptoare electrice de pâine la bord și doi brutari excepționali. Plus congelatoare industriale pentru circa 150 de tone de carne. Peter îi aștepta pe cei din flota de atac, în punctul stabilit pentru aprovizionare, cu pâine și patiserie proaspătă și cu grătare imense sfârâind pe punte, tot electrice. Peter transformase U-666B într-un restaurant de cinci stele, a declarat alt căpitan, păcat că nu aducea și șampanie!
Conform cu doctrina lui religioasă, din care nu ieșea, Peter a dorit să aducă un moment de pace în sufletul acelor oameni încrâncenați ai războiului. Și, a reușit!
U-666B își schimbă baza
Totul se schimbă în iunie 1944, odată cu debarcarea aliaților în Normandia. U-666B își schimbă baza, undeva în Nord, pe coasta Germaniei, localitatea este înegrită, dar prima literă este ”H”. Probabil, Hamburg sau Helgoland, acolo erau baze de submarine. Sau, altă locație, secretă, pentru că U-666B, nu există în registrul Krigsmarine, era un submarin secret.
Pe acest fapt își datora supraviețuirea. Dacă serviciile secrete germane au fost, în război, mediocre, nu la fel au fost cele ale aliaților și ale rușilor. Aliații aveau un spion la evidența Krigsmarine și cunoșteau codul naval german Enigma, operațiunea Ultra. Dar, Peter discuta în clar la radio cu șeful lui, amiralul Donitz, de la care primea ordine și cu căpitanii din flota de atac.
De exemplu, marele amiral Karl Donitz îi ordona lui Peter: ”Prietene, te rog să-i duci lui Karl opt castraveti, treizeci de kilograme de cartofi, și trei bucătari, ai lui s-au îmbolnăvit de prea multă mâncare. Și ce mai știi tu, pentru o petrecere pe cinste!”
Karl era un capitan din flota de atac și ceruse opt torpile, 30 de tone de combustibil și o înlocuire de trei mateloți, răniți în acțiune. Am uitat să vă spun că Peter avea la bord un spital întreg cu trei medici foarte buni, dintre care doi chirurgi. Peter vorbea la radio cu Karl: ”Karl, ne întâlnim peste cinci zile, tot acolo, pătratul 37, plus 35, minus 28”. Ce să înțeleagă aliații? Cel mai bun cifru este acesta, în care numai căpitanii știau sensul comunicării, iar cifrul se schimba periodic, castraveții deveneau dovleci, iar cartofii, roșii – totuși germanii sunt niște teutoni cu un umor limitat!
Faptul că U-666B nu era în evidențele obișnuite - nu a fost scufundat, aliații nu l-au căutat în mod special, îl confundau mereu ce una dintre celelate zece ”milk cow” mai mici, dar care au fost distruse, toate, pentru că știau de ele și erau căutate în mod special de distrugătoare și aviație.
Misiuni secrete în Sudul Atlanticului
Din iulie 1944 și până la predarea necondiționată a Germaniei, în mai 1945, U-666B, sub comanda lui Peter, cu un echipaj de 63 de persoane, marea majoritate quakeri, a făcut un număr nedeterminat, probabil o duzină, de drumuri în Sudul Atlanticului. Probabil, aici speculez, nu a reieșit din documente, în Argentina.
Drumuri secrete, packing list secrete, baza secretă. Dar, cei din Argentina au vorbit. U-666B aducea, într-un port particular foarte discret, pe o proprietate cumpărată de un afacerist elvețian, mulți oameni și multă marfă. U-666B fusese modificat, așa că la o cursă putea duce și o mie de persoane și 500 tone de marfă.
Era cam înghesuială, dar Peter știa să șteargă disconfortul cu jocuri de societate, cu muzică bună și cu un zâmbet fermecător, de căpitan de navă de croazieră. Naviga mai mult la suprafață, după ce trecea de zona periculoasă din apropierea Marii Britanii.
Ultima cursă a lui U-666B
9 mai 1945 îl găsește pe Peter în mijlocul Oceanului Atlantic cam pe la Ecuator. Un ultim transport spre Argentina, cu multe personaje misterioase la bord, dar și cu propriile familii. Cam două sute de persoane, plus aproape o mie de tone încărcătură. Submarinul abia naviga sub greutatea enormă cargo. Ascultă, la radio, discursul șefului său, marele amiral Karl Donitz, devenit conducătorul Germaniei. Iese la suprafață, așa cum i se ordonase și abordează un semn ciudat în locul crucii germane.
Semnul, o roză a vânturilor în roșu și negru, îl vedeți în fotografia din titlu. Era semnul quakerilor. Întâlnește mai multe nave, cu care se salută. Una dintre ele, o navă-spital americană sub semnul Crucii Roșii îi cere să se oprească. Peter, se duce la bord cu cozonaci de Franconia, proaspeți făcuți, o delicatețe.
Căpitanul navei-spital era tot quaker, și recunoscuse semnul pe care îl purta U-666B. ”Ce o să faci acum, că Germania a fost învinsă?” întreabă căpitanul american. Peter ridică, mândru, capul: ”Germania mea nu poate fi niciodată învinsă, este Germania lui Beethoven, a lui Schiller, a lui Goethe și Wagner! Poate am pierdut războiul, dar o să câștigăm pacea, eu sunt, ca și tine, un om al păcii!” Profetice cuvinte, țineți minte!
Cum și-a îndeplinit Peter ultima cursă, cine erau misterioasele personaje de la bord, ce conțineau cele o mie de tone de încărcătură și ce au pus la cale cei doi căpitani, este o altă poveste, pe care, poate, o să v-o spun odată și odată. Poate...
Scrisoarea unui matroz
Un singur lucru o să vă mai povestesc. Din scrisoarea unui matroz, care nu a ajuns niciodată la destinație, era la dosar, cenzurată. ”M-am jucat cu Blondie, săraca cățelușe este foarte dezorientată, stăpânul ei este trist și disperat, are și de ce, așa că nu s-a mai jucat cu ea!” Oare să fie teoria conspirației, un adevăr? Că Hitler a scăpat în Argentina, unde a murit, anonim, de infarct, în anul 1957? Bună întrebare! Pentru cine nu știe, Blondie era cățelușa, de fapt o cățoaie, un ciobănesc german superb, câinele lui Adolf Hitler, care declara că, după Germania, cel mai mult își iubește cățelușa.
Teoria conspirației, sigur că da, dar multe se potrivesc! Pentru prostime s-a fabricat o istorie alternativă, în care diabolicul Hitler s-a sinucis tragic și duios în bunkerul lui, înconjurat de ruși. Așa se rezolvau multe, armata germană se putea preda, nemafiind cel care o comanda și față de care jurase loialitate. Ca în cazul lui Ceaușescu. Dacă acum, în timp de pace, vi se spun 95% minciuni, ”fake news” vă dați seama ce se întîmpla în timp de război, când propaganda urii era peste tot. Istoria este făcută de învingători, dar nu se spune că ar fi adevărată. Să lăsăm lucrurile așa cum sunt, cum au căzut ele, sine die, pentru că mâine, volens nolens, este o altă zi!
☼ ♂ ♀
BERBEC Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu anturajul. O veste care pare că te interesează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Se prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare cât şi sentimentale. Evident, pentru ca să faci parte din această schimbare, nu trebuie, în primul rând, să intri în regimul tău te dinamică! În al doilea şi în al treilea rând – nu trebuie să te repezi ! Stai şi cugetă, vorba ardeleanului. Apoi acţionează cu proverbiala ta viteză. Este, de asemenea, cea mai bună perioadă pentru afacerile şi reuniunile de familie.
TAUR Aspecte favorabile deciziilor, la muncă. De asemenea o zi relaxantă, plăcută ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor profesionale. Găseşti nota potrivită şi în acordul sentimental. Trebuie, însă, să evitaţi discuţiile aprinse cu colegii, asociaţii sau în familie. În relaţiile amoroase nu te lăsa condus numai de hormoni, mai foloseşte-ţi şi mintea. Sănătatea este în general bună, protejează-ţi gâtul care în mod tradiţional este de natura zodiei taurului. Nu bea apă rece şi poartă fular de mătase – se poartă din nou!
GEMENI Eşti în postura plăcută nativilor să acţioneze, să fie în activitate. Ziua este favorabilă pentru începerea unor proiecte noi, numai după ce verifici atent înţelegerile trecute. Lumea uită! Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Poţi schimba şi/sau găsi un nou loc de muncă sau o afacere nouă, asta în foarte general, că nu prea se găseşte de lucru! Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit imediat.
RAC Evită imprumuturile de bani, nu risca cheltuind mai mult decât trebuie, în această perioadă nu eşti şi norocos. Totuşi o veste bună, sau o surpriză plăcută din partea anturajului apropiat. Stelele arată că nativii din Rac sunt înclinaţi să-şi depăşească limitele profesionale, condiţia socială şi situaţia financiară. Trebuie să nu exagerezi în această expansiune îndrăzneaţă pentru că este deosebit de riscantă: poţi să faci gafe regretabile şi cheltuieli extravagante şi nu prea ai de unde...
LEU Vine Soarele şi pentru tine daca eşti cumpătat şi faci provizii de răbdare. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Banii şi veniturile, în general, sunt bine aspectate, încasările pe care le aştepţi vor veni, totuşi, este adevărat că nu la valoarea pe care o speri. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liderul grupului şi aşteptînd iniţiative din partea ta. Initiative care astazi se ilustreaza prin absenţă – nu ai o zi excelenta in ceea ce priveste originalitatea gandirii!
FECIOARA Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Se pare, însă, că totul se rezolvă cu bine. Seară culturală pentru procentul din zodie amator de valori clasice şi armonie! Da, este bine să refuzi chiar de acum, de marţi, ziua lui Marte, orice te scoate din programul obişnuit! Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea la frig. Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi. Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel.
BALANŢA Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Nu trebuie să fii dur şi neplăcut, insistă, sigur, cu zâmbetul pe buze si ofera solutii convenabile! Pentru o parte a celor născuţi sub semnul Cumpănei este o perioadă de intensă activitate şi/sau de trăiri intense. Configuraţiile pozitive îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau activităţi sociale plăcute la lăsarea serii.
SCORPION După orele de program e o zi potrivită pentru mici modificări în casă. Poţi face şi schimbări de program, noul te favorizează. Crezi că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. O perioadă de timp în care trebuie să dai dovadă de conservatorism. Nu lăsa nici o schimbare să te tenteze – nu vinde, nu cumpăra, nu investi, nu-ţi face noi prieteni! Lasă lucrurile aşa cum sunt şi înţelept te vei numi. Spre sfârşitul zilei, acasă, poţi finaliza afacerile din gospodărie ce trenau de mult timp. Adică poţi să finalizezi pregătirile de toamnă-iarnă!
SĂGETĂTOR Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe nici un ajutor: trebuie să rezolvi problemele singur! Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai dimineaţa. Nu este o perioadă indicată pentru asumarea de obligaţii pe termen lung sau formarea de noi asociaţii. Dragostea este pozitiv influenţată, la fel şi charisma proprie a nativilor din zodie. Seara o poţi folosi ca să faci declaraţii de dragoste, doar eşti favorizat.
CAPRICORN Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la variaţiile de temperatură, la vreme, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie bine! Moderaţie în relaţiile cu Taurii. Influenţele solare benefice aduc nativilor din zodia Capricornului multă energie şi trăiri intense. Mare atenţie la serviciu, sau în relaţiile umane, pentru ca magnetismul personal să nu fie receptat ca o agresivitate lipsită de eleganţă. Nu este bine să pleci la drum, dacă poţi amână!
VĂRSĂTOR Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult pragmatism şi mai puţine amânări poţi să te simţi chiar avantajat. Frecventează prietenii care te fac să te simţi bine şi confortabil. In aceasta perioadă, cu aspecte complexe, Vărsătorii nu se simt în largul lor, anumite sentimente restrictive şi dezamăgiri existenţiale se amplifică. O pierdere poate fi evitată prin grijă şi atenţie şi mai ales nu-ţi încredinţa banii Bursei sau pariurilor. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv. Afacerile personale şi cele amoroase sunt, însă, bine aspectate.
PEŞTI Nu te implica în conflicte cu semnele de foc. Atenţie, în special, la relaţiile cu Berbecii. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil, dar nu exagera cu promisiunile. Mici sau mai mari proble cu sănătatea în special din cauza vremii. Mare atenţie la bani, cum îi foloseşti şi mai ales pe ce îi cheltuiești! În această perioadă eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta! Ceea ce nu este adevarat din doua motive: primul, ca ţi se pare, al doilea, că nu prea ai duşmani!