Cu puțin timp înainte ca Steve Jobs să fie răpus de cancer, a avut loc o întâlnire între el și Bill Gates, fondatorul Microsoft. Despre ce au discutat două dintre mințile din spatele revoluției tehnologice?
Cu doar câteva săptămâni înainte ca Steve Jobs să se stingă din viață, Bill Gates i-a făcut o vizită neașteptată rivalului. ”Întotdeauna ne-a făcut plăcere să discutăm. Am vorbit despre alte companii care au apărut pe piață, despre familiile nostre și despre cât de norocoși am fost atunci când ne-am căsătorit”, a declarat fondatorul Microsoft, într-un interviu pentru ABC News. ”A fost o discuție relaxată”, a adăugat acesta.
Gates a declarat că moartea lui Jobs, ”o persoană extrem de vibrantă și energetică”, l-a făcut să se gândească la faptul că îmbătrânește, însă speră că va mai avea suficienți ani de trăit pentru a duce la bun sfârșit muncă filantropică pe care o desfășoară prin Fundația Bill și Melissa Gates.
”Medicamentele în care investim acum, pentru eradicarea malariei, nu vor ieși pe piață mai devreme de 15 ani. Mai am nevoie de câteva decenii pentru a continua ce am început”, a afirmat acesta.
Bill Gates a redobândit anul trecut titlul de cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 59 miliarde de dolari, însă fondatorul Microsoft ține un alt fel de scor: cinci milioane de vieți salvate grație fondurilor alocate prin fundație către programele de sănătate și hrană.
Alături de soția sa, Melissa, Bill Gates a devenit unul dintre marii filantropi ai lumii. Cei doi au promis că vor dona 95% din întreaga avere. Și alți miliardari au mbrățișat această promisiune. Din 1994 și până în prezent, prin Fundație au fost acordate granturi în valoare de peste 26 de miliarde de dolari.
Circa 75% din acestă sumă a mers către sprijinirea populațiiilor din cele mai sărace statele ale lumii. Criticilor din State care spun că banii ar fi mai bine cheltuiți pe pământ american, Gates le răspunde că viața are aceeași valoare peste tot în lume. ”Pentru o mamă căreia îi moare copilul în Africa, durerea este cumva mai mică? Și dacă putem salva acea viață, nu ar trebui să o facem?”, întreabă, retoric Gates. Cert este că în urma eforturilor de vaccinare desfășurate de Fundație în India, anul trecut în această țară s-a înregistrat un singur caz de poliomielită.
Acesta a declarat că în anii care vor urma, fundația se va concentra pe prevenirea bolilor și pe susținerea agriculturii, inclusiv prin stimularea cercetărilor din ingineria genetică în vederea creării unor culturi mai rezistente la secetă și inundații.
”Cu timpul oamenii vor trebui să trateze și organismele modificate genetic așa cum tratează astăzi medicamentele: fără a fi de acord cu toate, dar cântărind bine înainte de a lua o decizie avantajele și dezvantajele.Vor trebui să se asigure că primele le depășesc pe ultimele”, a precizat Gates.