După ce a fost purtător de cuvânt al președintelui României, Bogdan Oprea a ajuns paramedic voluntary SMURD, după multă muncă și sute de ore de practică.
”Oficial, paramedic SMURD (voluntar), examen promovat! ,
O aventură care a început în urmă cu 8 luni, peste 400 de ore de practică și cursuri de prim ajutor calificat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București - Ilfov, weekenduri întregi petrecute la Detașamentul de Pompieri (DP) „Vitan", sute, multe sute de ore, în special noaptea, printre cursuri și tratate de anatomie, 12 examene, dintre care 4 evaluări practice... Și este doar începutul, știu asta, abia de acum încolo voi munci cu adevărat ca să-mi merit uniforma de paramedic SMURD, fie ea și doar de voluntar.
O adâncă și plină de respect plecăciune în fața instructorilor de la Centrul de formare SMURD din Otopeni. Este o nedreptate că lumea nu știe acest lucru, dar aceia dintre noi care au fost preluați de echipaje SMURD le datorează, în multe cazuri, chiar viața acestor instructori formidabili ale căror profesionalism și pregătire sunt depășite doar de pasiunea și dedicația incredibilă pentru meseria de salvatori. Nu am cuvinte să le mulțumesc suficient și să-mi arăt respectul pentru ceea ce fac în fiecare zi, dar și pentru mentorship-ul lor din timpul cursurilor, le sunt recunoscător cum greu pot exprima în cuvinte, și nu încerc doar să fiu politicos. Sunteți formidabili și sper că știți acest lucru!
Deloc în ultimul rând, un imens și plin de respect mulțumesc Domnului Colonel și colegilor dumnealui, a căror răbdare, deschidere și dedicare pe care le arată față de noi, corpul de voluntari ISU, mă impresionează de fiecare dată. Bogdan, la bază disponibil!”, e mesajul lui Bogdan Oprea.