Peste 1.600 de cuiburi noi de berze au fost descoperite în 2018 în cel mai mare program de citizen science din România. S-au implicat mii de români, care au monitorizat berzele întâlnite în drumul lor.
Un număr de 9.352 de români au descărcat aplicația „Uite, Barza” și au contribuit la numărarea populației de berze albe din România. Proiectul de numărare a berzelor care cuibăresc în România are o vechime de doi ani, fiind implementat de Societatea Ornitologică Română cu sprijinul companiilor Enel. În total, anul acesta au fost numărate 10.238 de păsări, cu aproape 2.000 mai multe decât anul precedent.
Numărătoarea din 2018 a avut loc în perioada 25 iunie -31 iulie și a contabilizat 3.000 de cuiburi de barză albă în toată țara, dintre care 1.676 sunt cuiburi noi, care nu mai existau în nicio bază de date. Cele mai surprinzătoare semnalări au fost cele două cuiburi de barză care se regăsesc în București, primele de acest gen de până acum. De asemenea, în județul Timiș, a fost identificat cel mai vestic cuib din țara noastră. Cuibul situat la cea mai mare altitudine este localizat în județul Cluj, la 1.154 de metri, iar cel aflat la cea mai joasă altitudine se află în comuna Sfântu Gheorghe din județul Tulcea.
„Este un alt semnal clar că proiectele de citizen science sunt binevenite, aflăm noi locuri de cuiburi, aflăm unde sunt incidente cu berze, iar numărul observatorilor și al cuiburilor crește de la un an la altul. Nici nu mai este de mirare, pentru că barza albă este cea mai cunoscută specie de pasăre sălbatică de la noi. Suntem și noi uimiți de statisticile pe care le avem, de cuiburile nou- semnalate”, a spus Ovidiu Bufnilă, responsabilul de comunicare al Societății Ornitologice Române.
În cele 3.000 de cuiburi recenzate în 2018 au fost numărați și puii. Există un total de 5.311 pui numărați. Cel mai mare număr de pui numărați într-un cuib de barză a fost 6 (șase).