Uhrin Junior: "N-am visat la victorie, pentru ca dorm bine noaptea"

Antrenorul ceh Dusan Uhrin Junior s-a tinut de promisiune si, la primul sau meci oficial pe banca tehnica a banatenilor, a adus in fata publicului o echipa ultra-ofensiva, care i-a incantat pe cei aproximativ 15.000 de spectatori prezenti in tribunele stadionului "Dan Paltinisanu".

Poli Timisoara a debutat duminica seara cu dreptul in noul sezon al Ligii I, dupa ce a invins pe Poli Iasi, cu 3-1. „Euro-Poli”, care a dat o adevarata lectie de fotbal modern, a parut o cu totul alta echipa fata de cea din sezonul trecut.

> Faza meciului s-a petrecut in minutul 55, atunci cand elevii lui Uhrin au combinat superb, iar Gigel Bucur si-a trecut in cont al doilea gol.

> Poli Iasi a jucat ultimele 21 de minute cu un om mai putin pe teren. Fundasul Ciobanu a fost eliminat de „centralul” Alexandru Tudor dupa ce l-a faultat pe Ionel Ganea din postura de ultim aparator.

> „Am vrut sa jucam asa cum ne-am propus, ofensiv, si ne-a iesit”, a spus, la final, antrenorul Dusan Uhrin Junior. „Nu am visat la un asemenea debut pentru ca dorm foarte bine noaptea! Sunt fericit ca publicul mi-a strigat numele”.

> Fost jucator la Dinamo, rivala de moarte a timisorenilor, Ionel Ganea a fost rapid adoptat de galeria lui Poli. Fanii banateni i-au strigat non-stop numele noului capitan al echipei. „Ma simt excelent la Timisoara”, a fost replica „Ganezului”.

> Ionut Popa, antrenorul moldovenilor, era, dupa meci, foarte suparat. „Niciun moment nu m-am gandit ca vom incepe atat de prost sezonul. Am fost penibili. Parca am avut un vis urat”, s-a tanguit Popa.

LIGA I

Poli Timisoara - Poli Iasi ................................... 3-1 Marcatori: Plesan (5), Gigel Bucur (33 si 55) / Sfarlea (85)

POLI TIMISOARA: M. Popa 6 - S. Stancu 5 (82, Srhoy), McKain 6, Canu 6, Dancia 5 - Abiodun 7, Alexa 6, Plesan 6 (87, Vrsici), Artiom Karamian 5 - I. Ganea 7, G. Bucur 7 (76, Ad. Cristea). Antrenor: Dusan Uhrin Junior

POLI IASI: Branet 6 - Buta 4 (46, Homei 5), Onut 4, Ciobanu 4, Cr. Munteanu 4 - Ad. Ilie 5 (39, Miclea 5), Mijin 5 - Silvasan 5, Naidin 5, Sfarlea 6 - Palimaru 5 (64, Kallai 5). Antrenor: Ionut Popa

Stadion: „Dan Paltinisanu”, Timisoara; Spectatori: 15.000; Cartonas rosu: Ciobanu (69) Arbitri: Al. Tudor 6 - H. Bichis 6, D. Demetrescu 6