UE: România depinde de zona euro

Ţările din Europa Centrală şi de Est (CEE) depind de starea de sănătate a zonei euro, atrag atenția oficialii europeni.

O încetinire economică în regiunea CEE a început deja, a declarat economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Erik Berglof, pentru CNBC, citat de Agerpres.

Recent, BERD şi-a revizuit estimările pentru întreaga regiune în care activează până la o creştere de 3,1% în 2012 de la un avans de 4,8% în 2011. Pentru Europa de Sud-Est, unde este inclusă şi România, BERD mizează în prezent pe un avans de 1% în 2012, în loc de o creştere de 1,6% cât estima în luna octombrie a anului trecut, după o creştere de 2,2% în 2011.

''Cu cât eşti mai aproape de zona euro cu atât mai mare va f impactul'', a declarat Berglof la Forumul economic de la Davos. ''Cred că există motive să sperăm că scenariul nu va fi la fel de negativ ca în 2008-2009 însă cu siguranţă ritmurile de creştere încetinesc'', a continuat Erik Berglof.

''Cel mai important aspect în prezent este impactul a ceea ce se întâmplă în sectorul bancar, deoarece măsurile de capitalizare impuse băncilor din Europa Occidentală au un impact semnificativ în Europa de Est. Atunci când sunt presate, băncile străine tind să-şi restrângă activităţile la ţara unde au sediul, lăsând subsidiarele fără sprijin suficient'', a apreciat Erik Berglof.

Băncile occidentale prezente în regiunea Europei Centrale şi de Est, Erste Bank Raiffeisen, UniCredit şi Societe Generale, au promis din nou că vor menţine fondurile pentru subsidiare, după ce în 2009 au făcut o promisiune similară.

De asemenea, Erik Berglof a apreciat că obsesia zonei euro cu criza datoriilor reduce stimulentele pentru ca ţările care doresc să adere la moneda unică să adopte reformele necesare. ''Oamenii sunt dispuşi să facă sacrificii dacă ştiu că există un obiectiv important. Atunci când acest sens de direcţie dispare, este mult mai greu să faci reforme structurale'', a declarat Erik Berglof.