UE încearcă să păstreze Grecia în zona euro

Partidele din Grecia și-au exprimat susținerea pentru premierul Alexis Tsipras, pentru negocierile viitoare cu creditorii externi, după referendumul de duminică. Ofi cialii europeni sunt rezervați

Lidera partidului de centrustânga, Fofi Gennimata, a criticat, totuși, faptul că prim-ministrul le-a cerut sprijin în „al 11-lea ceas”. Și formațiunea de centrudreapta Noua Democrație a anunțat că va semna declarația comună de susținere a lui Tsipras, în negocieri.

Tsipras, optimist

Faptul că liderii partidelor de opoziție din Grecia au căzut de acord asupra acestui lucru este un pas important înainte. Votul puternic „Nu”, de duminică, a întărit poziția premierului, înaintea discuțiilor ce vor avea loc, azi, la Bruxelles, cu oficiali ai troicii - UE, BCE, FMI. Rămân în afara înțelegerilor doar KKE, partidul comunist, și cel de extrema dreaptă Zori Aurii.

Aceasta ar putea fi un început pentru a se ajunge la o administrație „de uniune națională”, pentru combaterea crizei din țară.

FMI, gata să ajute

Directorul FMI, Christine Lagarde, a dat publicității ieri o declarație, în care spunea că Fondul monitorizează situația îndeaproape și este gata să sprijine Grecia, dacă i se va cere acest lucru.

Luni dimineața, ministrul de Finanțe Yanis Varoufakis, și-a anunțat demisia din funcție, motivând că n-ar fi dorit la masa negocierilor de creditorii internaționali. Locul său va fi luat, cel mai probabil, de ministrul adjunct de Externe Euclides Tsakalotos.

Pe de altă parte, azi, la Bruxelles, se reunesc liderii din zona euro, într- un summit extraordinar. Ei vor discuta și despre un „ajutor umanitar” pentru Grecia, după cum a anunțat vicecancelarul german Sigmar Gabriel.

„Oamenii, acolo (în Grecia), au nevoie de ajutor și noi nu trebuie să-l refuzăm doar pentru că nu suntem mulțumiți de rezultatul referendumului”, a explicat Gabriel. Tot el a spus, însă, că orice noi negocieri cu Grecia privind asistența financiară, sunt „greu de imaginat”. „Alexis Tsipras a tăiat ultimele punți între țara sa și Europa”, a conchis el.

Ce spun politicienii de la noi

Președintele Klaus Iohannis speră că se vor găsi soluții pentru viitorul european al Greciei, subliniind că este important pentru toate statele UE să se caute modalități de ieșire din criză. „Grecia este parte esențială a Europei. Grecii au nevoie de UE, dar și UE are nevoie de greci. Soluția este doar împreună și doar prin dialog și respect, nu prin decizii unilaterale”, a scris premierul Victor Ponta, pe Facebook. Criza din Grecia poate afecta și România, a declarat , la rândul său, premierul interimar, Gabriel Oprea, acesta punctând că este important ca această țară să continue parcursul pro-european. „Avem foarte multe active, foarte multe bănci grecești. Știm bine că ne poate afecta și pe noi”, a spus Oprea. „Știu că a venit vacanța, dar liderii partidelor, Parlamentul, Guvernul și Președintele trebuie să găsească urgent cele mai bune soluții pentru țară. La terminarea vacanței, va fi prea târziu!’’, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.