România a avut locate fonduri europene de peste 45 de miliarde de euro, pentru propria dezvoltare, de când a aderat la spaţiul comunitar, afirmă comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu.
Potrivit acesteia, politica de coeziune este, de fapt, garanţia creşterii calităţii vieţii pentru cetăţenii europeni, iar rezultatele sunt vizibile şi în ţara noastră.
Corina Creţu va face, săptămâna viitoare, o vizită oficială în România, precizează Radio România Actualități.
Ea se va întâlni cu reprezentanţi de prim rang ai autorităţilor române şi va discuta viitorul politicii europene de coeziune în cadrul a două conferinţe de anvergură.