Acuzată de Radu Berceanu că a fost de „un fariseism colosal” când a propus separarea afacerilor de politică, Elena Udrea susține că „nu renunță la proiectul său”.„Eu nu renunț la proiectul meu și nici nu renunț la principiile pe care le consider foarte utile pentru un partid aflat la guvernare”, a declarat, astăzi, ministrul dezvoltării pentru EVZ.
Întrebată dacă mai crede că e posibilă reintroducerea în statutul PDL a principiului„afacerile sau politica”, Udrea s-a arătat optimistă:„E posibil, da”.
Discuția pe marginea unui cod de integritate în PDL a fost redeschisă, într-un interviu acordat EVZ, de europarlamentarul democrat-liberal Monica Macovei.
Propunerile sale însă nu și-au găsit mare susținere printre colegii de partid, printre cei care sceptici că vor fi integrate în statut regăsindu-se Radu Berceanu. „Dacă ar fi numai Monici Macovei, partidul ăsta n-ar mai avea nicio legătură cu nimic” a comentat el, adăugând că Elena Udrea, promotorul ideii „afacerile sau politica” a fost de „un fariseism colosal”.