În scandalul de la Ditrău, UDMR s-a implicat și le-a transmis conaționalilor maghiari că au un comportament de neacceptat.
De curând, maghiarii din Ditrău, județul Harghita, s-au arătat indignați că în localitatea lor, patronul unei brutării a angajat doi muncitori din Sri Lanka. În prima fază, proprietarii casei în care au fost cazați cei doi muncitori au fost amenințați de localnici. Ulterior, muncitorii au fost mutați, într-un alt sat din apropiere, dar și aici a ajuns ura interetnică a localnicilor. Acum, patronul speriat de scandalul provocat de localnici, caută un apartament în orașul Gheorgheni, pe care să îl închirieze pentru cei doi muncitori.
În acest scandal, UDMR a transmis un mesaj prin care a respins aceste manifestări xenofobe. ”Nu putem accepta incitarea la ură împotriva unor oameni de o altă culoare sau pentru simplul fapt ca vorbesc altă limbă”, arată Hegedüs Csilla, purtător de cuvânt al UDMR. Oficialul UDMR a mai spus că este nevoie ca dezinformarea localnicilor și incitarea la ură să înceteze.
Totul a culminat la Ditrău, miercuri, când 200 de oameni, în frunte cu preotul catolic Birok Karoly au protestat în curtea bisericii, și apoi în fața Primăriei Ditrău, cu privire la aducerea celor doi muncitori, care au altă culoare, care să lucreze la brutăria din localitate.