UCRAINA obligată să CUMPERE CĂRBUNE de la RUSIA

Ucraina va fi nevoită să cumpere cărbune din Rusia pentru a trece cu bine iarna, acest lucru fiind un pas înapoi în privinţa eforturilor de a reduce dependenţa energetică de puternicul său vecin, a declarat miercuri ministrul ucrainean al energiei, Iuri Prodan, scrie Agerpres

Conflictul dintre rebelii proruşi şi forţele ucrainene a întrerupt alimentarea cu cărbune a centralelor termice, care asigură aproximativ 40% din consumul de electricitate al ţării, şi a făcut ca rezervele să ajungă la un nivel extrem de scăzut înaintea lunilor friguroase de iarnă.

"Nu avem altă opţiune decât să ne întoarcem spre producătorii ruşi şi să încercăm să cumpărăm cărbune de la ei, dar punem securitatea energetică a ţării sub o ameninţare serioasă", a spus Prodan la o reuniune guvernamentală.

Guvernul de la Kiev a semnat un acord pentru a importa un milion de tone de cărbune din Africa de Sud şi a primit deja trei transporturi. Cu toate acestea, furnizorul a întrerupt în această săptămână transporturile în contextul acuzaţiilor din media ucrainene privind neregulile acestui contract.

"Situaţia nu e simplă şi există pericolul să nu putem fi capabili să trecem cu bine peste perioada rece. Continuăm să căutăm rute alternative pentru sursele de cărbune, dar toate celelalte companii se tem de noi", a adăugat Prodan. .

Mai mult, cele două ţări sunt implicate într-o dispută privind gazul, care a împins Ucraina să caute alternative la sursele energetice ruseşti, după ce Moscova a oprită livrările de gaze în iunie.

Criza de cărbune şi de gaze a determinat Ucraina să limiteze consumul de electricitate pentru anumite ramuri industriale, să raţionalizeze livrările către Crimeea şi să crească fluxurile de energie nucleară în încercarea de a evita întreruperile de curent.