Fetiţa a venit la el în braţe, a strâns-o cu drag şi ea i-a adormit în poale. Peste un timp, iubitul mamei parcă avea o fiară într-însul: faptele sale au devenit de neînţeles.
Miriam avea numai un an şi şase luni când a fost ucisă cu sânge rece. Criminalul a iubit-o la început, apoi a devenit gelos pentru că mama îi dădea prea multă atenţie. "Am vrut să îi dau o lecţie", i-a spus unei rude imediat după ce fata a fost internată la spital în stare gravă.
"Îi cumpăra scutece şi hăinuţe, o ţinea în braţe şi o alinta, mi se părea că am prins pe Dumnezeu de un picior când am văzut cât de mult o iubeşte. Cum să mă gândesc că este un criminal", spune cu ochii stinşi Maria Sandu. Nu mai are lacrimi, acum două zile şi-a îngropat copilul şi spune că lumea ei s-a terminat. Povestea care a început atât de frumos s-a terminat cu o tragedie, copilul e în pământ, criminalul internat la Spitalul de Psihiatrie. "Mi-au spus de la Poliţie că va primi 15 ani de puşcărie, dar mie nu îmi mai dă nimeni copilul inapoi", spune Maria.
Cu cele mai bune intenţii
Soarta micuţei Miriam a fost pecetluită la începutul lunii iulie. Atunci l-a cunoscut Maria pe Alexandru Pascal, în timp ce stătea la unchiul din Holboca. Nu avea un loc unde să meargă, iar rudele de acolo au găzduit-o. Când l-a văzut pe Alexandru i s-a părut că toate problemele i s-au rezolvat. "Se purta aşa de frumos cu copiii, trăgeau toţi la el. Fata mea s-a dus la el în braţe şi a adormit în câteva minute. După ceva timp mi-a spus să ne mutăm împreună în Iaşi şi am acceptat. Eram mai aproape de Aroneanu, unde mă duceam la muncă, el mai avea grijă de fetiţă când eu nu eram acasă", îşi aminteşte Maria.
Fiara ascunsă în iubitul nebun
La doar două săptămâni după ce s-au mutat într-o casă de pe Sărărie, Mariei i s-a părut că ceva nu este în regulă. Concubinul a început să strige la copil, îi reproşa Mariei că o alintă prea tare. Întro seară, femeia l-a găsit când încerca să îşi tăie venele cu un cater. "Atunci i-am spus să plece, el nu a vrut. A început şi să mă lovească, îmi vorbea urât, începuse să îmi fie frică de el. Eu cred că ori se droga ori este într-adevăr nebun. Devenise gelos pe Miriam, i se părea că îi dau prea multă atenţie", spune Maria.
Lucrurile au continuat aşa până săptămâna trecută. Cu o zi înainte de tragedie, femeia l-a găsit în casă plin de sânge şi opărit pe picioare cu apă clocotită. Fetiţa era întrun colţ, cu faţa la pământ, iar, când a întors-o, a văzut că are faţa umflată şi vânată. Fusese lovită de mai multe ori, dar concubinul nu a recunoscut.
Avea o obsesie: copilul e prea alintat
"El mi-a spus că nu i-a făcut nimic, că a încercat să o protejeze în bucătărie când a căzut o oală cu apă şi că aşa s-a lovit el la cap şi s-a opărit. Am încercat să sun la Salvare, nu m-a lăsat, m-a băgat cu forţa în casă. A doua zi am vrut să o iau cu mine la serviciu şi nu mi-a dat-o. Nu miam dat seama că se poate întâmplă aşa ceva", povesteşte Maria.
După câteva ore, Ambulanţa s-a oprit în faţa casei în care locuiau cei doi. Concubinul a chemat medicii, le-a spus că a scăpat fetiţa în timp ce îi făcea baie, că a fost un simplu accident, era răvăşit, îi părea rău. A mers la spital, a discutat cu medicii de acolo, a sunato pe Maria să îi spună că s-a întâmplat o tragedie. Câteva ore mai târziu a sunat-o pe o verişoară a Mariei să îi spună că a vrut să îi dea o lecţie copilului. "În timp ce era în comă, a spus prin sat că buşit-o de cadă de mai multe ori. A venit la mine să mi se plângă că el a omorât copilul, că îi pare rău. E un criminal cu sânge rece, cum poţi să faci aşa ceva unui copil! Era lumina ochilor mei", spune cu ochii în lacrimi bunica lui Miriam.
Medicii de la Spitalul de Copii nu au mai putut face nimic. Micuţa avea numeroase traumatisme craniene, unele dintre ele mai vechi, şi plămânii plini de apă. S-a stins la câteva zile după ce a fost internată. "M-am uitat în ochii lui la spital şi mi-am dat seama că minte, că nu a fost un accident şi că a omorât-o intenţionat. Îmi repeta mereu că e prea alintată şi că o să o înveţe el minte", spune Maria.
Tânărul a îmbăiat copilul şi l-a izbit de cadă până i-a umflat capul. Erau numai ei în casă şi poate un demon a asistat la această scenă de coşmar
2.000 de copii abuzaţi fizic sau emoţional anul trecut în România, doar cazuri înregistrate. Să fii copil e riscant în această ţară