TVR, 80% reluări: 3.000 de oameni, plătiţi ca să stea

Degringoladă: planul de restructurări a fost abandonat. Programele sunt abandonate, nici de Sărbători nu se pregăteşte nimic

În timp ce angajaţii TVR "obosesc stând degeaba!", aşa cum scria luna trecută un angajat al televiziunii publice într-o scrisoare disperată adresată Consiliului de Administraţie, Televiziunea Română trasmite reluări în cazul a 80% din conţinut. În afară de Ştiri, grila este abandonată, cei 3.000 de oameni fiind lăsaţi să lâncezească până trec alegerile şi se va decide cum vor avea loc restructurările. "Este o debandadă greu de imaginat la TVR. Suntem într- o cădere liberă. Cred că în cazul nostru hăţurile au fost pierdute din mână. În timp ce grila de emisiuni scade, noi pierdem 1,9 milioane lei de la Guvern, pe motiv de fonduri neutilizate, bani ce s-ar fi dus pentru retehnologizare. Nu se lucrează nici măcar la un program de Sărbători, deoarece nu sunt resurse. Mai mult, vine iarna şi din toată sărăcia vor trebui făcute investiţii pentru pregătirea aparaturii", a povestit un angajat TVR.

  • Rămâi mut: Îngropată în datorii, TVR îi dă 380.000 de lei lui Sergiu Nicolaescu pentru un film. DEZBATERE: vă veţi duce să-l vedeţi?

Întrebată despre programul de Sărbători, Irina Radu, consilier la direcţia de programe a spus că va face recomandări pentru programul de sărbători, dar că deciziile nu-i aparţin. "În calitatea mea de consilier al directorului de programe eu voi recomanda o grilă. Nu ştiu dacă vor fi bani sau dacă se va face, dar sunt sigură că toţi cei de aici îşi doresc să facă ce-i mai bine pentru TVR". Până în acest moment însă nu a fost propus în Consiliul de Administraţie un buget pentru programul de Sărbători.

  • ANI a decis: Lucia Hossu Longin este incompatibilă la TVR

De patru luni cei care mai vin la serviciu, vin degeaba. "Se face jumătate de an de "nemuncă"... de venit la serviciu fără să facem nimic. De ce se irosesc resursele umane? Oricum salariul ne este plătit - de ce stăm şi nu facem ceva pentru leafa primită?", e cea mai frecventă întrebare a salariaţilor TVR. CITIŢI ŞI:

  • TVR continuă restructurarea
  • Elwis contra Săftoiu. Şeful TVR îşi ia cuvintele înapoi
  • Scandal sinistru pe marginea mormântului TVR. Televiziunea lui Elwis: faliment şi mizerie
  • Parteneriat dubios TVR - Intact. În ce constă şi ce se va întâmpla cu TVR Info
  • Sporuri şi prime aberante pentru angajaţii TVR: ajutor de căsătorie şi cadouri pentru copiii sub 16 ani