Turnul Babel

Atunci când am ajuns pentru prima dată la Parlamentul European de la Strasbourg în toamna anului 2005, ca observator trimis de Senatul României, m-a frapat asemănarea construcției moderne cu “Turnul Babel” așa cum și l-a imaginat pictorul Peter Bruegel cel Bătrân, în secolul al XVI-lea. Descris în Biblie în capitolul dedicat Genezei, turnul a fost construit după Potop de oamenii care supraviețuiseră și vorbeau cu toții aceeași limbă. Ambiția lor a fost ca turnul să ajungă până la cer, ceea ce a stârnit mânia Domnului, care a trimis pe pământ limbile și i-a făcut pe oameni să nu se mai înțeleagă și să nu mai poată duce la bun sfârșit construcția.

Până în ziua de azi, expresia “ca la turnul Babel” “semnifică o amestecătură de lucruri sau de idei confuze, o întreprindere sortită eșecului, o reuniune haotică, unde toți vorbesc fără să se poată înțelege.” Nu există o descriere mai potrivită pentru Parlamentul European, iar arhitectul care a gândit clădirea din Strasbourg a fost cu siguranță un vizionar

Statutul de observator mi-a fost foarte util, pentru că am putut înțelege cum merg lucrurile în Parlamentul European, iar atunci când România a aderat la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007, am știut ce am de făcut ca deputat. Ceea ce nu se poate spune despre doamna Diana Șoșoacă. Dumneaei, în plus (pentru că în 2007 nu exista un asemenea document) a fost pusă să semneze un soi de “angajament de bună purtare” în 16 pagini, care ar fi trebuit să o pună în gardă că nu va putea să se comporte la Bruxelles ca în parlamentul de la București.

Eu unul, însă, îi acord circumstanțe atenuante din mai multe motive. Eu știu că europarlamentarii “neafiliați”, deci neadoptați în niciun grup politic sunt dezavantajați. În primul rând, sunt exilați la cucurigu, undeva la galerie. Sunt înscriși la sfârșitul listei pentru a lua cuvântul în plen și de aceea, de cele mai multe ori, nu apucă să le vină rândul. Doamna Șoșoacă habar nu avea că în plenul PE intervențiile sunt limitate la fix un minut și, dacă nu îți cronometrezi discursul, ți se taie microfonul. Lucru care i s-a și întâmplat la prima luare de cuvânt.

Conținutul intervenției și renumele de “gură-mare” au atras atenția “zbirilor” care veghează ca în Parlamentul European să nu existe perturbări și să domnească “armonia”. Din acea clipă doamna Șoșoacă nu mai avea nicio șansă să se exprime în fața colegilor, și nu-i rămânea decât un singur lucru, să provoace scandal.

În aceeași postură s-a aflat în Parlamentul European, pe vremea mea, Nigel Farage, care striga din toți bojocii de la galeria unde fusese cocoțat, nefiind nici el afiliat unui grup politic. E drept că era îmbrăcat în costum, cu cravată și batistuță, și nimeni nu a îndrăznit să-l dea afară din plen, pentru că, deh, reprezenta parlamentarismul Great Britain și nu cel dâmbovițean care este vechi de numai câteva zeci de ani și nu sute… Farage a strigat ce a strigat în pustiu până a decis că e mai bine să se ducă acasă și să scoată Marea Britanie din UE, ceea ce a și reușit.

Doamna Șoșoacă nu ar avea același succes, pentru că românii încă nu s-au lămurit în ce-am intrat ca să nu zic în ce-am călcat… Trebuie să precizez că poloneza Ewa Zajaczkowska-Hernik este membră în grupul Europa Națiunilor Suverane și de aceea a putut să o facă de la tribună pe Ursula von der Leyen de două parale și s-o trimită acolo unde îi este locul, adică la pușcărie.

Ce i se reproșează româncei? Că a strigat, că a purtat costum popular, că a ridicat două icoane și și-a pus botniță. Am explicat de ce a fost nevoită să strige, dar cred că era normal să poarte costum popular, pentru că doamnei Șoșoacă nu îi este rușine că este româncă. Botnița era un simbol care să condamne procedurilor din Parlamentul European care pun călușul în gură deputaților incomozi. La Strasbourg sunt foarte apreciați cei care pupă în cur asemenea lui Rareș Bogdan și cei care sunt muți ca peștele, asemenea lui Mihai Tudose. Iar dacă ținem cont de legile contra naturii și contra credinței creștine care sunt adoptate în hemiciclul parlamentului, cele două icoane sunt insuficiente pentru a alunga necuratul care sălășuiește acolo.

Apropo de Rareș Bogdan, modestul jurnalist de provincie, devenit animator de televiziune și eurodeputat, harnic culegător de scame de pe reverele costumului prezidențial… L-aș întreba pe liberal dacă știe cum arată alegătorii care l-au trimis la Bruxelles? Câți dintre pesedisto-liberalii care l-au votat îi seamănă? Câți dintre ei se uită la televizor la “Las Fierbinți” și “La Bloc”? La petrecerile pesedisto-liberale se cântă Mozart sau manele? Sunt convins că picioarele lui Rareș nu miros mai bine decât cele ale pesedisto-liberalilor, deși ale lui sunt încălțate cu pantofi care costă 1000 de dolari. Eu prefer deputații care au curajul să o înjure în față pe Ursula ca Diana, decât pe cei care au stat la coadă ca să o îmbăloșeze ca Rareș…

În Parlamentul European s-au strecurat și niște independenți. Sunt curios cum vor evolua doi dintre ei: unul este anonimul român Nicu Ștefănuță, iar celălalt este cipriotul Fidias Panaiyotou. Pe primul nu știm câți internauți îl “urmăresc”, știm doar că a inundat rețelele de socializare cu afișe electorale. Domnul Ștefănuță este independent de un an de zile, pentru că în 2019 a fost trimis la Strasbourg pe lista USR. Acum a fost susținut de olandezi ca să fie ales vicepreședinte!

Cipriotul are două milioane de abonați la podcastul său după ce, printre altele, a stat închis într-un sicriu timp de o săptămână și a venit la Strasbourg pe bicicletă. Panaiyotou însă și-a informat imediat electoratul că deputații au la dispoziție un buget de vreo 60.000 de euro pe lună pentru salarii, birouri, protocol etc et etc, care este plătit de contribuabilii ciprioți. Să afle și românii cât ne costă din buzunar cei care, cică, ne reprezintă!  Panaiyotou a întrebat tinerii ciprioți cum să voteze în cazul alegerii doamnei Ursula van der Leyen. 75% i-au cerut să voteze împotrivă. Așa a înțeles el “democrația participativă” și sper că le-a îndeplinit dorința.

Doamna Șoșoacă ar trebui să se folosească și ea de rețelele de socializare pentru a-și face cunoscută activitatea parlamentară celor care o susțin sau o vor susține.