Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român primea, în octombrie 1952, un „Raport informativ privind politica în problema religioasă și raporturile dintre Ministerul Cultelor și Patriarhie”, întocmit de un prieten al patriarhului Justinian Marina, Anton Alexandrescu, fostul ministru al Cooperației în guvernul Petru Groza.
Anton Alexandrescu raporta că pe 14 octombrie 1952 fusese invitat de ministrul Cultelor, Vasile Pogăceanu, la o discuție despre problemele bisericești. A doua zi au stat de vorbă mai îndelungat, „pornind de la situația bisericii în etapa actuală”, ministrul arătând că în dosul proecupărilor religioase se ascund manevrele reacțiunii. El a amintit că „starea de nemulțumire și frământare a Patriarhului” izvora din influențele unor preoți reacționari și îi propunea lui Alexandrescu să contribuie la desprinderea lui Justinian de astfel de influențe.
Acesta arăta că îi cunoaște nemulțumirea și supărarea patriarhului, determinate de două cauze:
„a. O serie de zvonuri defăimătoare menite să-i zdruncine prestigiul – dintre care unul i-a rănit profund sentimentele de familie la care ține nespus de mult – zvonuri care patriarhul este încredințat că au pornit din cercurile Ministerului Cultelor.
b. Convingerea patriarhului că tov. ministru se amestecă în amănuntele gospodăriei eparhiei, impunând totdeauna fără documentare punctul său de vedere.
Pe lângă acestea, o piedică în colaborare o stârnește activitatea, sau poziția, nesănătoasă a preotului Alexandru Ionescu, care, fie incapabil să se orienteze, fie manevrat de elemente reacționare sau stăpânit de obligații mai vechi, are o comportare dăunătoare bunului mers al treburilor bisericești și bunei colaborări”.
Promovarea preoților legionari
Alexandrescu își continua raportul dându-și cu părerea că influența reacționară se menținea prin preoții legionari „promovați mereu în posture de conducere”. El considera că acest lucru era cu atât mai grav cu cât „legionarii, cu cât sunt mai culți (de exemplu preoții) cu atât sunt mai periculoși, fiindcă au dibăcia să-și camufleze șovinismul retrograd, fanatismul mistico-naționalist”. Opinia asta i-o spusese și patriarhului, care s-a dezvinovățit cu argumentul că îi sunt impuși.
În acest sens, Alexandrescu îi dădu-se exemple lui Pogăceanu: noul secretar al Mitropoliei Craiovei, preotul Stoian, fost legionar, apoi antonescian, susținând războiul etc; noul consilier al episcopiei Râmnicului, preotul Marinescu-Brezoi, fost legionar notoriu (și, se zice, membru în „echipa morții”); protoiereii din raza Bucureștilor: preotul Ciocan fost legionar – cel cu manifestul către preoții bucureșteni în 1941, să sprijine războiul antonescian; preotul Dinescu, fost șef de sector legionar în Brănești.
„Tov. Ministru a susținut că nu are amestec, întrucât ierarhii îi numesc și aceștia răspund. Cu acestea ne-am despărțit, eu făgăduind că voi vorbi mai stăruitor cu patriarhul”, puncta Alexandrescu.
Întâlnirea de sâmbata seara
Om de cuvânt, el a mers, pe 18 octombrie, într-o sâmbătă seara, la patriarh cu care a stat pe îndelete de vorbă.
„Patriarhul a rămas pe poziția lui de neîncredre totală și ostilitate față de tov. Pogăceanu, aducând o serie de exemple-argumente, care, în măsura în care se vor dovedi adevărate, eu le apreciez destul de grave. Acestea, în afară de problemele preoților legionari promovați și a „jignirii repetate a demnității și sentimentelor lui familare”.
Amintesc un exemplu dat: Împuternicitul Ministerului Cul telor pe lângă Patriarhie de numește Isaiu. Cine este Isaiu? „Fost funcționar la Min. Cultelor, scos și trecut mai demult la Patriarhie, din cauza trecutului său legionar. Scos și de la Patriarhie pentru acțiuni de sabotaj la tipografie. Apoi, renumit în Min. Cultelor și… trecut împuternicit”.
Alexandrescu atrăgea, în mod special, atenția CC asupra:
„Impasului grav în care se găsesc raporturile dintre Min. Cultelor și conducerea bisericii ortodoxe, nu numai a patriarhului.
Unor cauze mai adânci care au creat și alimentează acest impas, cauze între care, pe cea mai importantă o apreciez: a unei linii clare și unitare în acest domeniu, linie care să fie urmată de toți (fie cea trasată de tov. Gheorghiu-Dej, fie cea dată de altcineva, dar care să fie una).
Necesității de a se sfărâma odată lanțul nenorocitelor înrâruriri legionare în acest sector.
Cazurile speciale care îl mâhneau pe Justinian
Anton Alexandrescu revenea, pe 20 februarie 1953, cu „Cazuri speciale. Câteva rememorări și reflecții”, pe care le începea așa: „Prin 1950, la realegerea Consiliului Național Bisericesc a fost propus și preotul Vasilian. Cum acesta era cunoscut ca fost legionar și – se pare – fost candidat pe lista legionară, în frunte la Orhei (Basarabia), a fost contestat în ședință și înlocuit, întrebând pe Patriarh de ce l-a propus, mi-a răspuns: Ce să spun, știam, dar au stăruit Internele să-l admit”.
Și continua raportorul nostru să informeze conducerea de partid și de stat: „În toamna 1951, a fost ales episcop al Oradiei arhimandritul Valerian Zaharia – fost legionar activ în Iași și unul dintre vârfurile legionare, până în acel moment, în Min. Cultelor. Întrebând pe Patriarh de ce a consimțit, mi-a spus cam următoarele: Nu numai că m-am opus, dar am prezentat și copie după o scrisoare recentă a fostului mitropolit Visarion Puiu (aflat acum la Paris) prin care mulțumea lui Valerian pentru materialul trimis. Deci, dovada că este încă în legătură cu el. Dar nu s-a luat în seamă”. Patriarhul i-a mai dat exepmple de cum „e forțat să lucreze” de către Ministerul Cultelor:
„Mi s-a impus să transfer de la Tulcea în București pe preotul Malaroiu, fostul primar cuzist (membru al partidului naționalist al lui A. C. Cuza - n.r.) al acelui oraș. În 1951, l-am adus. În ianuarie 1952, M. Cultelor mă forța să-l fac și consilier la Mitropolie.
Șase luni – până în vara lui 1952 – consiliul metropolitan a stăruit cu îndărătnicie, din ordinul ministerului, se spunea că este dorința expresă a „tov. Bădău de la CC”, să numesc protoereu în Ialomița pe un preot Costin, deși le-am arătat că protoereul în funcție se bucură de creditul autorităților locale, iar cel propus de minister a fost legionar și este decorat ca voluntar pe frontul antisovietic, cu decorația pentru cruciada antibolșevică.
Printre cei propuși pentru scoaterea de la Institutul Teologic a fost și binecunoscutul cap al legionarilor prof. preot Grigorie Cristescu. Ministerul Cultelor nu a admis și l-a menținut.”
Preotul care l-a ascuns pe Gheorghiu-Dej
Justinian Marina, pe numele de mirean Ioan Marina, a fost al treilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, între 1948 și 1977. S-a născut la 22 februarie 1901, în satul Suiești, comuna Cermegești, din judelul Vâlcea, în familia unor agricultori creștini, și a murit pe 26 martie 1977 în București. În 1915 a intrat la Seminarul teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, pe care l-a absolvit în 1923, obținând în același an și diploma de învățător, în urma examenului depus la Școala normală din acest oraș. Căsătorindu-se cu Lucreția Popescu, fiica preotului Pavel și Gheorghiței Popescu, din comuna Braloștița, Dolj, la 14 octombrie 1924 s-a preoțit pe seama parohiei Băbeni, îmbinând slujirea de învățător cu cea de preot, s-a dovedit un adevărat apostol și luminător. În anul 1925 s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și a obținut licența în 1929. În anul următor a demisionat din învățământul primar și s-a consacrat slujirii preoțești. În 1938, în martie, împreună cu scriitorul Mihail Sadoveanu și cu ziaristul Octav Livezeanu, a înființat revista „Muncă și Voie Bună” pentru muncitori, cu apariție săptămânală, la început, iar mai târziu bilunară. Revista avea o pagină bisericească, intitulată „Pentru suflet”, pe care a scris-o singur, până în septembrie 1939, când a încredințat-o scriitorului Gala Galaction (preotul Grigore Pișculescu).
Justinian și-a datorat ascensiunea, de după 6 martie 1945, în ierarhia Bisericii faptului că îl ajutase pe Gheorghe Gheorghiu-Dej să se ascundă în casa parohială din Râmnicu Vâlcea în urma evadării acestuia din lagărul de la Târgu Jiu în anul 1944.