Turiștii străini au cheltuit peste 876,2 milioane lei în România

În primul trimestru, numărul total al turiștilor străini cazaţi în hoteluri şi pensiuni turistice din România a fost de 309 mii, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 876,2 milioane de lei, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

Principalele motive ale sejururilor petrecute de turiştii nerezidenţi în România au fost afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii. Cei care au vizitat România în aceste scopuri reprezintă aproape 70% din numărul total de turişti străini, iar cheltuielile acestora cumulează 77,1% din total.

Peste 30% din turiștii străini care au intrat în țară în primele trei luni ale anului au venit în concediu, cheltuielile acestora reprezentând 22,9% din total. Călătoriile în scop particular includ călatoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit, alte activităţi.

Aproape jumătate din cele 876,2 milioane lei pe care turiștii le-au cheltuit în România în intervalul ianuarie-martie 2014 s-au dus pe cazare, fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,3%). Circa 14-15% din total au reprezentat cheltuieli efectuate în restaurante și baruri.

Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 41,3% și-au organizat sejurul prin agenţii de turism, în vreme ce 33,8% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de turiştii străini pentru a sosi în România a fost avionul (80,2% din numărul total de turişti). Autoturismele proprii au fost utilizate de  12,3% din numărul total de turişti, urmate de autocare şi autobuze cu 5,6%, alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,9%.