Călător străin prin România

Mituri şi realităţi izbitoare, munţi înalţi şi mare capricioasă, amestec de Orient şi Occident, o ţară a contrastelor, aceasta ar putea fi definiţia empirică a României. Iubită de unii, apreciată de alţii şi hulită de cei care au avut parte de experienţe nefericite sau doar sunt uşor influenţabili, ţara lui Dracula, a lui Ceauşescu sau a lui Hagi atrage în continuare turişti şi dă naştere multor poveşti care confirmă sau infirmă păreri deja formate.

Brandul de ţară a fost o experienţă eşuată şi, în lipsa unor opinii avizate şi a unei etichete puternice, care să vândă produsul turistic numit România, lumea este servită cu poveşti mai mult sau mai puţin obiective şi cu sfaturi mai mult sau mai puţin avizate. Sfaturile străinilor

  • ”Fii atent la copiii care vor să îţi distragă atenţia sau la pseudoartiştii îmbrăcaţi în poliţişti care vin şi îţi cer paşaportul sau portofelul.
  • Dacă cineva îmbrăcat în haine de om al legii îţi arată o insignă şi pretinde că este poliţist, ar trebui să te gândeşti de două ori înainte de a te lăsa păcălit. Niciun poliţist nu ţi-ar cere să vadă banii sau cărţile de credit. Dacă ai dubii, roagă-l pe respectivul om al legii să te însoţească până la cea mai apropiată secţie de poliţie.
  • Călătoria cu taxiul ar trebui evitată cât de mult posibil, având în vedere că, cel mai adesea, turiştii străini sunt înşelaţi de şoferii de taxi. Dacă nu ai altă alternativă de transport, încearcă se chemi taxiul prin telefon, notează numărul acestuia şi stabileşte preţul dinainte.
  • Dacă eşti femeie, nu merge niciodată singură pe stradă şi nu te îmbrăca extravagant sau sumar- topurile şi pantalonii scurţi atrag cu siguranţă atenţia. Hărţuirea sexuală este o problemă binecunoscută în Bucureşşti.
  • Ar fi bine să fiţi atenţi la minoritari, în special la cei cu pielea închisă la culoare, cunoscuţi drept ”romi” sau ”ţigani”. Aceştia sunt supuşi discriminării chiar şi în ţara lor.
  • Homosexualitatea este legală în România, dar discriminarea rămâne, mai ales dacă manifestările afective sunt făcute în public. Mulţi români păstrează o atitudine conservatoare faţă de problema orientării sexuale”.

Toate acestea sunt sfaturi de călătorie cuprinse în volumul ”Let's Go: Eastern Europe” (”Hai să mergem în Europa de Est!”), publicat anul trecut, şi care oglindeşte percepţia pe care o au unii occidentali despre România.

Şi nu sunt singurele de acest fel. Forumuri şi chiar site-uri specializate de turism par divizate atunci când vine vorba despre România, despre oamenii săi şşi despre ce are de oferit această ţară aflată la răscruce de civilizaţii.

Între vampiri şi parfum parizian Mulţi o cunosc drept locul natal al lui Dracula şi ”este greu să-ţi imaginezi că România ar putea fi populată de altceva decât de fiinţţe băutoare de sânge, cu aripi şşi voci înfiorătoare”.

Această părere preconcepută este infirmată de multe dintre site-urile de turism. Tripwolf.com îi învaţţă pe doritori că orice călătorie reuşşită începe din Capitală, iar Bucureştiul este ”oraşul parcurilor şi al bulevardelor pariziene, dar şi al contrastelor groteşti, cum ar fi Palatul Parlamentului”.

România, ţară divizată

Când vine vorba despre o părere obiectivă, aceasta nu este, de cele de mai multe ori, deloc măgulitoare.

”Eu împart România în două: a) românii, cei care sunt europeni, asemenea nouă; b) ţiganii români, acel ”ceva” pe care îl aruncă în Europa aşa cum arunci un gunoi... Hei! dacă vouă nu vă plac, să ştiţi că nici nouă... aşa că nu credeţi că ar fi mai bine să îi ţineţi la voi în ţară?”, răspunde cel care semnează pe forumul Debate Europe cu pseudonimul ”SirArthur”. Întrebarea era ”Ce părere aveţi despre România şi despre români?”.

La acelaşi subiect, un portughez face câteva lămuriri asupra termenului ”rom”: ”În Portugalia nu-i numim nici ”roma” şi nici ”rroma” - pentru noi acest cuvânt se referă strict la capitala Italiei. Le spunem pur şi simplu ”români” şi nu folosim termenul ”ţigan”.

Eduard, spune, pe aceeaşi pagină, că nu şştie absolut nimic despre România şi nu are niciun interes să afle ceva despre această ţară europeană. Singura sa temere este că va fi nevoit să plătească taxe mai mari ”pentru ca alţi străini cu care nu am nimic în comun să poată fi controlaţi de la Bruxelles”.

Pe virtualtourist.com România este tratată amplu şi cu profesionalism din punct de vedere turistic - restaurante, hărţi turistice, modalităţi de cazare, magazine şi obiceiuri locale. Pentru mai multă credibilitate, sunt publicate şşi păreri ale turişştilor. Cele mai multe dintre ele sunt pozitive.

Străinii preferă Ardealul

”Este o ţară cu aspecte gotice”, spune un turist belgian, care a vizitat anul trecut Braşovul. ”Oamenii sunt deschişi, calzi, primitori”, adaugă el. Fascinaţi de mitul lui Dracula, străinii caută pretutindeni ”semne” ale trecerii celui mai vestit vampir.

Sibiul, Timişoara, Aradul, Braşovul sunt numai câteva dintre destinaţiile lor preferate. Aici este vizibilă şi unanim recunoscută amprenta occidentului. Mai mult, americanii, mari amatori de călătorii, dar şi de investiţii în imobiliare şi terenuri, ştiu să recunoască valorile României. Sibiul, fostă capitală culturală europeană în 2007, este recomandat de presa internaţională ca destinaţia ideală de vacanţţă.

În plus, revista „Forbes“ le recomandă americanilor să se mute într-un loc idilic, însă, puţin cunoscut lor: Mărginimea Sibiului. Atmosfera rustică din jurul Sibiului i-a convins pe specialiştii „Forbes“ să includă urbea în clasamentul celor zece oraşe europene în care americanii merită să se mute.

Chiar dacă nu au inclus-o în clasament anul acesta, jurnaliştii britanici amintesc ţi de cetatea medievală a Sighişoarei, destinaţia ideală, în cazul unei vacanţe în mijlocul naturii.

Aşadar, România rămâne, în ciuda preţurilor ridicate practicate de operatorii de turism şi dincolo de contraste, o destinaţie favorită pentru călătorii din întreaga lume.

CITIŢI ŞI:

România, văzută cu ochi străini |VIDEO