EVZ a aflat suma reală pe care clubul i-o datorează fostului finanţator, dar şi mişcările de trupe care se pregătesc pentru la vară la nivelul acţionariatului.
Peste FC Dinamo se va abate o vară încinsă, încărcată de evenimente care se anunţă tensionate şi pline de surprize. Zbuciumul se va resimţi cu precădere la nivelul lotului de fotbalişti, care va fi complet remaniat.
Şefii „câinilor roşii” doresc scoaterea formaţiei de sub influenţa malefică a fraţilor-procuratori Ioan şi Victor Becali, astfel că vor renunţa la jucătorii impresariaţi de aceştia. Frământări vor exista şi în echipa de conducere. Revoluţia îi va atinge şi pe oamenii cu bani, acţionariatul urmând să-şi schimbe oamenii din linia a doua.
L-ar putea lăsa cu buza umflată!
Vasile Turcu a ales să plece de la Dinamo, iar decizia luată pare definitivă şi irevocabilă, de vreme ce, acum două zile, clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare a primit de la FRF o adresă prin care este somat să-şi achite datoriile către fostul acţionar, în caz contrar riscând să nu primească licenţa pentru sezonul următor. „Îi bag în faliment! Îi retrogradez!”, îi ameninţă, satisfăcut, Turcu pe dinamovişti.
Gruparea „roş-albilor” nu-şi face griji, fiindcă susţine că îl are la mână pe fostul acţionar, căruia i-ar putea pregăti două surprize de proporţii:
1. Plata datoriei pe care clubul o are la el se va face pe o perioadă mai lungă de timp;
2. Există riscul ca Turcu să-şi recupereze doar banii investiţi în ultimii doi ani. Conform legii, creditarea pe care a făcut-o în primii trei ani la Dinamo s-a prescris!
Reprezentat de Viorel Ursu
„Suma investită de Turcu la Dinamo este de 83 de miliarde de lei vechi, adică aproximativ 2,1 milioane de euro. Suma a fost achitată în decurs de cinci ani. Iar ultimii bani i-a dat în octombrie 2008, fiind vorba despre 17 miliarde de lei, aşa că nu e cazul să se mai laude că a plătit el totul, că a salvat clubul. Plus că îi putem face şi o farsă. Debitorul, clubul Dinamo, nu mai este obligat să returneze creditul după trei ani, fiindcă datoria s-a prescris, deci Turcu şi-ar putea lua înapoi doar banii investiţi în ultimii doi ani. Dar n-o să facem aşa ceva, ci îi vom da toţii banii, numai că o vom face eşalonat”, pretind oficialii dinamovişti.
În litigiul financiar cu Dinamo, interesele lui Vasile Turcu sunt apărate de avocatul Doru Viorel Ursu, fost ministru de interne. Fan dinamovist, Ursu a făcut parte din Comisia Juridică a LPF (comisiile s-au plimbat de mai multe ori între federaţie şi ligă).
„Nu mai există comunicare între noi şi Turcu. Totul se discută cu Doru Viorel Ursu, prin intermediul căruia Turcu ne tot transmite diverse mesaje codificate”, susţin „câinii”. Până pe 31 mai, Comisia de Licenţiere din cadrul FRF va anunţa dacă Dinamo va primi sau nu licenţa.
„Suma investită de Turcu la Dinamo este de 83 de miliarde de lei vechi, adică aproximativ 2,1 milioane de euro... Iar ultimii bani i-a dat în octombrie 2008, fiind vorba despre 17 miliarde de lei.“ CONDUCĂTOR AL ECHIPEI DINAMO despre suma reclamată de fostul acţionar Vasile Turcu
STRATEGIE
Iese „omul cu mistria”, intră alţi patru
La Dinamo, componenţa acţionariatului a suferit, în ultimii ani, mai multe modificări. Printre cei care au deţinut acţiuni la gruparea „câinilor” s-a aflat şi o femeie, fostul parlamentar Simona Marinescu.
Începând din 2000, clubul s-a despărţit de oamenii de afaceri Petre Badea, Vladimir Cohn, Bagher Karimzadeh, Gigi Neţoiu, Ioan Becali (care a deţinut şi funcţie executivă), iar mai nou a ieşit din „schemă” şi Florian Walter (ajuns între timp patron la Universitatea Cluj), pentru ca în aceste zile să se producă „divorţul” de guralivul Vasile Turcu, poreclit şi „omul cu mistria”.
Rămaşilor Nicolae Badea, Cristi Borcea şi Dragoş Săvulescu li se vor alătura, foarte probabil, Ionuţ Negoiţă, dar lista sosirilor cuprinde alte trei nume.
Vor veni doar afacerişti care acceptă să stea în umbră
Debandada de la Dinamo a fost pusă pe seama numărului mare de acţionari. Cu excepţia lui Dragoş Săvulescu şi a lui Nicolae Badea, toţi ceilalţi şi-au dat cu părerea, în diverse momente ale sezonului, despre echipă, deşi doar unul are atribuţii, Cristi Borcea, care este nu doar acţionar, ci şi preşedinte executiv.
„Când ajung la Dinamo, oamenii de afaceri cred că, de fapt, şi-au făcut un SRL. Fiecare simte nevoia să-şi dea cu părerea, să analizeze antrenorul, jocul şi rezultatele formaţiei. Toate astea se vor termina. De-acum încolo vor veni doar persoane care vor accepta să stea în umbră. Ne-a ajuns Turcu, care nu se mai sătura să stea pe la televizor”, explică actualii şefi de la FC Dinamo.
IPOTEZĂ
Îi salvează magnatul Ion Ţiriac?
Dinamo este considerat un club elitist, cu rădăcini bine înfipte, mai cu seamă că, până de curând, a fost un club departamental, aflându-se sub pulpana Internelor. Suporterii vin în număr mic la meciurile de pe teren propriu, rezultatele sunt neconcludente pe plan extern, însă structura de conducere rămâne una extrem de stufoasă.
Dinamo are avantajul că în Şoseaua Ştefan cel Mare au făcut primii paşi în sport mulţi dintre actualii oameni de afaceri, care, odată ajuns clubul la ananghie, ar fi dispuşi să-i dea o mână de ajutor.
Ion Ţiriac a apărat în trecut culorile roş-albe, iar acum, susţin dinamoviştii, nu s-ar da în lături să dea bani (Dinamo are datorii nu doar către persoane fizice, ci şi la stat).
De câteva ori, la deplasările în străinătate, magnatul şi-a pus la dispoziţie propriul avion, pentru ca echipa şi conducătorii să poată merge peste hotare la meciurile importante disputate de Dinamo în cupele europene (preliminariile Ligii Campionilor şi Cupa UEFA). Dinamo încearcă să-l atragă pe fostul jucător de tenis oferindu-i un pachet minoritar de acţiuni.