Turcii îl dau pe Marica la Galatasaray

Internaţionalul român Ciprian Marica este aproape de un transfer-bombă la echipa turcă Galatasaray Istanbul, susţine presa din Turcia.

Jurnaliştii turci, cunoscuţi ca specialişti în "ştiri-bombă", au lansat azi zvonul conform căruia atacantul român Ciprian Marica s-a înţeles cu Galatasaray Istanbul, echipă pregătită de Gheogrhe Hagi. "Directorul general al Galatasaray Futbol AŞ, Adnan Sezgin, s-a înţeles cu atacantul român în vârstă de 25 de ani pentru 1,5 milioane de euro pe an", scrie cotidianul "Star". Atacantul titular al naţionalei primeşte la Stuttgart, de care îl leagă o înţelegere care va expira peste un an, un salariu de 2 milioane de euro. Mircea Marica: "Nu se face" Potrivit jurnaliştilor de la "Star", Galatasaray şi VfB Stuttgart au început deja negocierile pentru internaţionalul român. Preţul de pornire, conform turcilor, este de 4 milioane de euro.

Contactat telefonic de EVZ, omul de afaceri Mircea Marica, tatăl internaţionalului român, a dezminţit zvonul: "Nu ştiu nimic, dar nu se face, sigur. Presa din Turcia a transferat, după numirea lui Gică Hagi la Galatasaray, toată Liga I. Ciprian e acum în ţară, dar peste două zile se întoarce în Germania". Bobici: "Nu e de vânzare" "S-a văzut o creştere enormă în evoluţiile lui Marica în partea a doua a returului, până la cartonaşul roşu din meciul cu Hamburg. Marica nu e de vânzare. Poate fi un jucător decisiv în acest sezon", a declarat fostul mare internaţional Fredi Bobici, în prezent manager la Stuttgart, pentru publicaţia "Bild". Eliminat în jocul cu Hamburg, Marica a fost amendat de propriul club cu 50.000 de euro.