După summitul NATO, și relațiile Turciei cu UE au intrat într-o nouă etapă.
Aderarea Turciei la Uniunea Europeană aduce importante câștiguri Europei, scrie Milliyet.
Relațiile Turciei cu UE și așteptările de la Ankara
Acum privirile se îndreaptă atât spre progresele în procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană cât și spre actualizarea Acordului Uniunii Vamale.
Adică țările UE trebuie să treacă testul sincerității.
La summitul NATO au fost transmise semnale privind noi pași care urmează a fi făcuți.
În paralel, trebuie luate măsuri împotriva rasismului și islamofobiei din Europa.
Adică țările europene trebuie să fie sincere și să ia măsuri și în privința combaterii terorismului.
În contextul în care Turcia continuă să caute gaze naturale în Mediterana, măsurile pe care le va lua Europa vor trebui să asigure revitalizarea economiei și începerea unui proces de câștiguri reciproce.
În perioada următoare, lideri din țările Europene ar putea face o vizită în Turcia. Iar vizitele făcute în Europa de președintele Recep Tayyip Erdoğan ar putea fi importante din perspectiva relațiilor cu UE, care au fost reci în ultima perioadă.
În ce fază sunt negocierile Erdoğan-Putin?
În paralel, președintele Erdoğan poartă discuții cu Putin pentru a rezolva criza coridorului cerealelor.
Scopul Turciei și al Rusiei este de a trimite cereale în țările sărace.
Se discută noi formule pentru aceasta. Pentru că Putin subliniază că cerealele nu ajung în țările sărace.
În timpul discuțiilor, există o încercare de a stabili o nouă rută direct către țările africane, prin Turcia.
Prelungirea războiului Ucraina-Rusia poate spori lupta prin intermediar (proxy war) a țărilor europene și a Statelor Unite cu Rusia.
Acest lucru nu contribuie la rezolvarea pașnică a multor probleme.
Din Rusia vin informații că doar medierea lui Erdoğan poate funcționa și că el va ajunge la un acord cu Putin la un moment dat.
Acutizarea crizei cerealelor poate duce la creșterea prețului alimentelor în lume.
(Autor Abdullah Karakuş; Traducere Florin Matei, RADOR)