Cercetătorii nu au reuşit nici azi să explice enigmatica explozie celestă care a răvăşit Siberia în 1908.
În dimineaţa zilei de 30 iunie 1908, la ora locală 7 şi 17 minute, o explozie imensă a sfârtecat taigaua din centrul Siberiei: 80 de milioane de arbori au fost răpuşi la pământ pe o suprafaţă de 2.000 km2, în apropierea râului Tunguska.
Deflagraţia a fost de 1.000 de ori mai puternică decât bombele aruncate la Hiroshima şi Nagasaki şi a generat o undă de şoc care a trântit localnicii la pământ pe o rază de 60 de kilometri în jurul epicentrului.
Mingea de foc de pe cer
Cauza, spun oamenii de ştiinţă, ar fi fost un asteroid sau o cometă cu diametrul de numai câteva zeci de metri, care ar fi explodat la 5-10 kilometri înălţime - deşi explicaţia exactă rămâne o enigmă şi azi.
Martorii oculari au descris fenomenul ca fiind o „minge de foc“ strălucitoare, care a traversat cerul senin de iunie la un unghi oblic. „Cerul a părut că se desparte în două, şi o trâmbă de foc a început să se mărească deasupra pădurii. Genunea din cer s-a făcut mai mare şi toată partea de nord a orizontului a fost acoperită de flăcări“, povestea un localnic.
Noapte albă la Londra
Izolarea zonei a jucat un rol crucial în bilanţul minuscul al catastrofei. Dacă o explozie similară s-ar produce deasupra unei metropole precum Parisul, victimele s-ar număra cu milioanele. Efectele Tunguskăi nu s-au limitat însă la Siberia.
La Londra, spre exemplu, la miezul nopţii următoare era posibil să citeşti ziarul în stradă. Prima observaţie aeriană a zonei, din 1938, a relevat că arborii fuseseră înclinaţi de suflu la unghiuri diferite pe o rază de 50 de kilometri, „amprenta“ având forma unor aripi de fluture. Copacii de sub epicentru au fost jupuiţi de crengi şi de coajă, dar au rămas în poziţie perfect verticală, ca stâlpii de telegraf, cum au şi fost supranumiţi ulterior.
SUPOZIŢII
Cometă, asteroid, OZN sau gaură neagră?
Unii cercetători cred că la originea evenimentului ar fi o cometă, în timp ce alţii spun că ar fi un asteroid. Abia în 2007, profesorul italian Giuseppe Longo, de la Universitatea Bologna, a anunţat că s-ar putea să fi găsit ceva ce primul cercetător al enigmei - mineralogul rus Leonid Kulik - a ratat în cursul studiului pe care-l făcuse în 1921: craterul. Lacul Ceko nu apare pe nicio hartă a regiunii făcută înainte de 1908. Longo spune că obiectul care ar fi dus la apariţia bruscă a lacului în peisajul local nu este decât un fragment din obiectul care a explodat deasupra taigalei.
De asemenea, el crede că lacul s-ar fi format în urma impactului cu un fragment de corp ceresc, doar că a ajuns la această concluzie „prin eliminare“. Alţi cercetători arată că ipoteza lui Longo este contrazisă de prezenţa pe malul lacului a mai multor arbori mai vechi de 100 de ani, care nu ar fi putut rezista exploziei. Misterul aşteaptă încă să fie elucidat, posibil chiar anul viitor, când sunt planificate mai multe expediţii ştiinţifice în regiune, inclusiv una condusă de Longo.