Un pământ prosper, cu tehnologii avansate, create de către o civilizaţie superioară, care a pierit ca urmare a unei calamităţi de proporţii. Acesta a fost destinul Atlantidei, continentul dispărut.
Dicuţiile, controversele, supoziţiile legate de existenţa civilizaţiei superavansate şi înfloritoare a atlanţilor continuă şi în zilele noastre, „povestea” nepierzându-şi nimic din spectaculozitate. „Neputincioasă în faţa stihiilor dezlănţuite, insula s-a scufundat în întregime”, după spusele filosofului grec Platon.
O mare forţă
Legendele despre Atlantida spun că aceasta a fost scufundată din pricina unui vulcan, a unui cutremur, sau din cauza unor valuri tsunami. O altă poveste despre o fericită şi prosperă insulă, care avea să fie scufundată în mare apare şi în Mahabharata, epopeea indienilor. Potrivit specialiştilor, poate fi vorba de un mit comun mai multor popoare. De-a lungul timpului, cercetătorii au crezut de mii de ori că „au dat peste” legendara Atlantida. Cea despre care Platon pomeneşte în dialogurile sale. O civilizaţie extraordinară, „care locuia pe un continent, sau insulă, sau cetate, numită Atlantida, cu capitala la Poseidonia. Oraşul era înconjurat cu numeroase şanţuri de apă legate de poduri şi tuneluri”.
Atlantida ar fi avut, potrivit scrierilor vechi, o câmpie fertilă, brăzdată de o mulţime de canale transversale, pe care se ridica "un munte nu prea înalt“, din care ţâşneau două izvoare, unul fierbinte şi altul cu apă rece. În cetate erau temple, săli de gimnastică, un mare hipodrom, antrepozite care înconjurau Palatul Regal şi multe altele. De asemenea, regatul a avea o mare forţă militară, care putea strânge sub drapel 10.000 de care de luptă şi 1.200 de corăbii de război. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele „informaţii” despre misteriosul tărâm. Dar, însuşi Platon face referire la Atlantida ca la o ficţiune. După ce termină povestea Atlantidei, Platon chiar spune: “Oraşul şi cetăţenii despre care am vorbit (Atlantida) sunt o ficţiune; acum să vorbim despre realitate”...
Rasă de giganţi
De-a lungul timpului, „paradisul pierdut al omenirii” - după cum a mai fost supranumită Atlantida, a fost "localizat“ din Groenlanda până în Africa de Sud, din Suedia şi până în Sahara, Insulele Britanice, Palestina şi Caucaz, Amazonia, Madagascar şi Mongolia. Plus varianta unei Atlantide cretane. Printre altele, etnograful Adrian Bucurescu arată că fabulosul tărâm s-a scufundat în marea denumită de egipteni Siriath, adică Marea Neagră!
Despre locuitorii „paradisului pierdut” se spune că „au fost o rasă de giganţi blânzi, implicati în ocupaţii culturale, artistice şi educative în inima Atlantidei”. Potrivit unora dintre teorii, suntem urmaşii atlanţilor, cei care au perfecţionat, printre altele, „capacitatea de a creşte accelerat cristale de fiecare structură şi esenţă, în paturi cristaline subterane din Arkansas, Tibet şi Brazilia, toate fiind colonii atlante, accesate prin intermediul sistemului de tuneluri interdimensionale. Şi tot potrivit unora dintre teorii, „în rândul” tunelurilor interdimensionale s-ar încadra şi tunelurile descoperite în Munţii Bucegi.
S-a salvat
O legendă ocultă, preluată printre şi de doctorul în ştiine chimice N.F. Jirov, arată că o infimă parte a elitei atlanţilor sinistraţi s-a salvat cu ajutorul unor nave cu reacţie, zburând în diferite direcţii ale Pământului şi chiar spre alte planete. Albert Einstein susţinea că OZN-urile sunt produsul unei civilizaţii plecate de pe Terra acum 20 000 de ani. Potrivit unora dintre specialişti, o relicvă a atlanţilor ar fi populaţiile actuale care au caractere genetice şi rasiale neobişnuite. „Subiectul” Atlantida este nelimitat, şi oricât de fantezist ar suna, face parte din spectacolul lumii.