Pe vremea când Bucureștiul se străduia să devină Micul Paris, încercând să copieze întru totul marea metropolă europeană, Strada Mântuleasa, aflată astăzi în plin centrul Capitalei, exista deja de cel puţin două sute de ani. La vremea aceea însă, era un cartier mărginaş al Bucureştilor, cu puţine case şi foarte multe maidane.
Numele străzii are şi el o istorie interesantă. Nu are niciun fel de legătură cu mântuirea, aşa cum ar putea să pară la prima vedere. În altă parte îşi are originile, nu în Biblie. Pe locurile acestea îşi avea în acele vremuri grădinile un boier pe nume Manta. Soţia acestuia se numea Stanca. Mahalagii însă îi spuneau după numele de familie al soţului. Adică, Mantuleasa. De la Mantuleasa, la Mântuleasa, nu a mai fost decât un singur pas. Iar în perioada interbelică, atunci când începuseră să se construiască edificiile care sunt astăzi, case arătoase de negustori bogaţi, edilii Capitalei i-au lăsat numele dat de vechii mahalagii: Mântuleasa. Etimologie parcă predestinată, pentru un loc plin de mistere.
Copii dispăruţi în altă dimensiune
În celebrele sale nuvele fantastice „La ţigănci” şi „Pe strada Mântuleasa”, marele iniţiat în istoria religiilor, Mircea Eliade (foto), încriptează pentru cititori un mesaj tulburător. Anume, că Strada Mântuleasa este un loc cu adevărat magic. Că undeva, sub clădirile aflate la intersecţia cu Calea Moşilor, se află o „Poartă a timpului”.
Să ne reamintim foarte pe scurt nuvela „Pe strada Mântuleasa”. Un bătrân profesor pensionar de la şcoala de pe Strada Mântuleasa, pe nume Zaharia Fărâmă, se duce într-o după-amiază toridă să-şi viziteze unul dintre foştii alevi, ajuns acum maior la Securitate. Acţiunea este plasată de Eliade în anii ’50. În blocul în care locuiau ofiţerii de la Securitate, bătrânul profesor nu-l găseşte pe Vasile I. Borza, fostul său elev, dar este luat şi dus la anchetă de un coleg al acestuia, căruia i s-a părut suspectă prezenţa lui Fărâmă în clădire. La anchetă, bătrânul profesor începe să povestească despre lucuri incredibile. Indicând însă date precise şi nume de oameni.
Mai întâi vorbeşte despre dispariţia unui copil. Un grup de elevi de la şcoala din Strada Mântuleasa pornesc să caute o pivniţă inundată, unde unul dintre ei, pe nume Abdul, spune că se află o poartă de trecere spre o altă lume. Iar Iozi, fiul rabinului de pe Calea Moşilor, dispare fără urmă într-o pivniţă care, era de fapt era o poartă de trecere către o peşteră cu pereţi de diamant. S-a întâmplat în anul 1915.
De asemenea, alţi doi băieţi pornesc în căutarea semnelor care să-i ducă spre o poartă a timpului, aflată şi ea tot în Strada Mântuleasa. Lixandru, un copil excepţional, trage cu o săgeată care nu se mai opreşte niciodată din zborul ei şi caută şi el aceste portaluri de trecere prin pivniţele caselor de pe Strada Mântuleasa. Dispare şi el fără urmă în 1932.
Să fi fost, în toate aceste întâmplări fantastice, doar imaginaţia scriitorului? Există însă o localizare precisă în timp şi nume de oameni care, într-adevăr, au dispărut fără urmă.
Un asasinat neelucidat, care blochează drumul spre descifrarea misterelor.
Este evident că Mircea Eliade nu a vrut în nuvelele sale fantastice doar să descrie nişte întâmplări pur şi simplu. A transmis şi un mesaj, pe care însă, din păcate, se pare că nu-l vom mai afla niciodată.
Recomandările noastre
