Un tânăr a reușit să fenteze sistemul și să acceseze ajutoare de la stat „anti-Covid”, pentru a-și cumpăra un Lamborghini nou-nouț.
Potrivit procurorilor americani, tânărul a obținut fraudulos aproximativ 4 milioane de dolari din fondurile destinate persoanelor afectate de criza COVID-19.
David T. Hines riscă acum o pedeapsă de 70 de ani de închisoare, dacă este condamnat pentru toate acuzațiile.
Pe scurt, în aprilie, Hines alături de alți afaceriști au solicitat ajutor financiar din partea Programului federal de protecție Paycheck, un program creat pentru a ajuta firmele să își păstreze angajații, în timpul crizei.
„Acei presupuși angajați nu existau sau au încasat doar o părticică din banii revendicați de Hines. În total, Hines a susținut că firmele sale au plătit milioane de dolari către angajați în primul trimestru al anului. Datele oficiale arată însă că aceste cheltuieli au fost minime”, arată procurorii.
Banii au fost folosiți de tânăr pentru a-și cumpăra bolidul și mai multe bunuri de lux.
Un influencer celebru, arestat. Avea 30 de milioane de euro, cash, acasă! Fraudă colosală
Un influencer nigerian care se lăuda constant cu viața sa de lux și avioanele private în care zbura a fost arestat sub acuzația de fraudă virtuală, din care ar fi câștigat peste 350 de milioane de euro.
FBI a confiscat peste 30 de milioane de euro, cash, găsite în apartamentul acestuia din Dubai. Autoritățile au dat buzna în casa lui Raymond Abbas, în vârstă de 38 de ani, în timp ce acesta dormea.
Anchetatorii au declarat că vedeta de pe Instagram se înfățișa ca fiind un miliardar excentric pentru a atrage atenția și a ademeni victime de peste tot din lume.
Alături de el, alte 12 persoane au fost arestate pentru că ar fi fost implicate în această înșelătorie.
La acest moment se crede că anchetatorii ar fi găsit adresele de email a peste 2 milioane de victime, acestea fiind stocate pe mai multe telefoane și calculatoare ce au fost confiscate ulterior perchezițiilor.
În timpul raidului, autoritățile au confiscat mai multe mașini de lux, precum și numeroase serviete pline cu bani.
„Suspectul își alegea victimele de peste oceane și crea site-uri web false pentru diverse companii și bănci în încercarea de a le fura cardurile de credit, ulterior spălând acești bani și bucurându-se de ei”, a declarat Jamaj al-Jalaf, de la Poliția din Dubai.
Abbas, cunoscut după numele său de pe social media Hushpuppi, mai este acuzat și de fraudă în Europa, America și Nigeria”, a mai declarat Poliția.
Raidul a avut loc la două luni după ce au început investigațiile asupra lui Abbas și a acoliților săi. Detectivii s-au folosit chiar de platformele de social media pentru a depista unde se afă cu adevărat aceștia.
Abbas a început „de jos”. La început era doar un vânzător de haine second-hand din Lagos, ulterior devenind un „miliardar” cu mai multe proprietăți din Dubai.
Acesta a declarat că postează imagini cu viața sa luxoasă pentru a-i inspira și pe alții să își dorească să trăiască precum el.
„Postez câteva lucruri de acest gen pentru ca cineva care îmi vede pagina să decidă să nu se dea bătut și să lupte în continuare”, a declarat la un moment dat Hushpuppi, care avea la acea vreme peste 2,4 milioane de urmăritori pe Instagram.
‘I post a few of these things so that someone can see my page someday and decide not to give up,’ he once told his 2.4 million followers on Instagram, scrie Dailymail.