Grigore Dura, fost viceprimar al comunei Holboca, are dosar penal din cauză că a ras de pe suprafaţa pământului un întreg deal, pentru a exploata ilegal argilă.
Aflând că un deal din Holboca, judeţul Iaşi, este în punctul de a dispărea, Garda de Mediu l-a prins în flagrant pe Grigore Dura, care susţine că este nevinovat, cu toate că fotografiile realizate de la înălţime demonstrează că exploatarea a fost disimulată sub forma îndreptării acelui teren, conform reporteris.ro.
Acesta ar fi trebuit să achite Statului un impozit în valoare de 50 de eurocenţi pentru extragerea fiecărei tone de argilă. Prejudiciul nu este încă calculat, însă cu ajutorul datelor oferite de Google Earth, cel puţin 82,500 de tone au fost extrase, a căror valoare este estimată la aproximativ 500.000 de lei.
„Era, de fapt, o exploatare mascată de argilă pentru fundații de construcții. Operațiunea fusese camuflată sub forma îndreptării acelui deal, semn că proprietarul, fostul viceprimar, știa ce face”, au declarat surse din Garda de Mediu pentru reporteris.ro.