Ediția de vineri seară de la ”Vocea României” s-a lăsat cu scandal, după ce Tudor Chirilă i-a criticat dur pe cei care se prezintă la concurs cu interpretări bazate pe cover-uri.
Tudor Chirilă a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, prin care îi taxează pe concurenții de la concursul de talente ”Vocea României”, a cărui jurat este. Acesta susține că cei care profită de piesele devenite deja celebre pentru a se remarca, nu se pot numi artiști.
”Cariera mea muzicală se bazează pe cântece pe care le-am compus împreună cu colegii mei din Vama Veche și mai târziu din Vama. Pețuiesc la maximum creativitatea și originalitatea. Influențele nu se pot evita, dar în toate încercările mele de a scrie muzică mi-am propus să fiu original, să scriu muzică originală mai ales ca linie melodică. Prin urmare, mi-e greu să înteleg cum poate un cântăreț să fie fericit interpretând doar piesele altora. OK, nu oricine poate să compună, înțeleg asta. Dar cred că oricine poate încerca. Și dacă nu reușești singur, cauți colaboratori. Și dacă nici așa nu funcționează, rogi pe cineva să scrie cantece pentru tine, pe stilul tău și pentru personalitatea ta. Să ne înțelegem... și Beatles au început cântând coveruri prin Hamburg, și Rolling Stones au început cu coveruri, dar nu au rămas în punctul ăla. Le-au folosit ca să învețe, să devină niște live performeri mai buni și apoi au început ușor-ușor să-și scrie propriile piese. Și ce piese!
Să vii la Vocea Romaniei ca să mai prinzi o nuntă mi se pare trist. Da, la Vocea Romaniei se cântă coveruri pentru că ăsta e formatul. Dar se presupune că show-ul ăsta e doar un punct de plecare sau un restart. Mă întreabă lumea de Tiberiu Albu. Tibi are o trupă (Fameless), cu care lucrează la primul album. Poate au mai puține concerte decât dacă ar fi dat curs ofertelor de a cânta coveruri, dar au preferat să-și ia timp și să-și compună propriile cântece. Nu a zis nimeni că e ușor. Cristina Bălan a compus mai multe piese înainte și după concurs. Deja a lansat una. Cântă și coveruri în concertele ei, dar în paralel face muzică originală.
Ce nu înțeleg unii este că de cele mai multe ori trupele de coveruri fac bani pe spinarea celor care au compus piesele pe care le cântă ei. Cele mai multe cluburi, ca să nu mai vorbesc de nunți, nu plătesc drepturi de autor, deci trupa de coveruri își ia onorariul pentru prestație, dar cei care au muncit să compună piesele alea nu se aleg cu absolut nimic. Și nu e vorba de bani, ci de principiu! Știu că sunt mulți cei care au o formație alături de care scriu muzică originală, se străduiesc să razbată în industria muzicală, iar în paralel cântă într-o trupă de coveruri ca să se întrețină. La fel cum sunt trupe care încep cu coveruri, dar compun constant și inserează propriile piese în concerte. Nu acuz trupele mici care încearcă să câștige un ban, ci acuz trupele mari care refuză evoluția. Și mai e ceva. Aici nu vorbesc despre reinterpretări, despre coveruri pline de creativitate, cum sunt unele de la London Grammar, Chris Cornell, Hurts etc. Vorbesc despre interpretări plictisite ale acelorași piese cunoscute și răscunoacute.
Cel mai important lucru pentru mine e faptul că atunci când scena de coveruri devine mai mare decât scena originală vom avea o problemă și cu educația publicului care se va așeza confortabil și relaxat pentru ascultarea pe repeat și pastișată a unor melodii celebre.
P.S. Am ținut să fac precizările astea în caz că poziția mea nu a fost destul de clară în episodul Vocea României din seara asta.”, a scris artistul pe pagina sa de Facebook.