Tu ce te-ai face fără Facebook?

ANALIZĂ.  "Evenimentul zilei" a stat de vorbă cu mai mulţi utilizatori de Facebook despre zvonul că reţeaua s-ar închide.

Există viaţă după Facebook? – o întrebare la care răspund Maria Dinulescu, Sanda Nicola şi Bogdan Ghiu, utilizatori cu conturi Facebook "grase".

Acest articol a profitat de mai tot ce oferă lumea digitală. De tot ce e blamat cu fraza: "Din cauza calculatorului, nu mai iese lumea din casă/ birou!". A fost alimentat virtual, a beneficiat de e-mail, motoare de căutare, de chat. E un articol, în mare, făcut rapid, exact aşa cum se comunică pe Facebook. Acest articol e inspirat de o informaţie, citită – cum altfel? - tot pe Facebook. Acum câteva zile treaba arăta însă destul de serios.

O informaţie rătăcea online, devenea "viral", se insinua prin site-uri de publicaţii serioase, se lăsa rumegată pe bloguri şi, evident, pe Facebook: "Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, spune într-un interviu că s-a săturat de site şi că s-ar putea închide". Printre milioane de utilizatori Facebook, în special americani, panica s-a instalat şi a răbufnit printr-o avalanşă de plângeri tot virtuale. Reţeaua se închide şi nu prea

"The Huffington Post" consemnează: "Nu e clar cum a început totul, dar un zvon ridicol că Facebook s-ar putea închide se răspândeşte repede pe reţele de socializare. Zvonul – care a crescut în căutările Google şi care capătă atenţie şi pe Twitter – spune că pe 15 martie 2011 Facebook se va închide". Informaţia a dus la o serie de mesaje naive şi isterice pe subiect şi la o dezminţire oficială din partea companiei.

Totul a pornit de la publicaţia de scandal Weekly World News. Cea care, pe lângă ştirea că un guguloi verde uriaş - "The green blob" - se îndreaptă spre Pământ din afara galaxiei sau că extratereştri plănuiesc o invazie, a publicat duminică, 12 ianuarie, informaţia că Zuckerberg e copleşit de popularitatea site-ului şi că e gata să-l închidă. Articolul a adunat nu mai puţin de 12.000 de comentarii, iar sintagma "Facebook se închide" a urcat în topul căutărilor Google pe locul 10 cu viteză în ziua respectivă.

Vineri, site-ul avea aproape 2.500.000 de utilizatori în România, urcase pe primul loc în clasament, întrecând hi5.com. Iar tăvălugul care a prins milioane de oameni în reţea a crescut până la dimensiuni incredibile, în ultimele luni, Mark Zuckerberg fiind desemnat "Omul anului 2010" de prestigioasa revistă "Time".

Afacerea a devenit deja una colosală: Goldman Sachs a investit 450 milioane de dolari în Facebook, compania fiind evaluată acum la 50 de miliarde de dolari. "Evenimentul zilei" a stat de vorbă cu câţiva dintre utilizatorii Facebook, mai mult sau mai puţin celebri, pentru a creiona cum ar arăta lumea lor dacă site-ul care a stârnit atâtea pasiuni s-ar fi închis cu adevărat.

BUCĂŢI DIN VIAŢA VIRTUALĂ

"Când se adună mai mulţi la un loc nu e bine. E ca la gară"

Pentru mulţi dintre cei aflaţi pe Facebook secundele fără ocupaţie se umplu de un suspans ciudat, ca o agonie stupidă, în aşteptarea simbolului roşu, din colţul monitorului, care anunţă că cineva tocmai a mai "mişcat" ceva în tot mecanismul ăsta. Şi sunt destui care speră să nu fie doar o nouă invitaţie la Farmville, de exemplu.

Să presupunem că mâine deschizi calculatorul, eşti unul dintre cei peste 2 milioane de utilizatori români de Facebook, şi îţi apare mesajul "Pagina nu există". Probabil că evenimentul nu ar trece fără urmări pentru o tânără ca Maria Voloh: "Sunt aproape întotdeauna pe Facebook. Dacă nu sunt online de pe calculator, sunt online de pe telefon", spune fata.

"Mă ajută să ţin legătura cu prietenii"

Maria are 23 de ani. Într-o zi normală îşi face timp cât să descrie pe Facebook, mai mereu în doar câteva cuvinte, stări sau gânduri. Maria e mereu acolo. Nu e printre "prietenii" din reţea care caută să pună la comun doar articole sau link-uri distractive. Face cunoscut inclusiv că merge să ia prânzul, urează tuturor "Neatza" cu o piesă de pe YouTube sau întreabă dacă nu are careva chef să bea o cafea. "Postez des pentru că am în lista de prieteni oameni pe care îi interesează ceea ce am de zis şi cărora le pasă de stările şi gândurile mele", spune, scurt, fata.

Pare o tipă deschisă, îşi recunoaşte dependenţa creată de site, dar o pune mai degrabă pe calităţile acestuia decât pe vreo slăbiciune. "Cred că se creează o uriaşă dependenţă de site. Personal, nu cunosc o altă reţea socială care să capteze atâta atenţie şi căreia să-i dedic atâta timp zilnic. (...) Îmi place Facebook-ul pentru că mă ajută să ţin legătura cu prietenii mei care sunt împrăştiaţi prin toată lumea şi cu care nu aş avea un mod de interacţionare mai simplu şi convenabil".

Dacă mâine reţeaua de socializare care îi ocupă timpul ar dispărea, Mariei Voloh îi place să creadă că nu ar fi o tragedie, totuşi. Dar "ar fi absurd să închizi o afacere care este printre cele mai profitabile din lume şi Mark Zuckerberg ştie asta".

Ce ar pierde tânăra fără Facebook? Legătura cu unii prieteni. Şi nu ar mai putea "stalk-eri" – urmări - persoanele care o interesează. "E o glumiţă aici: s-au făcut şi tricouri cu «I’ve been stalking you on Facebook for the past five years» - «Te urmăresc de acum cinci ani, pe Facebook», n.r. - , dar aş trece peste asta şi probabil m-aş muta pe un alt site de reţea socială".

Maria are în prezent 369 de contacte. Face "curăţenie" pe profil săptămânal. "Altfel aş fi trecut de 1.000 de prieteni". Asemănarea cu "marţienii" lui Orson Welles

Analistul media Bogdan Ghiu, posesor al unui cont de Facebook "gras", cu peste 3000 de contacte, crede că Facebook nu este "un simplu site".

"Nu oferă unilateral conţinuturi (mărfuri) prestabilite, ci se oferă ca spaţiu public de umplut, şi pe care îl umple socialitatea virtuală şi nevinovata «vorbărie» umană, pe care el însă le formatează, cărora le dă o anumită formă. Exact ca în spaţiul public din arhitectura fizică, pe care îl umplem cu propriile noastre existenţe", explică Ghiu.

E clar, reţeaua creează dependenţă. În cazul închiderii FB, s-ar pierde relaţiile virtuale dezvoltate numai aici, spune Ghiu. "Or, tocmai inconsistenţa, fragilitatea unor astfel de relaţii este în cauză, deoarece relaţiile virtuale, electronice sînt specifice, depind de acest mediu fragil şi inconstant, nu se pot dezvolta decît aici şi n-ar putea fi reproduse. Prin desfiinţarea FB s-ar pierde prin urmare o lume, oricît de fantomatică", crede acesta.

Ghiu compară fenomenul FB cu panica radio creată de Orson Welles "prin confuzia realitate-ficţiune a «invaziei marţienilor»" şi cu efectele de ficţiune-realitate produse de transmiterea live a Războiului din Golf. "Despre care Jean Baudrillard a putut să spună că «nu a avut loc»". "Viaţa e afară" Dincolo de analiză se situează Lucia S., o profesoară din România mutată cu ani în urmă la Sofia, Bulgaria. Ea are o descriere trasată în linii ceva mai apăsate despre toată problema. Avea cele mai bune intenţii când şi-a creat cont de Facebook, acum două săptămâni. Azi poate spune că a adunat câteva albume foto online, vreo 11 prieteni şi că nu ar regreta absolut deloc dispariţia reţelei.

Lucia S. a dat peste ceva care a copleşit-o complet. Impresia ei după o săptămână de Facebook: e ca în gară. "Şi când se adună mulţi la un loc nu e bine. Unul aruncă chiştoace pe jos, altul doarme pe bancă, mai intră şi câini vagabonzi ca la gara din Sofia, şi chiar mai zboară şi porumbei. Mie nu-mi place. Eu dacă vreau să citesc ziare, mă duc la ziare, dacă vreau fotografii, mă duc la fotografii. Dacă vreau să vorbesc cu prieteni - este chat şi e-mail. Nu cred ca are de pierdut nimeni nimic dacă se închide site-ul", spune Lucia.

Vede în reţeaua de socializare un "narcotic virtual", care "te ţine în şah şi nu te lasă să respiri". Dintre fotografiile ei postate pe site, cu pisici, Marea Neagră şi Catedrala Sf. Sofia, Lucia transmite că "viaţa e afară, la aer, în natură sau chiar la serviciu". "Restul e jucărie să mai treacă iarna şi ceaţa". VEDETE ÎN REŢEA

Despre "un boutique non-stop, în care totul e gratis"

La o privire pragmatică, o eventuală închidere a Facebook ar dăuna cel mai mult vedetelor care au pagini de fani active sau care preferă să comunice cu admiratorii prin intermediul reţelei sociale. Unele dintre cele mai "sociabile" celebrităţi autohtone nu se arată însă foarte afectate de vreun zvon că de mâine tot mecanismul ăsta de comunicare ar dispărea.

Pentru actriţa Maria Dinulescu, posesoare a unei pagini de fani cu peste 10.000 de admiratori, dar şi a unei pagini private, ferită de ochiul public, "doar pentru prieteni", "Facebook este o soluţie, nu o alternativă". "Dacă s-ar închide, nu m-ar afecta în niciun fel. Să spunem că nu mai intru niciodată pe Facebook, nu e nicio problemă, Doamne fereşte!", spune actriţa.

S-ar pierde totuşi ceva. "De exemplu, pentru noi, pentru echipa «În derivă», care are pagina asta de fani, metoda e foarte accesibilă. Pentru că oferi informaţia şi 10.000 de oameni o citesc deodată. Eu mă uit de dimineaţă pe profil, de pe iPhone. Dimineaţa şi poate seara. Dar cu el sau fără el, pentru mine e acelaşi lucru. Cred că unii au panicat că se închide site-ul pentru că oamenii, în general, nu mai ies chiar aşa afară, pentru că se simt mult mai bine să comunice astfel. Probabil că mulţi au construit deja relaţii aşa. Dar, evident, că nu e viaţa reală", spune Maria Dinulescu.

"Probabil că unii utilizatori s-au panicat că se închide site-ul pentru că mulţi au construit deja relaţii aşa." MARIA DINULESCU, actriţă Despre pierderi

Cu sau fără nevoia de socializare online, pentru cei din domeniul comunicării dispariţia Facebook ar duce la pierderea peste noapte a mii de contacte.

Jurnalista Sanda Nicola a atins numărul maxim de 5000 "prieteni" pe Facebook şi spune că nu o oboseşte să vadă pe pagină atâtea şi atâtea mesaje. Mai şterge din ele, se duce direct spre cei care chiar o interesează. Fără Facebook, crede că ar şti mai puţine lucruri despre "o mulţime de oameni".

"Sunt câteva persoane în lista mea de prieteni faţă de care am un mare respect şi la care mă raportez în munca mea. Orice recomandare din partea acestora e un cadou pentru mine. Practic, pagina fiecăruia dintre noi e un fel de boutique deschis non-stop în care totul e gratis. Intri când vrei, studiezi oferta cât vrei, şi, dacă-ţi trebuie ceva, iei cu tine. Ştiu sigur ca as pierde mult daca n-aş avea un acces atât de facil la părerile lui Cezar Paul-Bădescu. Iar asta e doar un exemplu", spune jurnalista, adăugând că rămâne un fan al reţelei.

Actorul Victor Rebengiuc a fost "surprins" şi el postând mesaje în reţea. Uneori şi de mai multe ori pe zi. În concluzie, Rebengiuc e inconfundabil şi direct cu subiectul: "N-am ce să zic de Facebook. Dacă se închide, noroc bun! Americanii or fi panicat că acolo sunt mai panicarzi. Eu mă servesc de Facebook fără prea multe pretenţii".

"Pagina de Facebook e un fel de boutique. (...) Intri când vrei, studiezi oferta cât vrei, şi, dacă-ţi trebuie ceva, iei cu tine." SANDA NICOLA, jurnalist INTERVIU

Bogdan Ghiu: "S-ar pierde o lume, oricît de fantomatică" EVZ:Cum poate fi explicată reacţia de panică a multor utilizatori de internet la zvonul că Facebook - un simplu site, până la urmă - s-ar închide? Bogdan Ghiu: Facebook nu este deloc "un simplu site", pentru că nu oferă unilateral conţinuturi (mărfuri) prestabilite, ci se oferă ca spaţiu public de umplut, şi pe care îl umple socialitatea virtuală şi nevinovata "vorbărie" umană, pe care el însă le formatează, cărora le dă o anumită formă. Exact ca în spaţiul public din arhitectura fizică, pe care îl umplem cu propriile noastre existenţe.

În cazul închiderii FB – anunţ pe care eu nu-l consider decât o strategie de marketing, eventual într-o negociere aflată în desfăşurare – relaţiile virtuale dezvoltate numai aici şi numai datorită existenţei FB s-ar pierde. Or, tocmai inconsistenţa, fragilitatea unor astfel de relaţii este în cauză, deoarece relaţiile virtuale, electronice sunt specifice, depind de acest mediu fragil şi inconstant, nu se pot dezvolta decât aici şi n-ar putea fi reproduse, cu minime excepţii desigur, în lumea reală sau, să zicem, în regimul corespondenţei poştale tradiţionale. Prin desfiinţarea FB s-ar pierde prin urmare o lume, oricât de fantomatică. Pentru că specificul FB, acum îmi dau seama, care nu face decît să dezvolte şi să instrumentalizeze specificul Interntului ca atare, constă în faptul că combină, că alătură şi prezenţa, şi comunicarea. Adică, în reţea, suntem şi de faţă în acelaşi timp, ca în cazul comunităţilor folclorice tradiţionale, dar comunicăm şi în regim modern, prin scris, cu delay, în absenţă (aşa cum se întâmplă în cazul comunicării literare, de pildă, în care autorul nu este de faţă). Poate fi comparat fenomenul Facebook cu altul din istorie, legat de comunicare şi popularitate? Fenomenul FB trebuie comparat cu panica radio creată de Orson Welles prin confuzia realitate-ficţiune a "invaziei marţienilor" şi cu efectele de ficţiune-realitate produse de Revoluţia Română Televizată şi de Războiul din Golf (primul) "transmis" de CNN, despre care Jean Baudrillard a putut să spună că "nu a avut loc". Şi în cazul FB tot de confuzia realitate-ficţiune, de efectul fictiv de realitate e vorba. De data aceasta e vorba de efectul, de iluzia de societate şi de prietenie create de o reţea de socializare, un efect şi o iluzie de care spaima creată de anunţul închiderii FB demonstrează că oamenii sînt, fie şi doar inconştient, conştienţi.

Credeţi că astfel de reţele de socializare creează dependenţă? Oamenii actuali ajung să fie dependenţi – ca de un drog – de iluzia că au prieteni cu care să stea de vorbă deoarece globalizarea, nomadismul contemporan şi generalizarea utilitarismului neoliberal au distrus şi ultimele urmele de comunitate restrînsă, de cerc de prieteni, de stabilitate şi de familie.

De-asta am ajuns să fim dependenţi, ca în caverna lui Platon, de nişte iluzii, de nişte umbre pe pereţi-display (ecrane) ale acestor legături pierdute, fără de care nu putem să trăim. Asta speculează FB, în golul provocat de această ruptură şi dispariţie se insinuează, ca un drog, ca un medicament, el, provocând iluzia regăsirii comunităţii pierdute. De ce credeţi că Facebook a creat astfel de pasiuni şi nu alte site-uri de socializare, unele chiar mai vechi? Are ceva în plus? Nu-mi dau seama, eu nu frecventez decât FB (iar pentru mine e un mediu de lucru, în care testez anumite idei înainte de a le lucra pe îndelete). Cum vedeţi lumea de azi dacă Facebook s-ar închide mâine? Ar fi urmări sau pur şi simplu s-ar trece, firesc, mai departe, la alte şi alte lucruri "cool" ale vremii? S-ar trece mai departe sau ar apărea ceva, lumea ar migra spre altceva, s-ar replia pe alte forme deja existente etc. Criza şi recesiunea actuală nu au distrus deja multe lucruri, şi oamenii s-au obişnuit? Este Facebook imaginea viitorului media (bloguri colective pe post de "agenţii de presă" neoficiale, informaţie livrată brut, printre milioane de lucruri banale, de pe telefoane mobile sau alte gadget-uri)? Nu, presa de calitate, presa autentică, cea care a rezistat şi a ştiut să nu se deformeze sub presiunile modelor, nu va putea fi niciodată înlocuită, ci va deveni, chiar, cu atât mai necesară pentru a ordona şi structura informaţia. Excesul actual de păreri, de opinii destructurează prin exces şi parodiere informaţia. Goldman Sachs a anunţat că investeşte în Facebook. Este acesta un semn că reţelele de socializare, iniţial simple site-uri de întâlnire, vor deveni afaceri mari, cu venituri din publicitate şi popularitate ce pot depăşi marile publicaţii tradiţionale? Am comentat zilele acestea ştirea aceasta pe FB! Performanţa FB este de a fi făcut ca viaţa şi comunicarea însăşi, simpla expresie, să devină echivalentul muncii, adică o forţă producătoare de profit, dar direct de profit, de profit pur, fără muncă propriu-zisă şi fără produse, fără o marfă propriu-zisă. FB produce direct cozonac fără a produce însă şi pâine! "Alchimia" FB constă în a face ca prin simpla noastră nevoie de exprimare, noi să producem profit.

Pentru profitul pe care îl realizează, ca un bordel ceva mai curat, prin intermediul dorinţelor noastre de comunicare, FB ar trebui să-şi retribuiască utilizatorii: măcar un salariu să ne dea, dacă nu acţiuni ori dividende! În funcţie de activitate de interrelaţionare depusă, fireşte!

600 de milioane de utilizatori are reţeaua de socializare în toată lumea

Vezi şi:

  • Aproape vindecat de FB